Ramai la curent!

Cotidian

Ministrul Mediului: Județul Brașov într-o „întârziere uriașă” în elaborarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor. Municipiul Brașov are partea lui de vină

Publicat

in

Întârzierea înregistrată de județul Brașov în ceea ce privește pregătirea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor nu mai este o supriză. Mai mult, este o chestiune binecunoscută și la nivelul Ministerul Mediului. Documentul este extrem de important pentru Consiliul Județean Brașov, pentru că în baza acestuia administrația județeană ar urma să obțină o finanțare nerambursabilă de peste 100 de milioane de euro pentru investiții în domeniul gestionării deșeurilor.

Aflat vineri la Brașov, ministrul mediului,  Tanczos Barna, a declarat înaintea unei întâlniri cu președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, dar și cu primarul Brașovului, Allen Coliban: 

„Din păcate, SMID-urile sunt într-o întârziere uriașă. Autoritățile publice locale au întârziat extrem de mult. Vedem ce se întâmplă la nivelul capitalei, la nivelul Brașovului sau a altor județe. Sper ca la discuțiile de astăzi să găsim soluții de urgentare a procedurilor”.

După această întâlnire, reprezentantul Guvernului a promis susținerea autorităților locale în închiderea depozitelor de deșeuri neconforme, dar și pentru „realizarea unui sistem de management integrat al deșeurilor eficient” de către Consiliul Județean Brașov. 

Totodată el a menționat că susține intenția Consiliului Județean Brașov de a realiza stații de sortare, ceea ce înseamnă reducerea cantității de deșeuri ce ajunge la depozit. 

Primăria Brașov nu și-a făcut din „temele de casă”

Pe de altă parte, printr-un comunicat de presă, Consiliul Județean Brașov a anunțat că în acest Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) în judeţul Braşov, este în faza de avizare la Agenţia pentru Protecţia Mediului Brașov.

Totuși, de menționat că în acest moment este la Agenția pentru Protecția Mediului un alt document, respectiv Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor. De altfel, în acest moment Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor nu este finalizat, principala problemă fiind identificarea unor amplasamente pentru Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (care include, printre altele, o stație de sortare, o stație de Tratare mecano-biologică, o stație de compostare, instalație de digestie anaerobă cu o instalație de tratare și cogenerare pentru biogazul rezultat, stație de epurare și alte clădiri anexe) și pentru Centrele de Aport Voluntar (unde se pot lăsa deșeurile voluminoase, cum este cazul mobilei). 

În ceea ce privește problema Centrelor de Aport Voluntar, potrivit unor surse, Primăria Brașov nu a trimis către Consiliul Județean propunerile de amplasament, chiar dacă i s-a solicitat acest lucru. 

Proiectul de închidere a depozitelor neconforme din Brașov, neschimbat de la preluarea mandatului de către actualul primar

Pe de altă parte, în ceea ce privește închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din zona Timiș Triaj, subiect la care a făcut referire ministrul Mediului, proiectul este exact în stadiul lăsat de vechea conducere a Primăriei Brașov. Mai exact, încă de anul trecut, fostul primar al Brașovului, George Scripcaru, anunța că a fost realizat un bilanț de mediu din care rezulta că cele două gropi de gunoi (două dealuri de deșeuri aflate la mică distanță unul de celălalt) sunt inerte, astfel că nu mai este nevoie de lucrări complicate de închidere, ci doar de intervenții de corecție a pantelor. Tot anul trecut, conducerea Primăriei Brașov a anunțat că a început demersurile la Ministerul Mediului, astfel încât municipalitatea să poată închide cele două depozite conform „procedurii simplificate”. 

Vineri, în „Jurnalul primarului”, un live pe care edilul șef al municipiului Brașov îl transmite pe rețelele de socializare, acesta a menționat că a discutat vineri cu ministrul Mediului despre închiderea depozitelor neconforme din municipiul Brașov pe „procedura simplificată”. De asemenea, el a anunțat că a primit promisiuni de la ministru că această problemă va fi rezolvată. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

„Fii Stejar, Nu Broccoli”: Conferința cu Andy Szekely care te scoate din blocaj și te obligă să alegi – Brașov, 17 mai, 2026

Evenimentul „Fii Stejar, Nu Broccoli” aduce la K2 Alpin Resort Brașov o zi intensivă de dezvoltare personală, networking și sesiuni inspiraționale dedicate direcției, deciziilor și clarității în viață și business.

