Ramai la curent!

Investitii

Bani prin Programul Național „Anghel Saligny” și pentru județul Brașov. Pentru ce proiecte au obținut primăriile banii

Publicat

in

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat proiectele din județul Brașov care vor fi finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Conform anunțului ministerului, unitățile administrativ-teritoriale din județul Brașov vor primi finanțare pentru 93 de investiții, în valoare totală de 890.386.607,03 lei.

Prin acest program, în județul Brașov se vor finanța modernizări și reabilitări de drumuri, proiecte de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, dar și amenajarea unor sisteme de captare a apelor pluviale. În schimb, pe lista proiectelor aprobate spre finanțare nu se regăsesc lucrări la rețelele de alimentare cu gaze naturale. 

Consiliul Județean Brașov a cerut 573 milioane lei, a obținut 140 milioane lei 

Cea mai mare sumă, 140 milioane lei, a fost obținută de Consiliul Județean Brașov, pentru modernizarea mai multor segmente din drumurile județene DJ 105A și DJ 104D, care fac legătura între zona Rupea și Țara Făgărașului. Suma primită de Consiliul Județean Brașov prin Programul „Anghel Saligny” este mult mai mică decât cea solicitată, respectiv 573 milioane lei solicitată în toamna anului trecut. 

Strada Narciselor Brașov – Sânpetru a primit finanțare 

Un alt proiect aprobat spre finanțare prin „Anghel Saligny” este cel de modernizare a străzii Narciselor, care face legătura între Brașov și Sânpetru. Pentru acest proiect, municipalitatea brașoveană a primit suma de 43 milioane lei. După finalizarea acestui proiect, strada Narciselor – care pornește din zona RATBV și ajunge pe teritoriul administrativ al comunei Sânpetru – va avea patru benzi de circulație, piste pentru biciclete și trotuare. Artera va constitui o alternativă la actuala legătură între Brașov și Sânpetru (pe strada 13 Decembrie) dar va deservi și zonele rezidențiale ce se vor construi în zonă. 

Bani pentru două  variante ocolitoare 

Municipiile Codlea și Făgăraș au obținut, printre altele, finanțări pentru amenajarea unor variante ocolitoare. Mai exact, prin „Anghel Saligny”, la Codlea realiza ocolitoarea mică, DN 1, la ieșirea spre Brașov – DJ 112A, spre Vulcan. Pentru această investiție, municipiul Codlea a obținut suma de 11.143.322 lei. 

La Făgăraș, prin Programul „Anghel Saligny” se vor finanța cu suma de 16.000.000 lei lucrările la ocolitoarea municipiului. Banii primiți de la bugetul stat nu sunt suficienți pentru finanțarea integrală a investiției, estimată anul trecut la 47,45 milioane lei. 

