Ramai la curent!

Stiri Brasov

FOTO. Noua Unitate de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean, pe ultima sută de metri. Ea va funcționa din această vară, în varianta extinsă și modernizată

Publicat

in

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, în varianta extinsă și modernizată, are ca termen de finalizare a lucrărilor, luna iunie, astfel că din această vară ar trebui să și funcționeze la capacitate maximă. UPU este amenajată printr-o investiție de 10,5 milioane lei, realizată de Ministerul Sănătății, cu o finanțare de la Banca Mondială, spitalul din Brașov fiind ultimul din pachetul de cinci, din țară, care beneficiază de un astfel de proiect.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, a vizitat şantierul la sfârşitul săpătămânii, împreună cu dr. Cristina Vecerdi, fosta şefă a UPU, actualmente deputat în Parlamentul României, dr. Călin Cobelschi, managerul SCJU Braşov, dr. Cătălin Mişarcă, directorul medical al Spitalului, şi dr. Romeo F. Boancă, actualul coordonator al UPU. 

„Îi putem asigura pe braşoveni că administraţia judeţeană şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă au pregătit şi echipamentele necesare dotării noii UPU, pe care deja le-am achiziţionat din fonduri europene în valoare de 6,7 milioane de lei, adică aproximativ 1,3 milioane de euro. În acest fel, Unitatea de Primiri Urgenţe va dispune de echipamente de ultimă generaţie”, a spus preşedintele CJ în deschiderea vizitei.

O configuraţie diferită petru noua Unitate de Primiri Urgenţe

În calitate de fost coordonator al UPU-SMURD, inclusiv în perioada în care s-a aplicat pentru acest proiect, dr. Cristina Vercerdi precizează că noua configuraţie a Unităţi de Primiri Urgenţe va fi total schimbată faţă de ceea ce există în momentul de faţă. Astfel, accesul în UPU al ambulanţelor şi al pacienţilor care vin cu mijloace proprii se va realiza printr-o poartă electrică, acţionată automat în momentul sosirii ambulanţei. Este posibilă intrarea simultantă a două autovehicule, dar există o prevedere a spaţiului din faţa UPU pentru cazul în care ar apărea o supraaglomerare sau un accident cu victime multiple.

De la intrare, pacienţii ajung într-un spaţiu extrem de generos care este destinat triajului. Acesta va fi punctul fierbinte al Unităţii de Primiri Urgenţe, aici urmând să se stabilească gravitate stării pacienţilor şi prioritizarea lor în funcţie de protocolul naţional de triaj. Este spaţiul din care pacienţii vor fi repartizaţi în sălile dedicate, în funcţie de tipul de urgenţă: urgenţe minore, urgenţe majore şi pacienţi în stare critică. 

Zona „verde” – urgenţe minore

Vor exista 6 posturi de lucru, echipamentele urmând să fie montate după realizarea finisajelor. 

Dacă până în prezent UPU avea o singură sală de aşteptare pentru pacienţi şi aparţinători, o noutate a proiectului este crearea unei săli de aşteptate moderne, destinate exclusiv aparţinătorilor. Aceasta va fi dotată cu televizoare şi va dispune de grupuri sanitare şi instalaţii adaptate inclusiv necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi. Va fi un spaţiu în care medicii vor da relaţii despre starea pacienţilor. 

O altă noutate adusă de acest proiect este faptul că analizele necesare stabilirii nivelului de alcoolemie se vor recolta într-un spaţiu separat (şi nu la triaj – ca în prezent), aflat în vecinătatea camerei destinate urgenţelor minore. Tot în această zonă vor funcţiona cabinetul de radiologie şi cel pentru computer-tomograf.

Toate încăperile din cadrul UPU vor fi dotate cu sisteme de supraveghere audio-video, ceea ce va asigura o protecţie în plus deopotrivă pentru pacienţi şi pentru personalul medical. 

