Connect with us

Timp liber

Peste 100 de activități nonformale în parcul Tractorul din Brașov

Published

on

open

Campionate și demonstrații sportive, jocuri de familie, body art, ateliere creative, lecturi publice, activități interculturale, expoziții, spectacole, animație și cea mai mare discotecă în aer liber sunt doar câteva dintre activitățile incluse în agenda Open Park Festival ediția a II-a are loc între 24-27 iulie, în parcul Tractorul din Brașov.

Pentru al doilea an consecutiv Asociația Colors și Rețeaua CAN, împreună cu peste 30 de parteneri locali, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, al Agenției Metropolitane Brașov și al Primăriei Brașov transformă parcul Tractorul din Brașov într-un spațiu deschis copiilor, tinerilor și familiilor acestora, punându-le timp de 4 zile la dispoziție peste 100 de activități diferite, grupate în 6 mari categorii: sport, jocuri, ateliere artistice, ateliere creative, expoziții și spectacole.

Open Park Festival este singurul festival cultural outdoor de tineret care se desfășoară într-un parc din Brașov, scopul organizatorilor fiind de a transforma parcul într-un spațiu cultural nonformal, accesibil copiilor și tinerilor, de a promova activitățile în aer liber, pe perioada vacanței de vară și de a mobiliza voluntari, organizații neguvernamentale și instituții cu programe similare.
Ca și la ediția anterioară, participanții la festival își pot alege activitatea care li se potrivește din programul pregătit de organizatori, accesul făcându-se în baza unei brățări solicitată pe site: plinideidei.ro/opf sau la locul festivalului, la Info Point. Tot de pe site pot fi descărcate programul complet, regulamentul și harta festivalului.

Noutățile acestui an sunt reprezentate de două campionate de fotbal și de volei, destinate celor cu vârsta de peste 10 ani, precum și de jocuri speciale destinate copiilor însoțiți de cel puțin un membru din familie. Pe lângă demonstrațiile sportive de gimnastică masculină, street workout sau taekwondo, sesiuni de gimnastică pentru cei mici, lecții de dans, jonglerii și bătăi cu apă. În cadrul atelierelor artistice, vor exista mai multe activități în cadrul categoriei body art (pictură, tatuaje temporare), dar și o secțiune în care se va putea interacționa cu cultura arabă, persană și chineză.
Tot anul acesta, în premieră, o echipă de fotbal din care vor face parte consilieri locali și angajați ai Primăriei Brașov, va juca un meci demonstrativ cu o „selecționată” a voluntarilor.

Programul zilnic al atelierelor și activităților este între orele 10-19. De la ora 19 zona de lângă fântâna arteziană din parcul Tractorul va fi transformată în cea mai mare discotecă în aer liber din oraș, intrarea fiind liberă.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Primăvara aduce la Coresi inspirație, întâlniri și planuri pentru „DA”

Published

on

La Coresi, primăvara nu vine doar cu soare, ci și cu energie, idei noi și motive de bucurie. Între 13 și 15 martie, Piața cu Copaci devine locul unde comunitatea se întâlnește, iar viitorii miri își pot începe oficial povestea nunții perfecte.

Timp de trei zile, organizăm Târgul de Nunți, un eveniment dedicat celor care visează, planifică și construiesc unul dintre cele mai importante momente din viața lor. Într-un cadru relaxat și prietenos, cuplurile pot descoperi inspirație, pot sta de vorbă direct cu furnizorii și pot găsi soluții complete pentru ziua cea mare.

În Piața cu Copaci vă așteaptă:

  • rochii de mireasă spectaculoase și costume elegante pentru miri,
  • verighete și bijuterii care spun o poveste,
  • decoruri și aranjamente florale pline de personalitate,
  • servicii foto & video pentru amintiri memorabile,
  • idei pentru muzică, catering și design de eveniment,
  • oferte și pachete speciale disponibile exclusiv în cadrul târgului.

La Coresi ne întâlnim într-o atmosferă relaxată și plină de energie bună – locul în care ideile se leagă firesc, planurile se conturează, iar emoția se simte la fiecare pas.

Continue Reading

Stiri Brasov

Concert în Săptămâna Mare, la Biserica Romano-Catolică de pe strada Mureșenilor

Published

on

În data de 1 aprilie, de la ora 20.00, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov invită publicul la concertul din Săptămâna Mare, susținut de Corul „Bach” al Bisericii Negre, Ansamblul „Capella Coronensis” și soliștii Orsolya Lövenberger și Nicolae Simonov, sub bagheta dirijorului Steffen Schlandt.

