Connect with us

Investitii

USR-iștii schimbă abordarea când e vorba de extinderea domeniului schiabil din Poiana Brașov cu 30 de hectare: defrișarea e bună

Published

on

Dacă în cazul Drumului Gorița, tăierea a 8.000 de arbori, iar pentru realizarea celui de-al doilea drum spre Poiana Brașov, scoaterea din fondul forestier a 4,9 hectare erau criticate intens de USR-iști, în cazul extinderii domeniului schiabil din Poiana Brașov cu 30 de hectare spre Râșnov, abordarea este cu totul alta. Argumentul în favoarea defrișărilor a fost prezentat de către un consilier local brașovean al USR, Cezar Crican, pe pagina lui de Facebook. 

„Deși defrișările par o treabă înfricoșătoare în România, care trezește multă emoție, pârtiile de schi oferă o mai mare poartă către biodiversitate, însă acesta este cam singurul aspect pozitiv când vine vorba despre mediu. Transformarea unor văi absolut naturale în pajiști care iarna sunt pline de oameni, ratrace, tunuri de zăpadă și snow-mobile, este fără doar și poate un aspect negativ pentru natura din jurul nostru. Considerând însă că orice defrișare se compensează cu o împădurire mai mare, conform Codului Silvic, cred că această extindere a domeniului schiabil poate fi dezbătută pe îndelete cu asociațiile din domeniul ecologic”,  spune Cezar Crican. 

Altfel, spus, de data aceasta tăierea nu mai constituie o problemă. Pentru ca deh! Va fi urmată si de o împadurire, conform legii.

De altfel, în postare, Cezar Crican nu a prezentat nicio estimare a suprafeței de pădure ce urmează a fi scoasă din fondul forestier pentru a se amenaja noile pârtii. Singurele detalii oferite de alesul local sunt că extinderea ar urma să se facă „spre zona Cheișoara, undeva mai jos de Cheile Râșnoavei, dar care s-ar desfășura integral pe teritoriu UAT Brașov”. 

Ce prevede masterplanul pentru extinderea domeniului schiabil

Masterplanul pentru extinderea domeniului schiabil din Poiana Brașov a fost realizat în perioada 2019 – 2020  de un consultant privat din Austria și plătit de agenții economici din stațiune. Conform master-planului, domeniul schiabil spre Râşnov va fi extins cu aproape 30 de hectare (de la 70  ha la 100 ha). Lungimea totală a pârtiilor va fi mărită de la aproximativ 20 km la aproximativ 30  km. Proiectul include amenajarea a 10,4 km de pârtii (Drumul Albastru, Vanga Mare şi pârtii de legătură). Rețeaua de pârtii va face legătura între partea superioară a Masivului Postăvarul și zona Cheișoara din Râșnov. Estimarea specialiștilor austrieci este că pârtiile nou amenajate vor fi funcționale 110 zile pe an. 

Proiectul mai prevede realizarea unei telegondole dinspre Râşnov, în lungime de 1.830 de metri, precum şi a unui telescaun pe un traseu de 900 de metri din zona Kanzel. Conform reprezentanților Asociației de Turism Poiana Brașov, telegondola va fi realizată pe versantul nord – vestic, promisiunea lor fiind că nu va fi afectată de vântul puternic. 

Cum iarna a devenit, în ultima perioadă, un anotimp secetos, noile pârtii vor fi înzăpezite cu ajutorul instalațiilor de producere a zăpezi artificiale. În acest sens, în master plan este prevăzută amenajarea unui lac artificial cu o capacitate de 100.000 mc, care precizat reprezentanții asociației amintite, va fi alimentat primăvara, din cursurile de apă din zonă, când debitul acestora crește mult în urma ploilor abundente. Ba mai mult, în master plan se arată că noul lac va fi legat cu cel existent pe platoul Ruia, iar acest lucru va face posibilă alimentarea ambelor cu apă provenită din precipitații, renuțându-se astfel la alimentarea cu apă potabilă din rețeaua municipiului Brașov. 

Proiectul de extindere mai prevede și amenajarea unor parcări şi noi căi de acces dinspre Râşnov. Accesul pe domeniul schiabil se va face pe Drumul Cheișoara, iar propunerea este ca parcările să se construiască în niște poienițe. Potrivit unei evaluări a specialiștilor austrieci, investiția se ridică la 32 milioane de euro. 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții

Published

on

Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.

După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.

Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice

De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.

Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.

Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.

Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol

Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.

Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.

Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.

Continue Reading

Cotidian

FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor

Published

on

Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.

Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.

„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.

Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare

Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.

Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.

FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.

Continue Reading

Investitii

Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor

Published

on

Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.

Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.

„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.

Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare

Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.

Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.

Continue Reading

Trending