Grevă adaptată războiului din Ucraina, la Prefectura Brașov

Angajații Instituției Prefectului județul Brașov anunță că se alătură azi angajaților prefecturilor din țară, reprezentați de Sindicatul „Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică, pentru o grevă japoneză. La această grevă participă peste 1.800 de salariaţi din toată ţara, care în semn al acţiunii lor poartă o banderolă albă pe braţ.

„Am adoptat aceste măsuri şi nu am declarat grevă generală, aşa cum am stabilit, deoarece nu putem întrerupe activitatea în contextul războiului din Ucraina. Personalul din instituţiile  prefectului desfăşoară în  această perioadă pe tot parcursul zilei, inclusiv sâmbătă şi duminică, activităţi ce vin în sprijinul cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina. Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii nr. l53l20I7 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat”, a transmis Cosmin Ionuţ Enescu, preşedintele Sindicatului „Egalitatea”.

Angajaţii din administraţia publică membri ai sindicatelor afiliate Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) au mai intrat în grevă japoneză şi luna trecută, pe 10 februarie. Şi atunci, organizația solicita Guvernului revocarea măsurii de îngheţare a salariilor/veniturilor din sectorul bugetar pentru anul 2022, inclusiv indemnizaţiile demnitarilor din administraţia publică locală.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.