Ramai la curent!

Cotidian

„Nico de la Primărie”, încă un derapaj. A încercat să îl pună la punct pe un viceprimarul Braşovului, în şedinţa Consiliului Local

Publicat

in

După celebra afirmație despre „cultura varză”, dar și după alte declarații arogante, inclusiv la adresa jurnaliștilor, Nicoleta Cîrjan de la Primăria Brașov (ajunsă mai noi în poziţia de şef al Biroului Relaţii Externe, Turism şi Evenimente) a avut un nou „derapaj”.  De data asta, în ședința de plen a Consiliului Local Brașov din 27 aprilie, unde, pe un ton iritat, a încercat să îl pună la punct pe viceprimarul Sebastian Rusu. 

Discuțiile au început în momentul în care aleșii locali s-au lansat în dezbateri pe marginea Ghidului de finanțare a proiectelor sportive, un proiect de HCL respins la ședința anterioară și amendat de consilierii locali PSD și PNL. Au fost pregătite nu mai puțin de 84 de amendamente pe acest proiect. În acest context, în ședința de plen de miercuri a fost lansată ideea amânării dezbaterii proiectului, tocmai pentru ar lua prea mult timp prezentarea şi dezbaterea fiecăruia în parte. 

Printre altele, s-a reproșat Executivului faptul că proiectul nu a fost în dezbatere publică, iar asociaţiile şi cluburile sportive nu au avut posibilitatea de a propune amendamente. Având în vedere că acest ghid a fost realizat de Biroului Relații Externe, Turism și Evenimente, a intervenit și șeful acestei structuri din Primăria Braşov, Nicoleta Cîrjan.

Cum ședința a fost transmisă live pe pagina de youtube a Primăriei Brașov, când și-a început intervenția, ea s-a prezentat, a amintit că este șeful Biroului Relații Externe Turism și Evenimente şi a spus: 

„Aș vrea să clarific perioada în care a fost în dezbatere Ghidul de Finanțare, pentru că domnul viceprimar (se referea la liberalul Sebastian Rusu – n.red.) este într-o eroare constantă. Și domnul viceprimar, aș vrea să vă amintesc că, în afară de faptul că sunteți politician, sunteți și colegul nostru în executiv. Și nu este OK…”. 

În acel moment a intervenit președintele de ședință, Pamela Diaconu (PNL), care i-a sugerat Nicoletei Cîrjan să o lase mai moale cu astfel de comentarii: „Nu ne mai certați”. 

De aici, un schimb de replici care, cel puţin la o şedinţă constructivă de Consiliu Local, nu îşi au rostul:  

Cîrjan: „Atâta timp cât suntem făcuți mincinoși, cred că avem dreptul să ne apărăm (..) Noi suntem funcționari publici, suntem aici în interes public, nu în lupte politice”.

S. Rusu (viceprimar):Dacă sunteți funcționar public, vă rog să nu mai faceți comentarii și să aveți atitudini politice în timpul programului de lucru, pentru că sunteți funcționar public, iar ANFP vă interzice asta”.

Cîrjan: „Nu-mi interzice deloc legea să am opinii politice”.

Ajunsă în Primărie pe filieră politică 

Nicoleta Cîrjan a fost candidat USR Brașov pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din anul 2016, pe locul 9 în lista partidului. În anul 2020, după campania electorală la care a participat din plin, după cum s-a lăudat pe toate canalele, Nicoleta Cîrjan a fost angajată pe postul de consilier pe comunicare/imagine în cabinetul primarului, unde, așa cum a explicat pe pagina personală de Facebook, se ocupa de „evaluarea și eficientizarea comunicării primăriei în relație cu toți stakeholderii (cetățeni, presă, societatea civilă, mediul de afaceri etc)”.

Conform declarației de avere, în anul 2021, când era consilier în cabinetul primarului, a încasat venituri totale în cuantum de 47.850 lei (în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie). 

La începutul acestui an, Nicoleta Cîrjan a câștigat concursul pentru funcția de șef la Biroul Relații Externe Turism și Evenimente. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Cumpărături fără cozi în Brașov: sistemul Scan & Go în 17 magazine. Clienții își scanează singuri produsele la raft

Lidl introduce în 17 magazine din județul Brașov sistemul Scan & Go, care le permite clienților să își scaneze singuri produsele și să evite cozile de la casă, folosind aplicația Lidl Plus.

Publicat

in

Cumpărăturile clasice, cu stat la coadă și verificat bonul la scanerele de la ieșirea din incintă, încep să devină din ce în ce mai rare, în mai multe magazine din județul Brașov. Lidl România a introdus, începând cu 30 aprilie, sistemul „Scan & Go” în 17 magazine din Brașov și localitățile din jur, o funcție care le permite clienților să își scaneze singuri produsele direct de pe raft, folosind telefonul mobil și aplicația magazinului.

Noua opțiune este disponibilă prin aplicația Lidl Plus și este menită să reducă timpul petrecut la casă. Practic, cumpărătorii își scanează cu telefonul produsele pe măsură ce le adaugă în coș, iar la final merg la o casă de marcat rapidă, unde plata se face fără a mai trece fiecare articol pe bandă. Sistemul vine la pachet și cu cântare inteligente pentru produsele vrac, care recunosc automat tipul de produs și generează eticheta de preț. Aceasta este apoi scanată și adăugată în coșul virtual din aplicație.

Funcționalitatea a fost extinsă în mai multe orașe din județ, printre care Brașov, Codlea, Ghimbav, Râșnov, Săcele și Zărnești.

