Fostul deputat PSD Roxana Mînzatu a fost numită în funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanțate din fonduri publice şi europene. Decizia de numire a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial al României.
În ultimele zile ale anului trecut, Roxana Mînzatu fusese numită în funcţia de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, principalele sale atribuţii ţinând de corodonarea şi monitorizarea Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD). Anterior acestei funcţii, Mînzatu a fost, în perioada iunie 2019 – noiembrie 2019, ministru al Fondurilor Europene, în guvernul condus de Viorica Dăncilă, iar în perioada septembrie 2015 – ianuarie 2016 ea a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), instituţie ce are drept rol formularea, promovarea şi implementarea politicii în domeniul achiziţiilor publice.
În perioada 2016 – 2020, Roxana Mînzatu a fost deputat de Braşov, prioadă în care a iniţiat 95 de proiecte de lege. 40 dintre ele sunt deja legi în vigoare, iar 42 se află pe circuitul de legiferare. În timpul mandatului de parlamentar, a activat , în paralel, în două comisii permanente: Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru afaceri europene.
Fii primul care comentează