Publicat

in

Brașovul devine locul în care deciziile amânate capătă formă și direcție. Pe 17 mai 2026, la K2 Alpin Resort din Poiana Brașov (foto jos), Andy Szekely va susține conferința „Fii Stejar, Nu Broccoli”, un eveniment care își propune să mobilizeze participanții într-un proces real de lucru cu sine, construit pe claritate, asumare și acțiune concretă.

Timp de șase ore, cei 500 de participanți nu vor sta în sală ca spectatori, ci vor lucra efectiv pe propriile decizii, cu pixul în mână, într-un cadru care îi obligă să se oprească din ritmul zilnic și să privească lucid ceea ce nu mai funcționează.

Miza nu este creșterea motivației, ci confruntarea directă cu propriile alegeri amânate. Evenimentul își propune ca oamenii din sală să nu mai caute răspunsuri în exterior, ci să înceapă să construiască răspunsurile, structurat, pentru ei înșiși.

Conceptul care stă la baza conferinței este simplu, dar profund.

„Conferința te învață cum să gândești și să acționezi ca un stejar, chiar dacă până acum ai mers pe ritm de broccoli”, spune Andy Szekely.

Într-o lume în care viteza este confundată cu progresul, evenimentul vrea să aducă o schimbare de perspectivă, una în care direcția devine mai importantă decât ritmul.

Această întâlnire se adresează celor care simt că fac multe, dar nu avansează cu adevărat, fie că sunt antreprenori, manageri sau profesioniști activi, oameni care au bifat obiective, dar au pierdut sensul, oameni care funcționează bine în exterior, dar simt că ceva s-a dezechilibrat în interior.

„Oamenii nu vin la această conferință pentru că sunt motivați. Vin pentru că știu că ceva nu mai funcționează în ritmul lor actual și vor să ia acele decizii pe care le-au amânat prea mult timp”, explică Bianca Stan, co-organizator al platformei TakeIT.

Pe parcursul zilei, participanții trec printr-un proces în care învață să distingă între a fi ocupați și a fi eficienți, între a funcționa și a trăii cu adevărat. Cei din sală vor învața să aleagă conștient și fără vinovăție, și să își construiască un plan aplicabil imediat.

Experiența este exclusiv fizică – Evenimentul nu va avea și transmisie online. Decizia a fost luată tocmai pentru a nu exista posibilitatea de a amâna din nou.

În spatele acestui eveniment stă experiența de aproape trei decenii a lui Andy Szekely în educație și programe transformaționale

Cu 28 de cărți publicate, dintre care patru bestselleruri naționale, și apariții pe scene din 23 de țări alături de nume precum John Maxwell, Robin Sharma sau Brian Tracy, el aduce la Brașov nu doar conținut, ci un sistem de lucru validat în timp, în peste 100 de ediții de bootcamp și în programe implementate în sute de companii.

„Fii Stejar, Nu Broccoli”  este un eveniment organizat de platforma de educație și evenimente transformaționale TakeIT, iar comunicarea media este realizată cu sprijinul atelierului de reputație SAV Smart Start.

Într-un context în care totul pare urgent, această conferință devine un spațiu rar în care lucrurile importante primesc, în sfârșit, timpul și claritatea de care au nevoie.

DETALII EVENIMENT

Data: Duminică, 17 mai 2026
Ora: 09:00 – 15:00 (uși deschise de la 08:30, extindere până la 18:00 pentru cei cu bilete VIP)
Locație: K2 Alpin Resort Brașov
Capacitate: 500 locuri

AGENDA

🕘 08:30 – 09:00 · Welcome & Acomodare 🕘 09:00 – 09:15 · Deschidere
🕘 09:15 – 11:30 · PART 1 — Oprirea & Așezarea 🥐 11:30 – 12:15 · Brunch & Networking
🕘 12:15 – 14:15 · PART 2 — Direcția & Deciziile 🕘 14:15 – 14:30 · Planul Stejar
🕘 14:30 – 15:00 · Autografe & Poze
🍷 15:00 – 17:30 · Late Lunch & Panel exclusiv VIP

