Prinderea „artiștilor” care pictează clădirile din Brașov, un „joc de-a șoarecele și pisica”. Unul desenează, alții avertizează, spun polițiștii locali brașoveni

Casă „pictată” lângă parcul de la Teatrul Sică Alexandrescu

Prinderea „pictorilor” care mâzgălesc clădirile din Brașov nu pare a fi o treabă tocmai ușoară. O spune Poliția Locală Brașov, care a prezentat și un „mod de operare” a pictorilor. Astfel, pentru bzb.ro, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru, a explicat că „Foarte rar operează solitar. De obicei, unul dintre ei desenează, iar celălalt sau ceilalţi stau la pândă. Când poliţiştii locali îşi fac apariţia, se anunţă unii pe alţii ”, a explicat ea. 

În aceste condiții, prinderea acestora e un „joc de-a șoarecele și pisica”, iar conform purtătorului de cuvânt al Poliției Locale Brașov, anul trecut au prinși și sancționați cinci tineri care mâzgăleau cu vopsea, markere sau graffiti fațade de clădiri, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.100 de lei.

„În urma verificărilor făcute de polițiștii locali, unii dintre așa-zișii artiști urbani au fost identificați chiar și după semnătura mâzgăliturilor atașate de creațiile lor, aplicate pe fațadele unor imobile din Brașov. Atunci când au fost prinși, au recunoscut în anumite situații, faptul că sunt autorii și a altor desene de pe zidurile murdărite din oraș. La momentul constatării au fost sancționați, însă nu poate fi aplicată sancțiunea doar în baza bănuielilor că este aceeași semnătură și același autor, fiind greu de probat acest lucru”, a mai spus Lăutaru.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.