Evenimentul este găzduit de Biserica Romano-Catolică „Sfinții Apostoli Petru și Paul”, situată pe strada Mureșenilor, numărul 19, Brașov.

Vor fi aduse în fața publicului brașovean Oratoriul „Messiah” de George Frideric Händel – Partea a II-a (cea care evocă perioada postului), povestea biblică a Mântuitorului, transpusă în muzică, cu o simbolistică și expresivitate barocă bogată, precum și motetul plin de sensibilitate și introspecție „Der Gerechte kommt um” / „Omul Drept piere” de Johann Sebastian Bach, asociat perioadei de doliu.

Corul „Bach” din Brașov, fondat în 1933, este corul bisericesc al comunității Bisericii Negre. Acesta a adus în premieră în România numeroase opere ale lui Johann Sebastian Bach, printre care și Johannes-Passion, Matthäus-Passion (Patimile lui Cristos, după Matei) și numeroase cantate.

Ansamblul „Capella Coronensis” are un repertoriu de muzică vocal-instrumentală, specific religios. Sub conducerea lui Steffen Schlandt, ansamblul, format din membri ai Filarmonicii Brașov, interpretează lucrări din epocile barocă, clasică și romantică.

Biletele pot fi achiziționate de pe Booktes.com, accesând linkul https://booktes.com/, sau de la magazinul de cadouri al Bisericii Negre, INSPIRATIO, situat în Curtea Johannes Honterus nr.8, începând cu data de 11 martie. Costul unui bilet este 50 de lei pentru toate categoriile de vârstă. 

Își vor da concursul:

Corul „Bach” al Bisericii Negre din Brașov
Ansamblul „Capella Coronensis”

Soliști:
Orsolya Lövenberger – alto
Nicolae Simonov – tenor
Dirijor:
Steffen Schlandt

Continue Reading

Stiri Brasov

Orchestra Filarmonicii Brașov cântă săptămâna aceasta alături de trupa byron

Published

on

Filarmonica Brașov continuă seria evenimentelor muzicale ale primăverii cu un program variat, care aduce împreună stiluri diferite și invitați deosebiți. După succesul deosebit al Concertului de Mărțișor de săptămâna trecută, care a atras un public numeros și entuziast la Sala Patria, instituția propune în această săptămână o schimbare de registru și două seri speciale dedicate întâlnirii dintre orchestră simfonică și muzica rock.

Săptămâna aceasta, publicul este invitat la concertul „Minunata lume nouă”, prezentat în două seri consecutive alături de trupa byron și Orchestra Filarmonicii Brașov, sub bagheta dirijorului Remus Grama. Concertele de joi și vineri, de la Sala Patria, sunt deja sold out, semn al interesului ridicat pentru această colaborare specială dintre orchestră și una dintre cele mai apreciate trupe de rock alternativ din România. Pentru cei care nu au reușit să prindă bilete, există însă o oportunitate de a descoperi acest proiect muzical la repetiția cu public de joi, de la ora 10:00.

Seria evenimentelor continuă și săptămâna viitoare, când Orchestra Filarmonicii Brașov revine la repertoriul clasic într-un concert simfonic de mare atractivitate. Joi, 19 martie 2026, de la ora 19:00, la Sala Mare, orchestra va evolua sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, alături de pianistul Horia Mihail. Programul serii cuprinde Concertul pentru pian nr. 2 de Ludwig van Beethoven și Dansurile slave op. 46 de Antonín Dvořák, două lucrări care îmbină energia și lirismul repertoriului romantic. Și acest concert este complet sold out, însă publicul are din nou șansa de a participa la repetiția cu public de joi, de la ora 10:00.

La finalul lunii martie, Filarmonica Brașov propune un concert de arii de operă dedicat marilor capodopere ale repertoriului italian. Joi, 26 martie 2026, de la ora 19:00, la Sala Mare, concertul intitulat „Forța destinului” îi va avea ca invitați pe Nadia Cerchez – soprană și Lucian Petrean – bariton, sub conducerea dirijorului Cristian Sandu. Programul va include pagini celebre din operele lui Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini, printre care uvertura operei „La Forza del Destino”, arii și duete din „Macbeth”, „Aida”, „Otello”, „Bal Mascat” sau „Tosca”, dar și binecunoscutul marș triumfal din „Aida”, în variantă orchestrală.

Continue Reading

Trending