VIDEO. Braşov, Făgăraş, Săcele şi Codlea primesc bani pentru creşe noi. Acestea vor fi construite după un model al Ministerului Dezvoltării

Foto: captură MDLAP

Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației anunță aprobarea primelor 138 de creșe noi, moderne, la nivel național. Pe lista aprobată se află şi cele patru municipii din judeţul Braşov. Ministrul Cseke Attila spune că urmează să fie aprobate și alte cereri, astfel se vor putea construi creșe și în orașele mai mici și, unde se justifică, și în mediul rural. 

Codlea trebuie să-şi completeze dosarul în maxim 60 de zile

În lista aprobată pentru finanţarea noilor creşe se află şi patru municipii din judeţul Braşov, respectiv municipiul reşedinţă, plus Codlea, Făgăraş şi Săcele. Cu excepţia municipiului Braşov, unde a fost aprobată construirea unei creşe mari (100 – 110 locuri), celelalte trei localităţi vor primi finanţare pentru creşe medii (60 – 70 de locuri).

Fiecare dintre aceste primării trebuie să depună documentaţia completă la Minister, incluzând terenul disponibil pentru construcție și justificarea numărului de copii pe baza indicilor de natalitate, dacă nu au făcut-o deja. Din documentele publicate de Ministerul Dezvoltării, Codlea a rămas singura dintre cele 4 localităţi braşoveane care în termen de 60 de zile trebuie să aducă documente de completare la cererea de finanţare. 

Creşe-tip, după proiectul Ministerului

Creşele finanţate din bani publici de Ministerul Dezvoltării vor fi construite pe proiecte-tip, aprobate la nivel guvernamental. Noile clădiri vor fi ridicate pe un singur nivel şi vor asigura un spaţiu de 10 metri pătraţi/copil. Potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, creşele vor avea, pe lângă spaţiile de joacă şi de dormit pentru copii, şi o sală multifuncţională, bucătărie proprie, spălătorie şi spaţii administrative. La exterior, vor exista spaţii de joacă corespunzătoare normelor, iar acolo unde primăriile nu au teren suficient, se vor folosi şi acoperişurile noilor clădiri, pentru a crea spaţiu verde. Tot pe acoperişuri vor fi amplasate şi panouri fotovoltaice. Imobilele vor fi contruite cu un grad mare de eficienţă energetică, astfel încât pe perioada iernii, cheltuielile de încălzire să fie cât mai reduse. 

 

 

La nivel naţional există, în prezent,  47 de cereri aprobate, cu documentația completă depusă. Dintre acestea, sunt patru județe (Covasna, Galați, Satu-Mare și Sibiu) unde fiecare municipiu a depus cerere și a adus documentația necesară. Urmează ca, pentru celelalte 91 de finanțări aprobate, autoritățile locale să trimită, în termen de 60 de zile, documentația necesară pentru a putea fi demarată procedura de construcție a creșelor, a subliniat ministrul Cseke Attila. 

”Dezvoltarea rețelei de creșe trebuie să fie demarată unitar, în toată țara, de aceea am aprobat una sau două creșe construite pentru fiecare municipiu, în funcție de numărul locuitorilor. În urma ordinului emis astăzi, poate fi demarată procedura, acolo unde autoritățile locale sunt partenere în acest proiect”, a spus ministrul Cseke Attila. 

Lista aprobată poate fi consultată pe pagina Ministerului Dezvoltării, iar finanțarea necesară este asigurată de minister, din bugetul propriu, urmând să se finanțeze alte 110 creșe eficiente energetic prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Ministrul a evidențiat că autoritățile locale pot depune în continuare cereri: ”Încurajez autoritățile locale să depună cereri și să completeze cererile depuse cu documentația necesară pentru a putea fi construite creșele necesare în toată țara”, a spus Cseke Attila.

Pe baza ordinului de ministru se vor putea semna, la începutul anului viitor, primele contracte cu constructorii. Astfel, se va putea începe construcția primelor creșe din Programul național de construire de creșe al Ministerului Dezvoltării.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.