Ramai la curent!

Cotidian

Trenurile Soarelui 2021. Cât durează și cât costă călătoria către mare/ Cel mai avantajos tren de la Braşov la Constanţa

Publicat

in

CFR Călători și patru companii private introduc în zilele următoare trenuri către stațiunile de pe litoral, iar cel mai lung parcurs este de 1.050 km și de peste 19 ore. Deși București – Constanța este cea mai rapidă magistrală, cele mai multe trenuri de foarte lung parcurs au viteze medii de 50-55 km/h către litoral, din cauza numeroaselor restricții din rețeaua națională. În articol poți citi pe larg despre trenurile ”Soarelui” către mare: cât fac până acolo, cât costă biletul și care sunt cele mai rapide (dar și cele mai lente).

Cinci companii au trenuri către mare

În acest an vor fi mai multe trenuri ca niciodată spre litoral și CFR Călători are cele mai multe, dar sunt prezenți și privații. Astra TC și Regio Călători au trenuri București – Mangalia, Softrans are trenuri dinspre Brașov și București, iar Transferoviar va avea în premieră tren București – Constanța și Buzău – Mangalia.

Regio Călători are tren Brașov – Mangalia (7.20 – 13.45), via București Băneasa. La întors plecarea din Mangalia este la 14.25 și sosirea în Brașov este la 20.37.

Pe scurt, după 25 iunie, când intră în vigoare programul complet, vor fi aproximativ 20 de trenuri pe zi între București și Constanța, de la 5 companii diferite, cele mai rapide făcând 118-120 minute. Astfel, două trenuri CFR Călători rulează fără oprire și cu viteze medii de 115 km/h și maxime de 160 km/h: cel care pleacă la 9.25 din București și cel care pleacă la 16.00. Un tren privat al Regio Călători face 2 ore și 4 minute de la București Băneasa la Constanța.

La întoarcere două trenuri CFR fac o oră și 58 de minute, plecând de la Constanța la orele 13.00, respectiv 17.00. Nouă trenuri pe zi pe sens vor trece și prin gara Băneasa, în direcția Constanța.

Între Brașov și Constanța vor fi opt trenuri directe pe zi, de la 3 companii și cel mai rapid este Tomis Expres care face 4 ore și 20 de minute pe 391 km. Este cel mai rapid tren de lung distanță, rulând cu 90 km/h în medie și oprind doar la Predeal și Gara de Nord.

Tomis Expres a fost introdus în decembrie 2020
IR 1688 Brașov (7.05) – Constanța (11.25)
IR 1686 Constanța (17.00) – Brașov (21.23)

De la Constanța la Mangalia sunt 11 trenuri în extrasezon, iar după 25 iunie se va ajunge la 16 trenuri pe zi pe sens. Cele mai multe fac peste 80 de minute pe 43 km, în timp ce un tren al CFR este cel mai lent, 101 minute cu 8 opriri. Cel mai rapid este un tren al Astra care face 57 de minute.

În extrasezon nu există niciun tren direct între București și stațiuni precum Eforie sau Costinești, în timp ce din 12 iunie vor fi trei trenuri directe și din 26 iunie vor fi patru trenuri.

Transferoviar introduce în premieră și un tren Buzău – Constanța (din 14 iunie) și parcursul va fi prelungit până la Mangalia din 26 iunie. Trenul face 4 ore și 18 minute pe 251 km.

CFR Călători și Trenurile Soarelui 2021

Unele trenuri circulă începând cu 11 iunie, altele din 24 sau 25 iunie, ultima zi de circulație fiind pentru majoritatea 4 sau 5 septembrie.

Satu Mare – Mangalia IR 1946, 1.050 km, 19 ore și 29 minute, Plecare Satu Mare (17.00) – Mangalia (12.29) Perechea sa, IR 1947 pleacă din Mangalia la 13.52 și ajunge la Satu Mare la 9.05. Trenul circulă între 11 și 24 iunie.

Acest tren care va circula în următoarele două săptămâni are cel mai lung traseu: 1.050 km. Iată câteva ”borne” de pe traseu: Satu Mare (km 0) – Oradea (km 133) – Cluj (km 285) – Brașov (km 616) – București (km 782) – Constanța (km 1007).

Perechea IR 1947 pleacă din Mangalia la 13.52 și ajunge la Satu Mare la 9.05

Timișoara Nord – Mangalia, IR 1992, 793 km, 14 ore și 46 minute, Plecare Timișoara (18.02) – Mangalia (8.48). Perechea IR 1991 pleacă la 19.40 din Mangalia și ajunge la 10.48 la Timișoara. La Caransebeș sunt atașate vagoane de la Reșița Sud ce sunt aduse de trenul R 9170. Circulă din 25 iunie.

