Cu cateva zile în urmă a avut loc o vandalizare parţială a cimitirului evanghelic (săsesc) din localitatea Ticusu Vechi (comuna Ticu.), judetul Brasov. Informația a fost adusă la cunoștință de către consilierii județeni ai FDGR Wolfgang Wittstock și Caroline Fernolend, care spun că această profanare a fost descoperită în data de 6 mai în cadrul unei acțiuni de curățenie în jurul și în interiorul cimitirului. S-a constatat atunci că au fost afectate și parțial distruse (a se vedea și fotografiile atașate) 26 de cruci şi morminte. Fapta este una de dată recentă, spun cei doi consilieri județeni ai FDGR, întrucât în ziua de duminică, 3 mai, cimitirul a fost vizitat de localnici, care n-au observat atunci aceste devastări. Urmele proaspete de pământ și iarba pe postamente si fundații precum şi rupturile pietrelor susțin băuiala că distrugerile s-au produs în intervalul de timp 4 – 6 mai.
Persoanele care au constatat profanarea cimitirului – preotul Johann Stefani, consilier local (F.D.G.R.), şi Siegmar Faff, administratorul Parohiei evanghelice C.A. din Ticusul Vechi – sunt de părere ca a fost nevoie de un efort destul de mare pentru o astfel de acțiune necreştinească, ceea ce presupune participarea a cel puțin doi indivizi puternici, adolescenţi sau adulți. Bănuiala este întărită de găsirea a două cutii de bere goale aproape de zidul cimitirului.
“Organele de poliţie au fost sesizate în legatură cu profanarea cimitirului evanghelic din Ticusul Vechi. Parohia evanghelică din localitate a anunţat că va acorda o recompensă de 500 euro celui ce va contribui in mod decisiv la prinderea făptaşilor. Organizaţia judeţeana Braşov a Forumului German îşi exprimă speranta ca vor fi luate măsurile adecvate pentru depistarea şi pedepsirea făptasilor. De asemenea sperăm ca ceea ce s-a întamplat la Ticuşul Vechi să rămână un caz izolat, care nu se va repeta nici aici, nici în altă parte, au transmis Caroline Fernolend, consilier judetean, presedinte al Forumului Democrat al Germanilor din Judetul Brasov şi Wolfgang Wittstock, consilier judetean, membru in consiliul de conducere al FDGR Braşov.
Fii primul care comentează