Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Şoferul a fost identificat la intrare pe Ocolitoarea Braşovului, sâmbătă, în jurul orei 12.00, când a fost oprit în trafic de poliţiştii de la Biroul Rutier, pentru că nu respecta limita legală de viteză prevăzută pentru acel sector de drum.
În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Fii primul care comentează