Educație
FOTO&VIDEO. Copiii refugiaţi din Ucraina la Braşov merg la grădiniţă, din această săptămână
Începând din această săptămână, 43 de copii din Ucraina refugiați la Brașov au început cursurile la grădiniță. Municipalitate, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și 3 grădinițe din oraș – o grupă mică, cu 20 de copii, la Grădinița nr. 9, o grupă mijlocie, cu 10 copii, la Grădinița nr. 2, și grupa mare, cu 13 copii, la Grădinița nr. 29, desfășoară împreună un program pilot destinat refugiaților.
Conform inițiatorilor, prin proiect se dorește o integrare mult mai ușoară a copiilor din Ucraina în rândul copiilor din Brașov și să îi ajute să treacă mai ușor peste traumele războiului. În același timp, părinții copiilor au timpul necesar pentru a se concentra pe găsirea unui loc de muncă, pe perioada în care stau aici, care să le asigure independența financiară și, implicit, să îi includă în comunitate.
Copiii își petrec timpul în grădinițele din Brașov, deocamdată la program scurt, urmând să treacă apoi la program prelungit, spun reprezentanții Primăriei Brașov. Educatoarele sunt și ele dintre doamnele refugiate care au venit în Brașov. De altfel, toate cursurile la aceste grădinițe sunt asigurate de voluntari, din rândul refugiaților.
Una dintre cele două educatoare a fost profesoară de biologie și chimie în Zaporojie și s-a înscris ca voluntar la grădiniță pentru a mai uita de problemele de acasă și pentru a se integra mai ușor în comunitatea brașoveană.
” Sunt din Zaporojie, am fost profesoară de chimie și biologie, dar în ultimul timp am lucrat ca maseuză. Sunt aici din cauza războiului din Ucraina, împreună cu cei doi copii ai mei. Oamenii sunt foarte binevoitori, sunt foarte fericită că am ajuns aici, orașul este frumos. Le mulțumesc mult brașovenilor. Cursurile la grădiniță și la școli sunt foarte importante pentru că ne scot din starea psihologică în care am fost, mai ales copiii, din cauza exploziilor pe care le-am auzit. Mă bucur că pot să arăt că într-adevăr se poate trăi exact cum a fost viața noastră dinainte de război. Este foarte important acest lucru. Am format multe grupuri de chat prin care vorbim unii cu alții, colaborăm, și căutăm soluții pentru a-i integra pe copii în școală și în grădiniță. Voluntariatul mă ajută să uite de problemele care sunt și sper să ajut la integrarea aceasta în comunitate. Simt că se poate!”, a declarat Tanya Zhursksa, 41 de ani, fost profesor de biologie și chimie.

Foto: Tanya, fost profesor de biologie și chimie.
Cea de a doua voluntară este din Ismail și a venit doar cu copiii, pentru a îi proteja de războiul din Ucraina. Vrea să se angajeze cât mai repede deoarece trebuie să îi ajute cu bani pe cei rămași acasă, soț, părinți și bunici. În Ucraina era manager la o agenție de turism, la Brașov este educator voluntar la Grădinița nr. 2, unde sunt și cei doi copii ai ei.
„Am venit din Ismail, am venit să-mi protejez copiii, din cauza acțiunilor militare care se anunțau. Sunt aici din 3 martie, sunt foarte fericită că am ajuns în orașul vostru, îmi place foarte mult, dar sper totuși să ajung acasă. Acum ajut la grădiniță, sunt voluntar. Copiii sunt fericiți că pot să socializeze unul cu altul și părinții speră să-și găsească loc de muncă. Mă gândesc că o lună-două voi rămâne totuși aici, să-mi găsesc un loc de muncă, să-mi ajut părinții care au rămas în Ucraina și pe soțul meu, care nu are serviciu. Ismail este la 250 de kilometri de Odesa, care este un oraș important, pe care rușii au început deja să îl atace. Am venit singură, pentru că soțul meu nu putea să plece, părinții mei au încă părinți, au gospodăriile lor, și de aceea nu au cum să lase toate lucrurile și să vină și ei aici”, a explicat Anna Parshulina, 31 de ani, manager agenție de turism.

