Ramai la curent!

Fapt divers

Pietoni loviți în zona unei treceri de pietoni de pe bulevardul Saturn

Publicat

in

Doi pietoni au fost accidentați, în această seară pe bulevardul Saturn, în timp ce traversau strada.

Potrivit unor martori, accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni, în zona Gemenii, lângă magazinul Profi.



Ambii pietoni sunt constienti. La față locului s-au deplasat două echipaje SMURD, iar polițiștii fac măsurători.

Citește mai departe
2 Comentarii

2 comentarii

  1. Marcel

    03/02/2020 at 19:43

    Este trist. Eu am observat ca periodic traversele acelea, din proximitatea trecerilor de pietoni, care obliga conducătorii auto sa scadă viteza …..dispar, apoi apar,…apoi dispar, acolo pe Saturn.Toti bugetarii care răspund de siguranța circulației în Brașov trebuie dați afara și sa nu aibă dreptul nici măcar la pensie. Milițieni și angajați la primarii. Sunt doar niște netrebnici mediocrii.Mor oameni nevinovați din cauza unor nulități care au pensii speciale.Afaraaaaaaa!

    • Mihai

      03/02/2020 at 22:18

      Acele saritori dispar in timpul iernii. Asta din cauza ca in caz de ninsoare sunt distruse de lamele masinilor de dezapezire. Intodeauna in impactul pieton automobil nu exista un vinovat 100% in afara de cazurile cu alcool. In rest fiecare are cite o vina. Trebuie sa recunosti nesimtirea pietonilor cind traverseaza chiar pe trecerea de pietoni cum exista si nesimtirea unor conducatori auto. Si asta este din cauza lipsei de educatie si a faptului ca in principiu lor nu le suspenda nimeni permisul de conducere. Citi pieton traverseaza strada respectind regulile stipulate in decret. Cea mai buna solutie este semaforizarea tuturor trecerilor de pietoni daca nu macar a celor din zona de trafic intens cum este acel sens giratoriu de pe Saturn. Este adevarat ca sunt si multe aberatii in sistemul de semnalizare si organizare a traficului in Brasov. Chiar amplasarea trecerilor de pietoni imediat la iesirea din sensul giratoriu este o timpenie asa cum este facuta la noi. Intr-un sens giratoriu cu trafic intens nu exista nici o zona de stocare. Astfel trecerea unui pieton blocheaza intreg sensul in toate directiile.

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

Adolescent din Săcele, reținut după ce a lovit violent un bărbat, într-un magazin. Victima a ajuns la spital

Publicat

in

Un incident violent petrecut într-un magazin din Săcele a dus la reținerea unui adolescent în vârstă de 16 ani, după ce acesta ar fi lovit un bărbat care i-a atras atenția asupra limbajului folosit.

Din relatării victimei, citate de Știrile Pro TV, conflictul ar fi izbucnit după ce bărbatul a intrat în magazin și l-a auzit pe tânăr înjurând. În momentul în care i-a cerut explicații, adolescentul ar fi reacționat agresiv și l-ar fi lovit direct și violent.

Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere din magazin.

În urma loviturilor, bărbatul a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința pentru câteva minute, fiind ulterior preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Medicii au stabilit că leziunile suferite de victimă nu i-au pus viața în pericol, însă cazul a intrat în atenția polițiștilor, care au dispus reținerea minorului.

Citește mai departe

Fapt divers

Trafic feroviar blocat între Brașov și Sighișoara după ce un copac a căzut pe linie, între două stații din județul Brașov. Mai multe trenuri, oprite pe traseu

Publicat

in

Circulația feroviară pe ruta Brașov – Sighișoara a fost dată peste cap miercuri, după ce un copac s-a prăbușit în zona căii ferate, afectând infrastructura și oprind temporar traficul în sectorul Augustin – Racoș. Incidentul a dus și la întreruperea alimentării cu energie electrică a firelor de contact, ceea ce a blocat deplasarea mai multor garnituri.

„Astăzi, 08 aprilie 2026, circulaţia feroviară este întreruptă temporar între haltele Augustin – Racoş (de pe secţia Braşov- Sighişoara), din cauza căderii unui copac în gabaritul liniei de cale ferată, fapt care a generat întreruperea alimentării cu energie electrică a firelor de contact”, a anunţ CFR Călători.

În urma incidentului, patru trenuri au rămas staționate pe traseu, iar pasagerii sunt nevoiți să aștepte reluarea circulației. Printre garniturile afectate se numără:

  • IR 531 București Nord – Cluj-Napoca
  • 16021 București Nord – Timișoara Nord
  • IR 1734 Cluj-Napoca – București Nord
  • R 3503 Brașov – Mediaș

Intervenția este în desfășurare, iar echipele CFR SA lucrează pentru eliberarea zonei și repunerea sub tensiune a liniei.

„Circulaţia în zona afectată se desfăşoară în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Detalii privind intervenţia aflată în desfăşurare, pot fi solicitate managerului infrastructurii feroviare, compania care organizează şi dirijează circulaţia tuturor trenurilor pe calea ferată”, precizează compania.

Reprezentanții CFR avertizează că efectele incidentului s-ar putea resimți și după redeschiderea traficului, existând riscul apariției unor întârzieri în lanț și pentru alte trenuri care circulă pe această magistrală.

În funcţie de momentul redeschiderii, este posibil să apară decalări de orare şi în circulaţia altor trenuri de pe secţia Braşov – Sighişoara.

Citește mai departe

Fapt divers

Incendiu puternic la o cabană de pe Valea Râșnoavei: flăcările amenințau și o pensiune din apropiere

Publicat

in

Un incendiu violent a izbucnit duminică seară la o cabană aflată pe Valea Râșnoavei, mobilizând de urgență mai multe echipaje de intervenție. Flăcările s-au extins rapid, iar pompierii au intervenit contracronometru pentru a împiedica propagarea focului la o pensiune situată în imediata vecinătate, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov (ISU(, citat de agerpres.ro.

Alarma a fost dată în jurul orei 21:00, moment în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost sesizat cu privire la izbucnirea incendiului. Din fericire, nu au fost raportate victime. La fața locului au fost trimise șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD, intervenția fiind una de amploare.

Potrivit reprezentanților ISU Brașov, focul s-a manifestat violent la nivelul etajului și al mansardei cabanei. Situația a fost cu atât mai gravă cu cât întreaga construcție era realizată din lemn, ceea ce a favorizat dezvoltarea rapidă a incendiului. Misiunea salvatorilor este îngreunată și de lipsa surselor de alimentare cu apă din zonă.

Pompierii continuă intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului, în timp ce zona rămâne sub atentă supraveghere din cauza riscului ridicat de extindere a flăcărilor.

Citește mai departe

Trending