Website: takeit.ro/eveniment-fii-stejar-nu-broccoli

Citește mai departe

Cotidian

Făgărașul deschide Ghișeul Unic de Eficiență Energetică. Municipiul devine, pentru două zile, punct de referință pentru soluțiile verzi

Publicat

in

Municipiul Făgăraș deschide Ghișeul Unic de Eficiență Energetică (GUEE), un serviciu nou, gândit ca un punct de sprijin pentru locuitorii care vor să-și modernizeze locuințele, să reducă facturile și să înțeleagă mai bine opțiunile din zona energiei verzi.

GUEE va funcționa ca un centru de informare și consiliere, dezvoltat în cadrul proiectului CETAC – Clean Energy Transition Assistance Centre. Rolul său este de a „traduce” informațiile tehnice în soluții practice ușor de aplicat de către cetățeni, fie că este vorba despre izolarea locuinței, instalarea de panouri solare sau accesarea unor programe de finanțare, spun reprezentanții Primăriei Făgăraș și ai Asociației Orașe Energie România (OER), care au avut această inițiativă.

Conferința Anuală a Asociației Orașe Energie în România 2026, la Făgăraș

Deschiderea ghișeului are loc în contextul în care Făgărașul va găzdui Conferința Anuală a Asociației Orașe Energie în România 2026, în perioada 7–8 mai. Evenimentul reunește reprezentanți ai administrațiilor locale, specialiști în eficiență energetică și parteneri din sectorul privat, într-un cadru dedicat schimbului de idei și proiecte aplicate.

A doua zi a conferinței aduce în prim-plan interacțiunea directă cu publicul, prin organizarea Târgului „Casa eficientă”, în Piața Republicii. Evenimentul propune soluții din domeniul energiei regenerabile, tehnologiei și mobilității sustenabile, oferind vizitatorilor ocazia de a discuta direct cu furnizori și specialiști.

Citește mai departe

Cotidian

Bugetul pe 2026 al județului Brașov, în dezbatere publică cu două ore înaintea plenului

Consiliul Județean Brașov se întrunește joi în ședință ordinară, precedată de dezbaterea publică a bugetului județean pentru anul 2026.

Publicat

in

Consilierii județeni din Consiliul Județean Brașov sunt convocați joi, 7 mai, de la ora 12:00, într-o ședință ordinară care va avea loc în Sala 120 a instituției, pentru a vota proiectul de buget pentru anul 2026.

În prealabil, cu două ore înainte de ședința în care va fi supus aprobării, proiectul de buget va fi dezbătut în ședință publică. Ordinea de zi și proiectele ce vor fi supuse dezbaterii și aprobării pot fi consultate online, AICI.

  • Conform proiectului hotărârii de Consiliu Județean, anul acesta, administrația județeană brașoveană ia în calcul venituri la bugetul local în valoare de 558.129.670 lei și cheltuieli în valoare totală de 692.160.630 lei. Diferența dintre venituri și cheltuieli va fi acoperită din excedentul înregistrat la finalul anului trecut. Din cheltuielile totale, suma de 343.787.830 de lei (49,67%) este alocată Secțiunii de dezvoltare (pentru investiții), iar diferența de 348.377.800 de lei (50,33%) este alocată cheltuielilor curente (Secțiunea de funționare).

Brașov Metropolitan a făcut o analiză a bugetului și a sumelor alocate, pe domenii, în anul 2026, pentru județul Brașov. Mai multe detalii puteți accesa AICI.

Ședința în care se încheie oficial mandatul vicepreședintelui Șerban Todorică

Tot în ședința de mâine se încheie oficial și mandatul vicepreședintelui Consiliului Județean, Șerban Todorică. Acesta și-a pierdut funcția începând cu 1 mai, pe fondul aplicării  art. 204 alin. 2, lit. f din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia mandatul unii consilier județean încetează de drept dacă acesta nu și-a exercitat atribuțiile pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive. Șerban Todorică se află în această situație încă din octombrie 2025.

Citește mai departe

Trending