Ramai la curent!

Fapt divers

35 de copii au rămas blocați pe traseul Jepii Mici din Bucegi. Excursia a fost programată de profesori

Publicat

in

Aproximativ 50 de persoane, dintre care 35 de copii au fost coborâți luni seara de salvatorii montani de pe traseul Jepii Mici din Bucegi. Salvamont România, a anunțat că cei 35 de copii nu erau echipați, erau obosiți și înaintau greu. Salvamontiștii au împărțit grupul în doua părți, în funcție de ritmul de mers al copiilor. Unul dintre copii era într-o extrem de obosit, astfel că  a fost coborât cu targa. 

Potrivit observatorulph.ro, copiii au vârste între 9 – 17 ani și sunt din localitatea Titu, județul Dâmbovița, iar profesorii însoțitori au fost avertizați cu privire la gradul de dificultate și la faptul că minorii nu au un echipament corespunzător pentru a parcurge Jepii Mici.

Traseul Jepii Mici este unul destul de solicitant, iar pentru parcurgerea lui este nevoie de echipament adecvat și de o condiție fizică bună. De multe ori, turiștii își planifică urcarea pe jos și coborârea cu telecabina, iar mulți dintre ei se așteaptă la o plimbare lejeră. 

 

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

Accident grav pe DN1, în zona Perșani: patru răniți și trafic restricționat

Publicat

in

Un accident grav, soldat cu patru victime a blocat în această dimineață circulația pe drumul național DN1, în zona Perșani.

Evenimentul rutier s-a produs în zona dealurilor Perșani din județul Brașov, unde două vehicule — un autoturism și o autoutilitară — au fost implicate într-o coliziune puternică. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, un autoturism ar fi pierdut controlul direcției într-o curbă și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar.

În urma impactului, patru persoane aflate în autoutilitară au fost rănite și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind evaluate de echipajele de intervenție. La fața locului au acționat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea, precum și echipaje SMURD și Ambulanța Brașov.

„Pe DN 1, la kilometrul 206, între localitățile Perșani și Vlădeni, județul Brașov, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme. În urma impactului au rezultat 4 victime, conștiente, care urmează a fi evaluate medical. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere”, a transmis Centrul Infotrafic al Poliției Române, puțin după ora 10.00.

După primele evaluări, polițiștii estimau ca traficul să fie reluat după ora 11.30. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului și pentru a dispune măsurile legale necesare.

Citește mai departe

Cotidian

Arest preventiv pentru o persoană implicată în „Dosarul molozului” de la Brașov. Sute de tone de deșeuri de la dezvoltări imobiliare au fost îngropate după ce s-a aflat că vine în control Garda de Mediu

Publicat

in

După descinderea poliției pe un teren de lângă Ocolitoarea Brașovului, unde au descoperit sute de tone de deșeuri din construcții îngropate ilegal, procutorii de pe lângă Parchetul Tribunalul Brașov au solicitat instanței, în 28 mai, luarea măsurii arestării preventive faţă de două persoane fizice şi a unor măsuri preventive cu privire la o persoană juridică – infracțiuni privind regimul deşeurilor. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane fizice, dar a respins cererea ce a vizat cealaltă persoană. De asemenea, a admis măsurile ce vizatu persoana juridică (timp de 60 de zile nu mai are voie să desfășoare activități ce au ca obiect deșeurile și nici să inițieze procedura de dizolvare sau lichidare).  

Conform procurorilor, în perioada 5 februarie 2025 – aprilie 2026, unul dintre inculpaţi, administrator de drept al persoanei juridice a deținut și depozitat la punctul de lucru al societății din municipiul Brașov, deși locația nu deținea autorizație de mediu, sute de tone de deșeuri amestecate, constând în principal din deşeuri de construcţie provenind de la dezvoltatori imobiliari.

„În cursul lunii februarie 2026, cunoscând faptul că la punctul de lucru urmează să aibă loc un control al Gărzii Naționale de Mediu, inculpatul a apelat la celălalt coinculpat, care i-a pus la dispoziție un teren din municipiul Brașov, situat lângă centura ocolitoare a Brașovului, pentru depozitarea, îngroparea și acoperirea cu pământ, în mod repetat, a câteva sute de tone de deșeuri dintre cele deţinute la punctul de lucru al societăţii, deși terenul nu era amenajat și autorizat pentru desfășurarea unor operațiuni de eliminare a deșeurilor. Activitatea infracţională descrisă mai sus a fost sprijinită de alte două persoane care în prezent au calitatea de suspect”, au precizat procurorii.

În cauză au fost desfăşurate în data de 27 mai percheziţii domiciliare la mai multe locaţii de interes, activitatea de percheziţie continuând şi în prezent prin raportare la terenul unde deşeurile au fost îngropate.

Citește mai departe

Fapt divers

Dealer de droguri prins în flagrant: anchetă DIICOT Brașov pentru trafic de cocaină și canabis

Un bărbat de 29 de ani a fost arestat preventiv după ce procurorii DIICOT Brașov l-au prins în flagrant în timp ce ar fi vândut cocaină. Anchetatorii au descoperit droguri, doze pregătite pentru vânzare și un cântar de precizie.

Publicat

in

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în urma unei anchete desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și procurorii DIICOT Brașov.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2026, suspectul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis și cocaină, inclusiv prin oferirea gratuită a unor cantități de droguri. Substanțele interzise ar fi fost vândute pentru sume cuprinse între 1.750 și 3.500 de lei.

Bărbatul a fost prins în flagrant pe 26 mai, în municipiul București, în timp ce ar fi vândut cocaină pentru 1.750 de lei. În urma controlului efectuat asupra autoturismului acestuia, anchetatorii au găsit 51 de doze ambalate în staniol și alte opt pungi cu substanță vegetală.

Pe parcursul investigației, polițiștii au ridicat mai multe cantități de droguri de risc și mare risc despre care există suspiciunea că ar fi fost tranzacționate de suspect. Totodată, în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința acestuia, au fost descoperite substanțe vegetale și pulverulente aflate în curs de expertizare, un cântar de precizie, obiecte cu urme de substanțe interzise și alte mijloace de probă.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea bărbatului în data de 26 mai, iar o zi mai târziu Tribunalul Brașov a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. La operațiune au participat și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Anchetatorii precizează că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de legislația procesual penală.

Citește mai departe

Trending