Zona „galbenă” şi zona  „roşie” – urgenţe grave şi urgenţe critice

Zona „galbenă” – destinată urgenţelor grave, şi zona „roşie” – în care vor fi trataţi pacienţii în stare critică, sunt dispuse în partea opusă zonei „verzi”, acestea fiind practic urgenţele majore care definesc activitatea UPU. 

Sala dedicată pacienţilor aflaţi în stare critică dispune de dispozitive pentru livrarea gazelor medicale sub formă de console, care permit poziţionarea paturilor în aşa fel încât personalul medical să aibă acces deschis de jur-împrejurul pacienţilor. Consolele sunt mobile şi dispun de prize pentru oxigen, aer comprimat şi vacuum. Ele permit cuplarea ventilatoarelor, sunt dotate cu suporturi pentru aparatura specifică şi dispun de braţe care pot fi mutate, astfel încât accesarea pacienţilor să fie facilă. Aici vor funcţiona 4 posturi de resuscitare.

Spaţiul urgenţelor majore comunică cu cel destinat pacienţilor în stare critică. Este nevoie de acces direct, având în vedere că personalul medical care deserveşte ambele zone este acelaşi şi se întâmplă adesea ca pacienţii în stare gravă să devină critici sau, dimpotrivă, cei care au fost stabilizaţi în zona „roşie” sau fie mutaţi în spaţiul de urgenţe majore. 

Zona „galbenă” este cea mai mare încăpere medicală din cadrul UPU, aici urmând să fie funcţionale 14 posturi de lucru, dispuse pe trei laturi. În mijlocul încăperii va fi amenajată o „insulă” unde personalul medical va avea acces la sistemul informatic al spitalului şi va putea supraveghea pacienţii. 

În viitorul apropiat, conducerea Spitalului Judeţean îşi propune dotarea personalului cu tablete şi digitalizarea activităţii, deoarece accesul facil a sistemul informatic şi completarea în timp real a datelor scurtează timpul de consult şi perioada de aşteptare a pacienţilor în UPU. Primul pas este realizat de Consiliul Judeţean Braşov, care are în implementare un proiect cu fonduri europene în valoare de 2,9 milioane de lei, ce vizează digitalizarea activităţii instituţiilor medicale şi de asistenţă socială din subordinea sa.

Noua Unitate de Primiri Urgenţe dispune de un subsol generos. Aici au fost prevăzute vestiare pentru medici, asistente şi infirmiere, la care accesul se va face din exterior, precum şi spaţii de depozitare care vor fi alocate strict materialelor specifice activităţii UPU. Aceste spaţii vor avea câteva module flexibile, care să uşureze transportul, precum şi un sistem de depozitare inteligentă, conectat la sistemul informatic, care să asigure o gestiune aproape instantanee a materialelor, astfel încât să nu mai fie nevoie de un angajat care să verifice stocurile sau data de expirare a produselor. 

„Mulţumim Consiliului Judeţean că este alături de noi nu doar în acest proiect, ci şi în proiectele de renovare a întregului Spital Judeţean de Urgenţă, care în ultimii doi ani a beneficiat de investiţii colosale, totalizând aproape 70 de milioane de lei. Suntem fericiţi că începem să vedem luminiţa de la capătul tunelului, având în vedere că am parcurs nu doar un an extrem de greu, în care a trebuit să facem renovări într-o perioadă de pandemie. Am avut foarte multe bariere de trecut, dar important este că la această oră ne apropiem de sfârşit cu lucrările care vor schimba cu totul faţa Spitalului Judeţean. Această Unitate de Primiri Urgenţe, care este la nivel mondial din punctul de vedere al construcţiei şi al dotărilor, estimăm că va fi funcţională în maximum o lună şi jumătate, iar celelalte lucrări din cadrul spitalului vor fi gata în jurul datei de 1 iulie. Sperăm ca în acel moment să avem şi structura aprobată de Ministerul Sănătăţii şi să putem începe o nouă activitate în condiţii optime”, a spus managerul SCJU Braşov, Călin Cobelschi. 

