O companie sud-coreeană a agreat să trimită în România 20.000 de kituri pentru testarea coronavirusului (fiecare ce poate fi folosit la 100 de teste) printr-un contract aranjat la nivel guvernamental, a anunțat duminică ministrul de externe de la Seul, citat de agenția Yonhap.
Fiecare kit poate fi folosit pentru 100 de teste, ceea ce înseamnă un total de 2 milioane de teste.
Ministrul a declarat că ambasada sud-coreeană a aflat despre nevoia de aceste echipamente și a făcut legătura dintre autorități și firmă.
Cele două părți au semnat recent un contract, livrările urmând să se facă eșalonat. Oficialul sud-coreean nu a vrut să dea alte detalii, precum numele exportatorului sau prețul plătit.
Coreea de Sud a fost recunoscută la nivel internațional pentru metodele de testare și tratament din fază timpurie în privința coronavirusului.
Fii primul care comentează