Ramai la curent!

Stiri Brasov

Castelul Bran s-a redeschis pentru vizitatori, după același program

Publicat

in

Castelul Bran s-a redeschis, vineri, pentru vizitatori, conform programului obişnuit care, în pofida măsurilor de siguranţă, nu a suferit modificări faţă de anii trecuţi.

Conducerea companiei care administrează Domeniul Bran a anunţat, pe site-ul oficial, că „este pregătită să ia toate măsurile pentru protecţia vizitatorilor şi a echipei”. Astfel, turiştii care doresc să viziteze obiectivul turistic vor putea s-o facă în intervalul 9,00-18,00, de marţi până duminică, iar luni, în intervalul 12,00-18,00.

În a doua zi de Rusalii, programul de vizitare va fi de la ora 10,00 la ora 18,00.

Biletele pot fi achiziţionate şi online, la www.bilete.castelulbran.ro.

Castelul Bran este considerat una dintre cele mai impozante monumente istorice ale României, prima sa atestare documentară datând din 1377. În prezent, castelul este proprietatea urmaşului principesei Ileana, Dominic de Habsburg. Obiectivul a atras, în 2018, peste 1 milion de turişti, din ţară şi din străinătate, interesaţi atât de istoria sa, cât şi de mitul lui Dracula, de care este legat numele său. 

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Stiri Brasov

4,5 milioane lei pentru proiectele sportive de utilitate publică, din Brașov. Start la depunerea cererilor

Primăria Brașov alocă 4,5 milioane lei pentru finanțarea programelor sportive de utilitate publică în sezonul 2026–2027. Cererile pot fi depuse până pe 22 mai 2026.

Publicat

in

Municipiul Brașov finanțează în acest an programele sportive de utilitate publică, alocând, pentru sezonul 2026 – 2027 un buget total de 4,5 milioane lei.

Azi, Municipalitatea a anunțat și deschiderea sesiunii de selecție a cererilor de finanțare pentru programele sportive de utilitate publică, solicitările de finanțare putând fi înregistrate până la termenul limită de 22 mai 2026, ora 14.00.

Dosarele pentru finanțarea programelor sportive vor fi înregistrate la Centrul de Informații pentru Cetățeni, de la Primăria Brașov, urmând ca evaluarea cererilor să se facă în intervalul 26 mai – 6 iunie.

Petru bugetul de 4,5 milioane lei pot concura doar acele proiecte sportive care au perioadă de desfășurare 1 iulie 2026 – 30 iunie 2027.

Mai multe informații despre Ghidul de finanțare pentru programele sportive, care reglementează acordarea banilor, pot fi obținute de pe site-ul Primăriei municipiului Brașov.

Citește mai departe

Trending