„Noua Unitate de Primiri Urgenţe va îmbunătăţi extrem de mult tot ce înseamnă la ora actuală activitatea de urgenţe din judeţul Braşov. Am făcut în aşa fel încât să aplicăm pe toate oportunităţile de finanţare pe care le-am avut la dispoziţie, atât fonduri europene, cât şi bani care au venit de la Banca Mondială prin intermediul Ministerului Sănătăţii, la care se adaugă sumele alocate constant din bugetul Consiliului Judeţean Braşov pentru spitalele din subordinea noastră. Am făcut toate acestea, pentru că la nivelul administraţiei judeţene suntem interesaţi să îmbunătăţim în fiecare zi actul medical, în beneficiul locuitorilor judeţului Braşov”, a declarat preşedintele CJ, Adrian Veştea.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Consiliul Județean Brașov își „subțiază” aparatul administrativ: 181 de posturi dispar din schemă, dar bugetul nu se modifică. Ce instituții scapă de reducere

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov intră în etapa de reorganizare administrativă, după ce Prefectura a transmis oficial noul plafon maxim de posturi acceptat pentru aparatul propriu și instituțiile din subordine. Proiectul va fi discutat și supus votului în ședința de plen de miercuri, 8 aprilie, însă așa cum arată acum, reducerea este mai degrabă una teoretică, fiindcă în practică, posturile care dispar oricum nu sunt acoperite nici în prezent.

O organigramă mai „suplă” dar fără concedieri

Potrivit noilor calcule, numărul maxim de posturi pentru structurile aflate în coordonarea CJ Brașov va fi de 421, față de 602 cât era până acum. Asta înseamnă o reducere de 181 de posturi, adică aproximativ 30%. Deși cifrele pot părea spectaculoase, administrația județeană subliniază că nu este vorba despre disponibilizări efective.

Mai exact, conform documentației care însoțește proiectul de hotărâre, posturile eliminate din organigramă nu erau ocupate și nici bugetate, fiind oricum neutilizate în prezent, în urma unor măsuri anterioare de eficientizare.

Cu alte cuvinte, pentru brașoveni, schimbarea este mai degrabă una de „curățare” administrativă a schemelor de personal, decât una care să producă modificări vizibile în cheltuielile de personale din Consiliul Județean și în instituțiile publice din subordine.

Aparatul propriu al CJ Brașov rămâne la fel

Din documentația aferentă proiectului de hotărâre reiese că aparatul de specialitate al Consiliului Județean Brașov nu va avea nevoie de restructurări suplimentare, întrucât structura actuală, de 246 de posturi, se încadrează deja în noul plafon impus de Instituția Prefectului.

În plus, în acest an sunt prevăzute și 10 posturi temporare pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, precum și un post dedicat activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Tot la același nivel ca anul trecut rămâne și Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor (DJCEP), cu o schemă de personal, cu 43 de posturi.

Direcția de Pază și Ordine, printre cele mai afectate

Una dintre cele mai vizibile schimbări apare, în schimb, la Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov, unde organigrama va fi redusă de la 126 la 99 de posturi. Cele 27 de posturi vor dispărea până la 1 iulie, conform documentației aferente proiectului de hotărâre.

Instituții protejate de reorganizare

O serie de servicii din subordinea Consiliului Județean sunt însă protejate de această reorganizare a personalului, dictată de reducerea cheltuielilor cu resursa umană.

Ele sunt exceptate prin legislația națională, astfel că nu vor fi afectate de această tăiere administrativă:

  • instituțiile de cultură din subordinea CJ Brașov (muzeele, Centrul Cultural Reduta, Biblioteca Județeană „George Barițiu”, Școala Populară de Arte și Meserii)
  • Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov;
  • unitățile de învățământ special;
  • spitalele din subordinea județului;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

În administrația județeană, doar instituțiile de cultură și Salvamontul însumează 328 de posturi – 307 posturi în zona culturală și 21 de posturi la Salvamont.

