PMP Brașov a lansat în 6 decembrie o petiție online prin care solicită Primăriei Brașov și consilierilor locali să se implice în seria de licitații organizate de ANAF Brașov pentru a cumpăra tronsonul de drum aferent străzii Emanoil Bernfeld, între Ioan V. Socec și Ștefan Baciu. Prima licitație este în 20 decembrie 2021, iar prețul de pornire este de 100.000 de euro, sumă stabilită în urma evaluării realizate de un expert.
„Brașovenii doresc pe acel tronson de drum asfalt, trotuar și iluminat public. În prezent acel drum este greu practicabil din cauza lipsei acestora. Este o cale importantă de legătură între zona nou dezvoltata a cartierului și zona unde se afla școlile, grădinițele, piață, parcul, etc”, susține autorul petiției, președintele președintele PMP Municipiul Brașov, Liviu Stroe.
Conform sursei amintite, după prima licitație, dacă nu se cumpără bunul, urmează încă două licitații, iar cei de la ANAF pot să coboare prețul până la 25% din cel inițial.
Ce strategie propun popularii brașoveni
„Recomandăm că primăria să participe la ultima licitație și să achiziționeze terenul la cel mai mic preț posibil, dar să urmărească îndeaproape fiecare licitație în parte, iar dacă se cumpără terenul de către altcineva, să se demareze imediat procedura de expropriere. Prețul aferent exproprierii se stabilește în urma unei evaluări făcute de un expert și este foarte probabil să fie în jurul sumei de 100.000 de euro, conform licitației inițiale. În cazul în care cumpără altcineva terenul înseamnă că Primăria a ratat șansa de cumpără la un preț mic și îi rămâne la îndemână doar varianta de expropriere, care este în jur de 100.000 euro. În cazul unei exproprieri, proprietarul terenului are dreptul să conteste în Instanță suma stabilită și este posibil să câștige o sumă mai mare în urma unor reevaluări. Nu poate să primească terenul înapoi, acesta rămâne în proprietatea primăriei, dar exista riscul să fie nevoita Primăria să achite o suma mai mare decât evaluarea inițială”, se arată în textul petiției.
În prima zi de la lansare, respectiv 6 decembrie, petiția a fost semnată de 45 de persoane.
Fii primul care comentează