Consiliul Județean Brașov este parte în procesul privind declararea insolvenței firmei Construcții SA Sibiu (care a obținut un contract de lucrări la Aeroportul Brașov, dar a fost concediată după ce nu a respectat termenele de finalizare), dosar ce este instrumentat de Tribunalul Sibiu. Interesele Consiliului Județean Brașov vor fi reprezentate în fața judecătorilor de Societatea Civilă de Avocați Schiau, Prescure, Teodorescu, care va încasa un onorariu de 31.000 lei. Contractarea serviciilor de asistență juridică pentru acest litigiu va fi supusă aprobării în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov din 21 februarie, iar în documentația aferentă proiectului de hotărâre se menționează că sunt luate în calcul 10 termene de judecată, primul fiind stabilit pentru 5 mai 2022.
„În ipoteza în care asistența juridică și reprezentarea Județului Brașov va presupune depășirea unui număr de 10 termene de judecată, cuantumul onorariului va fi suplimentat”, se arată în proiectul hotărârii de Consiliu Județean.
Pentru suma de 118.405 lei, cu tot cu TVA, aceeași casă de avocatură a reprezentat Consiliul Județean Brașov și în litigiul deschis de firma sibiană la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, când, în luna mai a anului trecut, Construcții SA Sibiu a contestat rezilierea contractului de lucrări.
„Societatea Civilă de Avocați Schiau, Prescure, Teodorescu reprezintă interesele județului Brașov in cadrul dosarului nr.38/2021 al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe langă Camera de Comerț si Industrie a României. Dosarul nr. 38/2021 are ca obiect soluționarea cererilor formulate de către același debitor aflat în insolventă – Construcții SA împotriva Județului Brașov, cereri care sun izvorâte din aceleași raporturi juridice reglementate de Acordul Contractual nr. 1/2019. În contractul încheiat anterior cu societatea de avocatură s-a antamat formularea unei cereri reconvenționale, dar deoarece nu erau încă stabilite sumele și nu erau emise facturi, s-a renunțat la formularea cererii reconvenționale. Întrucât contestațiile avute în vedere în dosarul nr.2902/85/2021 al Tribunalului Sibiu vor avea drept obiect al judecății aceleași pretenții ale Județului Brașov, ca și în cazul cererii reconvenționale , considerăm oportună continuarea colaborării și încheierea unui nou contract de asistență juridică cu Societatea Civila de Avocați Schiau, Prescure, Teodorescu”, se arată în proiectul de hotărâre.
Reamintim că în anul 2019, Construcții SA Sibiu a obținut un contract de lucrări pentru realizarea a 7 obiecte la Aeroportul Brașov. Contractul a fost reziliat în luna octombrie a anului 2022, după ce constructorul a realizat numai 12% din lucrări.
Fii primul care comentează