Citește mai departe

Educație

Regața Ghimbășel revine la Râșnov: bărcuțe trăsnite, premii și multă distracție pe apă

Publicat

in

Râșnovul se pregătește pentru unul dintre cele mai inedite și amuzante evenimente ale primăverii. Pe 25 aprilie 2026, râul Ghimbășel va deveni scena unei competiții spectaculoase de imaginație, îndemânare și voie bună: Regața Ghimbășel, ajunsă la ediția a doua.

Evenimentul promite să adune laolaltă copii, părinți, prieteni și pasionați de construcții neobișnuite, într-un concurs dedicat bărcuțelor și obiectelor plutitoare realizate manual. Organizatorii îi invită pe toți cei care au spirit de aventură și puțină ingeniozitate să își construiască propria „ambarcațiune” din aproape orice material, cu o singură condiție esențială: să plutească măcar cinci minute.

Competiția va începe sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, iar participanții sunt așteptați la linia de start cu cel puțin 45 de minute înainte, pentru confirmarea înscrierii. Traseul va avea o lungime de până la 150 de metri, pe râul Ghimbășel, în localitatea Râșnov.

Premii pentru viteză, creativitate și idei ingenioase

Pe lângă atmosfera relaxată și distractivă, concurenții vor avea și șansa de a pleca acasă cu premii.

Organizatorii au pregătit:

  • 3 premii pentru viteză la fiecare categorie
  • 3 premii pentru realizare artistică
  • 3 premii pentru inovare tehnică

Astfel, nu doar cele mai rapide ambarcațiuni vor fi apreciate, ci și cele mai spectaculoase sau inventive.

Concurs pentru toate vârstele

Regața este deschisă tuturor categoriilor de vârstă, iar participarea se poate face atât individual, cât și în echipă — fie că este vorba despre familii, grupuri de prieteni sau echipe formate din participanți de vârste diferite. Fiecare participant sau echipă poate înscrie cel mult o ambarcațiune pentru fiecare categorie.

Organizatorii încurajează creativitatea și utilizarea materialelor reciclate sau reciclabile, însă atrag atenția că nu sunt permise sisteme de propulsie motorizate montate pe bărcile din concurs.

Participarea este gratuită

Un alt motiv bun de luat în calcul pentru o zi de weekend altfel: participarea este gratuită.

Înscrierile și regulamentul complet sunt disponibile aici:
https://forms.gle/trUpUo7eRv3rfYhbA

Proiect realizat de Asociația Mioritics în parteneriat cu Asociația DECS și Asociația ACCES.

Citește mai departe

Cotidian

Gratuit pentru călători, dar nu și pentru bugetul local. Cât costă „Vinerea Verde” în municipiul Brașov

Publicat

in

Programul „Vinerea Verde”, prin care transportul cu autobuzele RATBV este gratuit în zilele de vineri în municipiul Brașov nu este gratuit pentru bugetul local. Astfel, viceprimarul Brașovului Lucian Patrașcu a anunțat că pentru acest an de la bugetul local al municipiului Brșaov ar urma să se aloce 1,6 milioane de lei, sumă ce urmează a fi virată în conturile operatorului local de transport.

De altfel, presiunea financiară este unul dintre motivele pentru care nu au aderat la program toate localitățile deservite de RATBV. Cu toate acestea, viceprimarul a spus că speră ca în perioada următare autoritățile locale să găsească resursele financiare pentru susținerea programului.

„Fiecare primărie trebuie să îşi calculeze acest efort bugetar, astfel încât să vină în sprijinul cetăţenilor, cărora să le ofere posibilitatea de a beneficia de gratuitate în zilele de vineri”, a declarat Patrașcu.

Citește mai departe

Trending