 
Satu Mare – Mangalia, IRN 1944, 944 km, 19 ore. Plecare Satu Mare (13.20) – Mangalia (8.20). Trenul principal IR 1944 primește o grupă de vagoane de la Tg Mureș care sunt atașate la Deda (din trenul IR 1948) și o grupă de vagoane de la Cluj care sunt atașate trenului principal IRN 1944 la Dej. Acele vagoane fac parte din componența trenului RE 4306 între Cluj și Dej. Perechea IR 1945 pleacă din Mangalia la 15.08 și ajunge la Satu Mare la 9.47. O grupă de vagoane ajunge la Tg Mureș și alta la Cluj. Circulă din 25 iunie.

Arad – Mangalia IR 1922, 872 km, 16 ore și 25 minute/ Plecare Arad (18.15) – Mangalia (10.40). Perechea IR 1921 pleacă din Mangalia la 19.10 și ajunge la Arad la 11.40 via Craiova – Tg Jiu. Între 12 – 18 iunie și 21-26 iunie NU circulă între Arad și Simeria din cauza lucrărilor de pe Coridorul IV.

Oradea – Mangalia IR 1932, 909 km, 17 ore și 24 minute. Plecare Oradea (16.22) – Mangalia (9.46). Trenul nu trece prin București Nord, ci prin gara Băneasa. Perechea IR 1931 pleacă din Mangalia la 16.00 și ajunge la 9.17 în Oradea. Circulă din 25 iunie.

Iași – Mangalia IR 1962, 530 km, 9 ore și 23 minute. Plecare din Iași (21.25) – Mangalia (6.48). Perechea IR 1961 pleacă din Mangalia la 20.30 și ajunge la Iași la 6.16. Circulă din 25 iunie. Din 11 iunie până în 24 iunie între cele două orașe circulă trenul IR 1964 cu plecare din Iași la 22.30 și sosire la Mangalia la 8.36.
 

Sibiu – Constanța via Brașov IR 1928, 540 km, 9 ore și 6 minute Plecare din Sibiu (3.50) – Constanța (12.56). Perechea IR 1929 pleacă din Constanța la 14.00 și ajunge la Sibiu la 22.35.

Sibiu – Mangalia, IR 1924 via Râmnicu Vâlcea, 660 km, 13 ore și 28 minute. Trenul pleacă la 18.10 din Mangalia cu rang R E și număr 8006, iar la București Nord își schimbă rangul și numărul, devenind IR 1923. La întors, IR 1923 pleacă la 18.30 din Sibiu și ajunge la 7.47 în Mangalia. Circulă din 11 iunie.
 

Suceava Nord – Mangalia IR 1952, 573 km, 9 ore și 15 minute. Plecare Suceava Nord (20.32) – Mangalia (5.47). Perechea IR 1953 pleacă din Mangalia la 21.35 și ajunge la Suceava la 6.56. Circulă din 25 iunie.

Baia Mare – Mangalia, IR 1942, 892 km, 17 ore și 16 minute Plecare Baia Mare (17.50) – Mangalia (11.06). Perechea IR 1941 pleacă la 16.00 din Mangalia și ajunge la 9.20 în Baia Mare. Circulă din 11 iunie în 24 iunie.

Trenurile de lung parcurs ale CFR Călători au în compunere vagoane de dormit și cușetă, iar vagoane restaurant sau vagoane prevăzute cu bar se află în compunerea trenurilor IR 1944/ IR 1948 şi IR 1945/ IR 1949 Satu Mare – Mangalia şi retur, IR 1994 și IR 1993 Craiova – Mangalia și retur, IR 1983 și IR 1984 București Nord – Mangalia și retur, IR 1686 și IR 1688 „Tomis Expres” Brașov – Constanța și retur.

Costuri 

La trenurile CFR Călători cea mai scumpă călătorie costă 324 lei de la Satu Mare la Mangalia în compartiment single, în timp ce un loc pe scaun la clasa a 2-a costă 117 lei, iar un loc în cușeta cu 6 locuri costă 153 lei. De la Sibiu la Constanța un loc pe scaun la clasa a 2-a costă 86 de lei, iar la clasa 1 este 132 lei. 

De la Brașov la Constanța un bilet costă 68 de lei la Clasa 2, iar de la București la Constanța un bilet la clasa a 2-a costă 51 de lei, iar la clasa 1 este 76 de lei.

De la Mangalia la Iași cel mai ieftin bilet este 86 de lei, iar în cușetă cu 6 paturi tariful este 122 lei.

De la Timișoara la Mangalia prețul este 102 lei la clasa a 2-a pe scaun, la cușetă de 6 locuri se adaugă 36 de lei, iar în vagon de dormit cu două paturi în compartiment un loc costă 226 lei.

La Softrans biletul costă 34 de lei de la București la Constanța, iar la Regio Călători și Transferoviar este 33 de lei.

La Astra Transcarpatic un drum de la București la Mangalia costă 66 de lei, iar la Transferoviar călătoria Buzău – Mangalia va costa 39 lei.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending