Ramai la curent!

Cotidian

Lotul PSD a fost „întărit” cu 26 de aleși

Publicat

in

Migratia_politica_la_romani

O dată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului ce a permis migrația aleșilor locali fără ca aceștia să își piardă mandatul, respectiv 2 septembrie filialele județene ale partidelor au început să facă și transferurile. „Perioada de mercatto” s-a încheiat s-a încheiat zilele trecute, când a expirat termenul de 45 de zile prevăzut de actul normativ amintit.  Cei mai activi pe „piața transferurilor” au fost social-democrații. Ei și-au lărgit lotul cu 26 de aleși, dintre care trei primari și 23 de consilieri locali. Doi dintre noii primari PSD, Vasile Andreas (Sâmbăta) și Sorin Balași (Crisbav) au pelcat de la PDL la PSD, iar cel de-al treilea, Mircea Șchiopea (Ticuș), a candidat în 2012 pe listele USL (PSL-PNL+PC). Pe de altă parte, PSD Brașov a pierdutun consilier local din comuna Sânpetru, care s-a înscris în PNL.

PPDD a dispărut din CL și CJ Brașov

În cele 45 de zile, PDL a anunțat patru „transferuri”. Astfel, în 1 octombrie, cei doi consilieri judeţeni braşoveni ai Partidului Poporului, Ionel Fliundra și Ovidiu Lupu au anunțat înscrierea în PDL. În 2 octombrie, viceprimarul Brașovului Adina Durbacă, aleasă în 2012 pe listele PPDD a anunțat că a trecut la PDL, ea fiind însoțită și de celălalt consilier Daniela Mateescu.

Mutări din PNL în PLR

Cel puțin în Brașov, PLR a beneficiat din plin de cele 45 de zile, realizând un „transfer de marcă”: Adrian Atomei, viceprimar al Brașovului, care a anunțat în 29 septembrie că a devenit liberal-reformator. De altfel, în luna august, liberalii l-au „pierdut” și pe consilierul local brașovean Radu Pușcariu, care s-a înscris tot în PLR.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Astăzi se circulă gratis pe liniile RATBV din Brașov și 10 localități din zona metropolitană. Șase primării nu au aderat încă la Programul „Vinerea Verde”

Publicat

in

Începând de astăzi, 3 martie, intră în vigoare Programul „Vinerea Verde”. Astfel, în fiecare zi de vineri, pe liniile metropolitane ale RATBV din localitățile care au aderat la program, transportul va fi gratuit pentru toți călătorii.

Conform anunțului Asociației de Transpot Brașov, în prima vineri a programului, călătorii beneficiază de gratuitate pe toate liniile din municipiul Brașov (inclusiv Linia 20: Livada Poștei – Poiana Brașov), dar și pe cele care fac legătura între municipiul Brașov și localitățile Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni.
În „Vinerea Verde”, validatoarele din autobuze vor fi oprite, iar evidența călătorilor va fi ținută cu ajutorul sistemelor de numărare a pasagerilor din autobuze.

Conform aceleiași surse, orașul Râșnov se va alătura inițiativei începând cu luna mai.

Alte primării sunt așteptate să spună „Da”

„În perioada următoare, programul va fi extins și în alte localități membre ale Asociației de Transport Brașov”, au anunțat reprezentanții asociației.

Mai exact, până în prezent nu aprobat hotărâri privind aderarea la program
Consiliile locale din Săcele, Hărman, Hălchiu, Ghimbav, Zărnești și Vulcan.

Pe ce linii se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • Toate liniile din municipiul Brașov;
  • 110 Brașov – Cristian;
  • 220 Brașov – Codlea;
  • 320 Brașov – Feldioara;
  • 410 Brașov – Subcetate Sânpetru;
  • 411 Brașov – Residence Sânpetru;
  • 412 Brașov – Spital Sânpetru;
  • 420 Brașov – Sânpetru – Bod;
  • 520 Brașov – Prejmer;
  • 540 Brașov – Vama Buzăului;
  • 610 Brașov – Zizin – Purcăreni;
  • 611 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni;
  • 612 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni – Zizin – Purcăreni;
  • 810 Brașov – Predeal.

Liniile pe care nu se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • 120: Brașov – Cristian – Vulcan;
  • 140: Brașov – Zărnești;
  • 210: Brașov – Ghimbav;
  • 310: Brașov – Hăchiu;
  • 511: Brașov – Hărman – Podu Oltului;
  • 710: Brașov – Săcele Garaj;
  • 711: Brașov – Gârcini.

Citește mai departe

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Trending