FOTO. Unei turiste i-au cedat ghetele de oraș pe Platoul Bucegilor. A ajuns să meargă în şosete prin zăpada de la Babele

Chiar dacă este finalul lunii aprilie, în Bucegi este, încă iarnă, iar sfatul salvamontiștilor pentru turiști este ca aceștia să se echipeze corespunzător. Unii turiști ignoră această recomandare, iar unii ajung, în cel mai fericit caz, în situații neplăcute. 

Astfel, numai într-o singură zi, miercuri, salvamontiştii din Buşteni au “scos din belea” doi turiști.

Prima intervenție a fost pentru a ajuta o turistă care a rămas fără talpa ghetelor cu care a urcat spre Babele. După ce a mers o perioadă prin zăpadă cu un picior încălțat numai cu şosete, a cerut ajutorul salvatorilor montani. 

După numai câteva minute, o altă femeie de 46 de ani, a cerut sprijinul salvamontiştilor, suferind epuizare fizică pe acelaşi traseu.  

Femeia  intenţiona să ajungă la Crucea Eroilor, împreună cu fiul ei, dar au urcat pe munte încălţaţi cu pantofi sport de vară.

În ambele situaţii, cele două femei au fost recuperate şi coborâte tefere în staţiune. 

”Trebuie să reamintim că iarna nu a trecut în munţi şi că un traseu relativ uşor pentru cei antrenaţi şi bine echipaţi, poate să pună mari probleme celor care nu prea au legătură cu muntele. Astăzi în decurs de numai trei ore, salvamontiştii din Buşteni şi Prahova au intervenit în două cazuri aproape identice: Pe traseul Babele – Crucea Eroilor, o femeie de 46 de ani a rămas desculţă în zăpadă care pe alocuri depăşeşte un metru grosime. Pentru că a venit echipată cu ghetuţe de stradă, pur şi simplu, i-a căzut talpa.  A mers în ciorapi, până i-au îngheţat picioarele şi când nu a mai putut, a sunat după ajutor”, au scris salvatorii montani din Buşteni, miercuri după-amiază, pe Facebook.
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.