Educație
Ariana Bucur, înlocuită de la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Brașov, în plină criză
În plină criză cauzată de noul coronavirus, în care autoritățile centrale ar trebui să se concentreze spre același obiectiv, Ministerul Educației a găsit de cuviință să înlocuiască inspectorul școlar general de la Brașov.
Astfel, printr-un ordin de ministru semnat vineri, Ariana Bucur a fost înlocuită cu Ovidiu-Florin Tripșa, director al Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă”. Informația a fost confirmată de președintele PSD Brașov (partid din care a făcut parte Ariana Bucur), Marius Dunca susținând că este o decizie iresponsabilă pentru această perioadă.
„Astăzi, prin ordin ministerial, a fost înlocuită doamna Ariana Bucur, din funcția de inspector școlar județean. Doamna Ariana Bucur este, înainte de toate, un dascăl dedicat, pregătit și un manager excelent. În exercitarea funcției de inspector a acționat tot timpul cu responsabilitate și cu respect față de toți colegii dascăli. Îi mulțumesc, în numele tuturor colegilor mei, pentru activitatea depusă la inspectoratul județean. Nu înțeleg însă pornirea unor oameni, fără frică, fără discernământ, care în perioadă de criză, de urgență națională, să fie preocupați de funcții și nu de oameni. Așa ceva nu înțeleg și nici nu vreau să judec”, spune Dunca, citat se newsbv.ro.
În această perioadă toate scolile și gradinițele au activitatea suspendată ca măsură de limitare a răspăndirii infecțiilor cu coronavirus iar perioada în care vor ramâne închise este posibil să.se prelungească și după finele acestei luni.
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Educație
Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026
Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.
UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.
A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare
Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.
Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.
Evoluție constantă și recunoaștere internațională
Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.
La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.
Cotidian
O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour
Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.
Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.
Gesturi mici, impact mare pentru mediu
În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:
- să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
- să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
- să scoată încărcătoarele din priză,
- să evite folosirea aparatelor electrice mari.
Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu
Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.
-
Cotidian8 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian9 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov6 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație6 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidian7 zile agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian5 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
