Spitalul Județean din Brașov va avea 47 de paturi în plus. Cele mai multe sunt la secțiile pentru boli de inimă și la Ortopedie

Spitalul Clinic judeţean de Urgenţă Braşov îşi va modifica structura, prin adăugarea unui număr de 47 de paturi la cele pe care le deţine în acest moment. Un proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean va fi supus aprobării în şedinţa de plen de azi a Deliberativului judeţean.


 
Structura din prezent a Spitalului este una provizorie valabilă de la începerea lucrărilor de consolidare şi modernizare a corpului B, atunci când o parte din secţii au fost relocate, iar la altele au avut loc reduceri ale numărului de paturi până la finalizarea proiectului. Modificarea structurii organizatorice, prin adăugarea a 47 de paturi a fost solicitată de conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, astfel încât să poată atrage şi mai multe fonduri din partea Casei de Asigurări de Sănătate, prin decontarea cazurilor rezolvate.
„Unitatea sanitară motivează această propunere (de modificare a structurii organizatorice – n.r.) prin necesitatea creşterii numărului paturilor contarctate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Braşov, deoarece se află în imposibilitatea de a asigura fondurile necesare pentru toate cheltuielile (înregistrându-se arierate) şi de a îndeplini indicatorii contractaţi“, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre ce va fi supus aprobării azi, în regim de urgenţă. 


Caracterul de urgenţă al solicitării făcute de SCJU Brașov este dat de faptul că termenul limită până la care unităţile sanitare pot depune documentele necesare contractării cu CAS Braşov este 10 iulie 2019, structura organizatorică şi autorizaţia sanitară fiind documentele principale care stau la baza încheierii contractului.
 

Unde se duc cele 47 de paturi în plus:

PAVILIONUL CENTRAL:

  • Compartimentul Terapie Intensivă Coronarieni – 5 paturi; se adaugă la cele 10 existente;
  • Compartimentul Cardiologie Intervențională – 5 paturi; se adaugă la cele 10 existente;
  • Secția Chirurgie Generală I – 3 paturi + 30 existente;
  • Compantimentul Chirurgie Vasculară – 2 paturi + 6 existente;
  • Secția clinic Ortopedie și Traumatologie – 9 paturi + 45 existente;
  • Secția Gastroenterologie – 5 paturi + 30 existente;

PAVILIONUL MÂRZESCU:

  • Secția clinică Medicină Internă – 7 paturi + 57 existente;
  • Secția clinic Oncologie medical – 2 paturi + 39 existente;

PAVILIONUL ASTRA:

  • Secția Clinică Cardiologie I – 2 paturi + 33 existente;
  • Secția Secția clinic Cardiologie II – 4 paturi + 26 existente;
  • Compartimentul Endocrinologie – 1 pat + 9 existente;
  • Secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie I – 3 paturi + 25 existente;
  • Compartimentul Dermatovenerologie – 3 paturi + 9 existente;

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.