Magazinele din județul Brașov în care este disponibilă funcția Scan & Go:

  • Brașov, Strada Saturn, Nr. 35A
  • Brașov, Strada Turnului, Nr. 1
  • Brașov, Strada Spicului, Nr. 5
  • Brașov, Strada 13 Decembrie, Nr. 129D
  • Brașov, Strada Hărmanului, Nr. 47B
  • Brașov, Strada Zizinului, Nr. 140
  • Brașov, Strada Carpaților, Nr. 44
  • Brașov, Strada Alexandru Ioan Cuza, Nr. 3
  • Brașov, Bulevardul Griviței, Nr. 2E
  • Brașov, Strada Poienelor, Nr. 7J
  • Brașov, Str. Cristianului, Nr. 1-3      
  • Codlea, Strada Lungă, Nr. 32
  • Ghimbav, Strada Făgărașului, Nr. 2B
  • Hărman, Strada Gării, Nr. 674A
  • Râșnov, Calea Brașovului, Nr. 11
  • Săcele, Strada Câmpului, Nr. 97
  • Zărnești, Strada Ciucaș, Nr. 13

Sistemul Scan & Go este deja folosit în zeci de magazine din București și din alte județe, fiind parte din strategia retailerului de a muta o parte din experiența de cumpărare în zona digitală.

Pentru un ghid video detaliat de utilizare al procesului Scan&Go puteți accesa pagina de Youtube Lidl România aici

Citește mai departe

Cotidian

Crucea de pe sigla Salvamont România, contestată de Societatea Națională de Cruce Roșie din România. Salvatorii montani au lansat un concurs pentru o nouă siglă

Publicat

in

Sigla Salvamont România ar putea fi schimbată, dacă demersul în instanță al unui ONG, Societatea Națională de Cruce Roșie din România va avea succes. Anunțul a fost făcut de Salvamont România, care consideră că prin acest demers se aruncă „la lada de gunoi o colaborare îndelungată foarte bună și cu rezultate excepționale”.

„În toamna anului 2024, Societatea Națională de Cruce Roșie din România a notificat Salvamont România, susținând că utilizarea simbolului «cruce roșie» în cadrul siglei Salvamont ar fi nelegală și solicitând renunțarea la actuala emblemă.  În răspunsul nostru am subliniat faptul că activitatea de salvare montană din România este oficializată de peste 122 de ani, iar emblema «triunghiul Salvamont» a fost concepută în anii ’60 și consacrată legal, împreună cu denumirea oficială «Salvamont», încă din anul 1969, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 140/1969 privind prevenirea accidentelor turistice și organizarea acțiunilor de salvare în munți (…) Din păcate, atât discuțiile telefonice, cât și cele două adrese oficiale transmise conducerii Societății Naționale de Cruce Roșie din România nu au condus la o soluție amiabilă, iar în cursul acestui an a fost înaintată în instanță cererea de anulare a siglei Salvamont, folosindu-se argumente pe care le considerăm nefondate și departe de realitate. În cadrul acțiunii sunt formulate acuzații potrivit cărora Salvamont ar utiliza sigla în scopuri comerciale, ar obține avantaje economice sau ar genera profit din activitatea de salvare montană. Considerăm aceste afirmații profund nedrepte și lipsite de orice fundament, în condițiile în care Salvamont este un serviciu public de urgență, gratuit, aparținând administrațiilor publice locale și județene și integrat în Sistemul Național de Urgență. Salvamont România va continua toate demersurile legale necesare pentru apărarea siglei sale oficiale, simbol reprezentativ al activității de salvare montană din România. Ne exprimăm totodată speranța că, indiferent de rezultatul acestui proces — unic la nivel mondial în domeniul salvării montane — relațiile excelente construite de-a lungul deceniilor între structurile locale Salvamont și Crucea Roșie vor rămâne neafectate”, au precizat reprezentanții Salvamont România.

Pe de altă parte, Salvamont a anunțat că până vineri, derulează un concurs de grafică pentru realizarea unei noi sigle. Noua propunere trebuie să păstreze elementele de identitate ale siglei actuale, dar să aibă un design care să nu mai deranjeze vizual și să creeze obiecții din partea conducerii Societății Naționale de Cruce Roșie din România și pe care să o folosim în situația, puțin probabilă, în care vom pierde acest proces.

Citește mai departe

Cotidian

Pui de urs, capturat de lângă Valea Cetății din Râșnov și mutat la câțiva kilometri distanță. Animalul a fost dus la distanță de zonele locuite, anunță autoritățile locale

Publicat

in

Un pui de urs care s-a obișnuit să se plimbe prin zona Peșterii din Valea Cetății din Râșnov a fost capturat și relocat în altă zonă.

Prezența animalului a fost reclamată de concesionarul Peșterii Valea Cetății, iar intervenția a fost realizată de o echipă formată din reprezentanți ai Ocolului Silvic, ai Jandarmeriei, un medic veterinar și primarul orașului, Horia Motrescu.

„Animalul a fost capturat în jurul orei 14.30, crotaliat și relocat în zona Provița din Glăjărie, departe de zonele locuite”, a anunțat primarul Râșnovului.

Practic, puiul de urs a fost mutat la câțiva kilometri distanță și, dacă nu găsește hrană în pădure sau este alungat de alți urși, este foarte probabil să revină în zona de unde a fost capturat.

Citește mai departe

Trending