Ramai la curent!

Cotidian

Reguli noi pentru mersul la biserică, după 15 mai: enoriașii vor purta măști, vor respecta o limită de spațiu și nu vor avea voie să sărute icoane

Publicat

in

Slujbele ținute fără public, cu lăcașurile de cult goale au reprezentat o problemă pentru mulți credincioși, în ultima perioadă, mai ales că a fost vorba de Sărbătorile Pascale, foarte importante pentru creștinii din România. Măsurile de restricție adoptate în ultimele săptămâni se vor relaxa însă după 15 mai, când credincioșii vor putea să își facă rugăciunea în biserică. Proiectul de relaxare a măsurilor, propus de Guvern, prevede însă anumite reguli care trebuie respectate și în lăcașele de cult. 

Astfel, accesul va fi permis limitat, din 15 mai, cu respectarea unei suprafețe de 8 mp pentru o persoană, iar enoriașii și preoții trebuie să poarte măști de protecție, potrivit propunerilor puse în dezbatere publică de Institutul Național de Sănătate Publică.

De asemenea, se va evita sărutarea icoanelor, împărtășirea va fi făcută cu lingurițe de unică folosință, iar binecuvântarea se va da de la o distanță de cel puțin un metru. Slujbele se vor oficia doar în aer liber.

Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2:

  • Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană;
  • Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
  • Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
  • La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
  • Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lacaș.
  • Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea;
  • Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;
  • Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință;
  • Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse
  • Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane.
  • Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Cotidian

Cultura independentă din Brașov, finanțată și în acest an de la bugetul local. Primăria Brașov reclamă probleme cu vechea procedură

Publicat

in

eveniment cultural piata sfatului brasov

Proiectele culturale independente vor beneficia și în acest an de finanțare de la bugetul local. Promisiunea a fost făcută de primarul Brașovului, George Scripcaru, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de ieri.

Astfel, edilul a precizat că pentru aceste proiecte este alocată suma de 4,8 milioane de lei, la capitolul bugetar „Alte acțiuni culturale”. De asemenea, el a promis că în ședința de plen din luna mai se va prezenta propunerea de modificare a statutului Centrului Cultural Apollonia, astfel încât această instituție să devină, asemenea altor centre culturale din țară – de exemplu, Timișoara sau București –  instituție de finanțare a proiectelor culturale.

„O să rezolvăm și problemele de gestionare a acestor fonduri în următoarea perioadă. Avem de modificat regulamente, avem de modificat anumite ghiduri”, a declarat primarul.

Procese între primărie și operatori culturali

Totodată, primarul Brașovului a precizat că anii anteriori au fost probleme cu finanțarea proiectelor culturale.

„Avem, în momentul de față, situația în felul următor: s-a folosit un ghid și un regulament pe care s-au dat 85% avansuri; nu cred că este o situație firească să mergi cu 85%, să dai banii în avans, și când vii cu deconturile, să nu justifici banii. Acum suntem în instanță cu foarte mulți care nu justifică cu dovezi cum au cheltuit banii, și am găsit situații în care banii i-au luat unii în contul lor personal, am găsit situații în care cei care au primit banii nu au plătit drepturile de autor și ne-am trezit cu executori să plătim noi aceste lucruri, și nu este firesc. Aceste lucruri trebuie să fie totuși gestionate altfel și vom crea reguli noi, regulamente noi și vom stabili cum se vor întâmpla lucrurile astea și care este gradul de cofinanțare, pentru că să acoperim noi toate cheltuielile este exclus”, a explicat primarul.

Anii anteriori, de la bugetul local al municipiului Brașov au fost finanțate proiecte culturale ale unor ONG-uri, dar și ale unor instituții de cultură ce nu erau în subordinea municipalității brașovene.

Citește mai departe

Cotidian

Regulamentul pentru parcările de reședință, modificat în ședința de plen. Abonamentul anual nu va mai costa 500 de lei

Consilierii locali din Brașov au redus tarifele pentru parcările de reședință, astfel că abonamentul anual va scădea la 350 de lei, începând cu 2027.

Publicat

in

Consilierii locali brașoveni au aprobat în ședința de plen de astăzi noul Regulament de atribuire a parcărilor de reședință. Față de proiectul inclus pe ordinea de zi au apărut unele modificări.

Astfel, în timpul ședinței de plen, consilierii locali PNL și AUR au depus unele amende ce vizau reducerea tarifelor anuale, valabile începând cu data de 1 ianuarie 2027. În urma propunerilor, pentru parcările de reședință, tariful anual pentru o parcare de reședință nu va mai fi de 500 de lei indiferent de zonă (sumă ce poate crește dacă este licitat locul), ci de 350 de lei pe an.

De asemenea, tot printr-un amendament, tariful pentru parcarea „la bordură” (nenominală) nu va mai fi de 250 lei pe an pentru autorurisme ci de 150 de lei. De asemenea, tot pentru pacarea „la bordură”, pentru moticiclete sau mopede, tariful va fi de 100 de lei pe an, nu de 150 de lei, cât era propunerea inițială.

Citește mai departe

Trending