Connect with us

Cotidian

Numirea unui director „şagunist” a încins spiritele la Colegiul Naţional „Ioan Meşotă”

Published

on

mesota


Conducerea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Braşov a reuşit să-i umilească pe „meşotişti”. Pe 1 octombrie, conducerea ISJ a anunţat la Colegiul naţional Dr. Ioan Meşotă că directorul liceului, Octavian Polexa, este destituit din funcţie, şi înlocuiti cu profesorul Cristian Şandor, un „şagunist”.

 

Foştii meşotişti, dar şi părinţii elevilor au reacţionat, organizând astăzi o conferinţă de presă, în care au anunţat că „lucrurile nu vor rămâne aşa”. „De-a lungul anilor noi am reprezentat «societatea civilă», fiind consultaţi de conducerea şcolii în orice problemă. Mai mult, împreună ne-am implicat în proiectul ce a vizat reabilitarea sălii de sport, unde nu s-au mai făcut reparaţii de câteva zeci de ani”, a declarat preşedintele Asociaţiei Părinţilor, Ştefania Georgia.

 

Preşedintele Asociaţiei Absolvenţilor şi Prietenilor Liceului, prof. dr. ing. Sorin Moraru a afirmat că „ISJ a făcut o greşală strategică şi tactică, numind un director «şagunist». Mesajul şefului ISJ a fost că în Meşotă trebuie să facă ordine un… şagunist. Îi vom mobiliza pe toţi absolvenţii acestui liceu şi este vorba despre câteva mii şi vom înainta memorii către toate instiuţiile locale şi centrale, inclusiv către Ministerul Educaţiei”.

El a mai spus că foştii meşotişti şi părinţii liceenilor sunt nemulţumiţi de modul nedemocratic în care a fost luată această decizie, de faptul că a fost numit un director care nu face parte din corpul profesoral şi, culmea, mai e şi şagunist, dar şi de motivul invocat atunci când a fost luată decizia.

Mai precis, Bucur a anunţat că Polexa a fost demis ca urmare a unor nereguli constatate de Curtea de Cunturi în ceea ce priveşte reparaţiile capitale ce s-au efectuat în 2007.

„În acest caz, încă ne judecăm cu firma care a executat lucrările, care, din punctul nostru de vedere, este vinovată de această situaţie. Praqctic, deşi în contract se preciza că executantul nu putea subcontracta lucrările, a făcut acest lucru. Iniţial nu am dorit să semney contractul de execuţie, dar cum inspectorul şcolar general din acea perioadă era plecat, am semnat documentul. Am transmis toate aceste precizări conducerii IŞJ, iar după ce Curtea de Conturi a emis raportul, am deschis procesul, care se mai judecă”, a explicat Popexa.

În realitate, atât fostul director, cât şi foştii meşotişti sau părinţi ai actualilor elevi cred că schimbarea are un substrat politic, pentru că în toamnă, Popexa nu a fost de acord ca la deschiderea anului şcolar să participe liderii judeţeni ai PSD Braşov.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Restricții de circulație în Valea Oltului. Până în 15 iunie, vehiculele grele trebuie să folosească rute alternative

Published

on

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că în perioada 17 martie – 15 iunie sunt instituite restricții de circulație pe DN 7, zona Valea Oltului, între Boița (SB) și Râmnicu Vâlcea (VL). Măsura vizează vehiculele cu masa mare de 7,5 tone, cu excepția Autovehiculele de transport persoane.
Interdicția este necesară pentru lucrări de montarea de plase și bariere de retenție pe versanți, în județul Vâlcea.

În perioada amintită, șoferilor li se recomandă următoarele rute ocolitoare:

  • București – A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Vestem;
  • București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria.

Continue Reading

Cotidian

Primăria Făgăraș interzice parțial „păcănelele” din oraș. Operatorii, obligați să finanțeze activități educative

Published

on

Autoritățile din Făgăraș pregătesc noi reguli pentru industria jocurilor de noroc din oraș. Nu este vorba despre o interdicție totală, așa cum au decis alte administrații locale, ci despre o restrângere și o reorganizare a activității. „Păcănelele” ar urma să dispară din zona istorică, iar numărul locațiilor ar putea fi limitat strict.