Anna Parshulina, educatoare
Pentru ca aceste grupe, pentru copiii din Ucraina, să funcționeze în aceleași condiții ca grupele de copii brașoveni a fost necesar ca grădinițele, pe lângă spațiile puse la dispoziție, să găsească soluții pentru mobilier, materiale didactice și tot ceea ce este necesar pentru activitate. Cu sprijinul personalului din grădiniță, al voluntarilor, al părinților, în câteva zile, cele 3 grupe au fost funcționale, iar copii au tot ceea ce le trebuie, inclusiv hrana.
„Am considerat că o mână de ajutor în situația aceasta contează foarte mult. Am avut un spațiu disponibil și am decis că îl putem amenaja și putem întinde o mână celor care au nevoie, mai ales copiilor, care trebuie să se integreze. Toate aceste amenajări le-am făcut din resurse proprii, am avut mobilier în grădiniță, am avut voluntari care au ajutat la mutarea mobilei, am aranjat-o. Toate grupele de copii au donat materiale pentru această grupă, au venit cu jucării, cu jocuri, cu material didactic. Părinții s-au oferit în continuare să sprijine orice solicitare și orice nevoie vor avea cei de la grupa ucraineană. Firma de catering care deservește grădinița s-a oferit să aducă gratuit mâncare pentru această grupă de 10 copii”, a precizat Daniela Alexandru, directorul Grădiniței nr. 2.
Inspectoratul Școlar Județean a delegat personal care sprijină activitatea didactică a educatorilor voluntari de la cele 3 grădinițe, astfel încât integrarea copiilor din Ucraina să se fie cât mai ușoară.
Municipalitatea și IȘJ continuă discuțiile pentru extinderea programului, alte 3 grădinițe arătându-și disponibilitatea pentru a deschide grupe de copii ucraineni, mai ales că tot mai mulți dintre refugiații stabiliți la Brașov doresc cam, măcar pentru o perioadă, să devină parte a acestei comunități, copii să meargă la școală sau grădiniță, iar părinții să lucreze.
Educație
Brașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
Brașovenii sunt invitați joi, 12 februarie, de la ora 18.00, la Librăria Libris (str. Mureșenilor nr. 14), la lansarea volumului „Pisica de la ora cinci”, semnat de Rodica Bretin și apărut la Editura Corint Fiction. Evenimentul face parte din seria „JOI. Reading & Joy”, dedicată dialogului cultural și literaturii contemporane, și se va încheia cu o sesiune de autografe.
Alături de autoare vor fi prezenți Adrian Lesenciuc, Anca Ianchiș și Laurențiu-Ciprian Tudor, iar discuția va fi moderată de Augusta Oniță-Bagoly.
„Pisica de la ora cinci” este un roman-puzzle construit din 18 povestiri care recompun, piesă cu piesă, atmosfera Brașovului anilor ’60. Inspirată din copilăria autoarei, cartea propune o incursiune când duioasă, când plină de zvâc și umor, într-un oraș care devine el însuși personaj. Brașovul – Kronstadt, Orașul de sub Tâmpa, „cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână” – prinde viață prin ochii unei fetițe fascinată de lumea din jur, de Strada Lungă, de Piața Sfatului umbrită de salcâmi, de oamenii și poveștile locului.

Cartea semnată de Rodica Bretin, prin ochii criticilor
Criticul George Cornilă vorbește despre o evocare „emoționantă”, care evită nostalgia facilă și reconstruiește lucid o lume în care conviețuiau sași, români și unguri, cu bijutieri evrei, moașe săsoaice și vecini pitorești. La rândul său, scriitoarea Simona Antonescu subliniază că personajul principal al cărții este chiar Brașovul, surprins ca „un oraș-timp”, filtrat prin melancolia vârstelor pierdute, dar și prin limpezimea privirii copilăriei.
Dincolo de parfumul discret al memoriei, volumul surprinde și umbrele epocii: plecarea sașilor în Germania, schimbările aduse de comunism, destrămarea unor destine și gospodării. Maturizarea personajului-narator se desfășoară treptat, odată cu descoperirea unei lumi care nu mai este doar joc și poveste, ci și adevăr, uneori incomod.
Cine este Rodica Bretin
Rodica Bretin, născută la Brașov și revenită în oraș după decenii de activitate literară la București, este membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România și a Asociației Creatorilor de Ficțiune. Autoare a numeroase volume de proză scurtă, romane și cărți de istorie romanțată, a fost distinsă cu premii importante în țară și în străinătate, inclusiv în Franța și Spania. În 2024 a primit Premiul revistei literare Libris pentru proză.
Educație
Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026
Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.
UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.
A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare
Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.
Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.
Evoluție constantă și recunoaștere internațională
Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.
La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.
Cotidian
O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour
Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.
Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.
Gesturi mici, impact mare pentru mediu
În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:
- să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
- să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
- să scoată încărcătoarele din priză,
- să evite folosirea aparatelor electrice mari.
Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu
Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.
-
Cotidian17 ore agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidian18 ore agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov15 ore agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educație15 ore agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina3 zile agoTurturică a ridicat tribunele în picioare. Teutonii Ghimbav au început cu dreptul play-off-ul pentru promovarea în Liga Zimbrilor
-
Cotidiano săptămână agoConstatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă
-
Cotidian6 zile agoIAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române
-
Cotidiano lună agoAccident tragic în Valea Arpașu Mare. Au intervenit salvatorii montani de la Victoria, Râșnov și Brașov, dar nu au mai putut face nimic pentru victime