Primăria Făgăraș a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind Regulamentul de autorizare, amplasare și funcționare a activităților de jocuri de noroc din municipiu. Documentul stabilește reguli noi pentru sălile cu slot-machine, agențiile de pariuri, agențiile loto cu videoloterie, cluburile de poker, sălile de bingo, cazinourile și alte forme de jocuri de noroc.

Dezbaterea publică pe această temă este programată în 23 martie, de la ora 14.00, în Sala de Consiliu a Primăriei Făgăraș, de pe strada Republicii.

„Păcănelele” ar putea dispărea din zona istorică

Una dintre cele mai importante prevederi din proiect este legată de zona protejată istorică a orașului. Operatorii care funcționează acum în această zonă vor fi obligați să se relocheze.

Potrivit documentului, relocarea ar trebui realizată în termen de 36 de luni de la adoptarea regulamentului.

În plus, municipalitatea propune și o limitare clară a industriei:

  • maximum 11 locații în care pot funcționa activități de jocuri de noroc;
  • cel mult un cazinou în municipiu;
  • maximum 100 de aparate tip slot-machine în tot orașul.

Program limitat pentru sălile de jocuri

Dacă până acum multe dintre aceste spații funcționau non-stop, proiectul introduce și restricții de program.

Astfel, sălile de jocuri nu vor mai putea fi deschise 24 de ore din 24, ci doar în intervalul 08.00 – 24.00.

De asemenea, regulamentul prevede clar că aparatele de jocuri de noroc nu mai pot fi amplasate în baruri, restaurante, cafenele, magazine sau alte spații comerciale care nu au destinația exclusivă de sală de jocuri.

Banii din taxe, direcționați către școli și sport

Un alt capitol important al regulamentului se referă la modul în care vor fi folosite veniturile provenite din taxele percepute pentru aceste activități.

Primăria propune ca fondurile obținute să fie direcționate către comunitate:

  • 30% pentru campanii de informare în școli privind combaterea consumului de droguri și dependența de jocuri de noroc;
  • 60% pentru proiecte școlare și extrașcolare;
  • 30% pentru susținerea activităților sportive din municipiu.

Proiectul se află momentan în dezbatere publică, iar forma finală va fi stabilită după consultările cu cetățenii și votul Consiliului Local.

Continue Reading

Cotidian

Bătaie între două studente pe Colina Universității din Brașov. Incidentul, filmat de colegi, a ajuns în atenția poliției

Published

on

Foto: Mihaela Parghel/ Braşov Metropolitan

Un conflict izbucnit între două studente pe Colina Universității Transilvania din Brașov a atras atenția poliției, dar și a comunității online, după ce imaginile filmate de martori au început să circule pe internet. Incidentul a avut loc joi, 12 martie, în jurul orei 13.30.

Potrivit polițiștilor, cele două tinere, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ar fi avut un schimb de replici în zona campusului universitar, care a degenerat rapid într-o confruntare fizică. La fața locului au fost trimiși polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar al Poliției Municipiului Brașov, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la conflict.

Ce a atras însă atenția este faptul că mai mulți colegi, deși au observat conflictul, nu au luat nicio măsură pentru a interveni între cele două studente, preferând, în schimb, să filmeze întreg incidentul.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele două s-au agresat reciproc, iar pentru a evalua situația au fost aplicate procedurile prevăzute de lege.

„Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov pentru Educație Privată.

Deși nu a fost identificat un pericol imediat, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovirea și alte violențe. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

La finalul cercetărilor, polițiștii urmează să stabilească ce măsuri legale vor fi luate în acest caz.

Studenții nu au intervenit, în schimb, au filmat conflictul

Între timp, reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele sociale, mai ales din partea studenților care au criticat nu doar comportamentul celor două tinere, ci și atitudinea colegilor care au asistat la scenă fără să intervină.

„Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator.

Cea mai dură reacție a venit din partea unui student care s-a declarat dezamăgit de atmosfera din mediul universitar: „Cică «universitate», de fapt o adunătură de copile și copii (…) care s-au gândit să se joace de-a școala și sunt mereu într-o competiție cu ceilalți din jur, nu cu ei înșiși (…) Ar trebui să se arate cu degetul astfel de situații ca să nu se mai simtă în largul lor să facă intriga asta”.

Continue Reading

Trending