Ce sume a primit fiecare unitate administrativ teritorială 

Nr. crt. U.A.T. Denumire obiectiv
de investiții
Sume alocate (lei)
  Total județ Brașov   890,386,607.03
1 Apața Rețea de canalizare menajeră si stație de epurare în comuna Apața, județul Brașov  10,497,892.08
2 Augustin Modernizare străzi în comuna Augustin, județul Brașov  6,961,060.20
3 Augustin Captare izvor și aducțiune apă în sat Augustin, Com. Augustin 1,792,494.27
4 Beclean Extindere rețea de canalizare și stație de epurare sat Beclean și Luța, comuna Beclean, județul Brașov 8,000,000.00
5 Bod Reabilitare și modernizare străzi și drumuri de interes local  în comuna Bod, județul Brașov-Etapa I 13,270,098.79
6 Bod Reabilitare și modernizare străzi și drumuri de interes local  în comuna Bod, județul Brașov-Etapa II 729,901.21
7 Bran Modernizare drumuri comunale, drumuri publice din interiorul localității, com. Bran 14,000,000.00
8 Brașov Modernizare străzi – strada Narciselor, Brașov, Jud.Brașov 43,000,000.00
9 Consiliul Județean Brașov Modernizare drum interjudețean DJ 105A și
DJ 104D – format din DJ 105A km 53+000-
81+600 și DJ 104D km 1+960-27+400-LOT II
DJ104D, km 1+960-12+045
70,000,000.00
10 Consiliul Județean Brașov Modernizare drum interjudețean DJ 105A și DJ 104D – format din DJ 105A km 53+000-81+600 și DJ 104D km 1+960-27+400 – LOT III DJ 104D, km 12+045-27+400 70,000,000.00
11 Budila Canalizarea apelor menajere cu epurare în stația de epurare a localității Prejmer 11,000,000.00
12 Bunești Rețea de canalizare menajeră în localitatea Mesendorf, rețea de canalizare și stație de epurare a apei reziduale în localitatea Roadeș, comuna Bunești, județul Brașov 11,000,000.00
13 Cața Modernizare străzi în comuna Cața, judetul Brașov 10,000,000.00
14 Cața Înfiintare sistem de canalizare în comuna Cața, județul Brașov 11,000,000.00
15 Cincu Înființare rețea de canalizare pluvială și amenajare pârâu în localitatea Cincu, județul Brașov 11,000,000.00
16 Codlea Modernizare străzi zona Hălchiului 4,856,678.43
17 Codlea Arteră ocolitoare mică (DN1-str. Vulcanului-str. Câmpul Alb) 11,143,321.57
18 Comana Înființare sistem de canalizare menajeră în comuna Comana, loc. Comana de Jos și Comana de Sus 11,000,000.00
19 Cristian Înființare rețea canalizare pluvială în Cartierul Tineretului, comuna Cristian, județul Brașov 9,908,119.06
20 Cristian Amenajare străzi – Asfaltare str. Nisipului (II, III, IV), str. Frații Buzești, str. Alexandru Ioan Cuza, str. Vlad Țepeș, localitatea Cristian, comuna Cristian, județul Brașov 4,837,490.14
21 Crizbav Modernizare drumuri Comuna Crizbav, județ Brașov 10,000,000.00
22 Drăguș Stație de epurare ape uzate menajere, comuna Drăguș, județul Brașov 7,728,828.39
23 Dumbrăvița Reabilitare străzi în comuna Dumbrăvița, satul Dumbrăvița 14,000,000.00
24 Făgăraș Construire Variantă de Ocolire a Municipiului Făgăraș 16,000,000.00
25 Feldioara Înființare rețea de canalizare pe strada Bârsei, comuna Feldioara, județul Brașov 1,347,134.25
26 Feldioara Modernizare drum ”Câmpul Lung” sat Rotbav, comuna Feldioara, jud Brașov 6,081,604.16
27 Feldioara Reabilitare DE897/2 pe tronsonul DC36-DE925, comuna Feldioara, județul Brașov 2,137,870.19
28 Feldioara Modernizare strada Bârsei, comuna Feldioara, județul Brașov 2,029,745.11
29 Fundata Proiect integrat pentru înfiintarea rețelei de canalizare menajeră și modernizarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă în comuna Fundata, judetul Brașov 8,000,000.00
30 Hălchiu Reparații capitale străzile: Morii, Feldioarei, Bisericii (tronson I și II) din localitatea Hălchiu  10,000,000.00
31 Hărman Reparație capitală străzi de interes local din comuna Hărman. Străzile: Pieții, Andrei Șaguna, Dorobanți, Ecaterina Teodoroiu, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Trandafirilor, Viorelelor, Garofiței, De Legătură 1, De Legătură 2, De Legătură 3, Primăverii, Toamnei 14,000,000.00
32 Hârseni Modernizare străzi: amenajare rigole, trotuare și podețe acces la proprietăți,  în satele Mărgineni, Sebeș și Hârseni, comuna Hârseni, județul Brașov 10,000,000.00
33 Hârseni Extindere  rețea de apă potabilă în cătunul Măliniș, tronsoane 2,3 și 4, comuna Hârseni, județul Brașov 446,800.00
34 Hârseni Extindere rețea de canalizare în cătunul Măliniș, tronsoane 2,3 si 4, comuna Hârseni, județul Brașov 473,200.00
35 Hoghiz Realizare rețea de canalizare menajeră, stație de epurare și branșamente în satele, Bogata – Olteană și Dopca, comuna Hoghiz, județul Brașov   14,090,148.17
36 Holbav Înființare rețea de canalizare cu stație de epurare și extindere rețea de alimentare cu apă în comuna Holbav, jud. Brașov 8,000,000.00
37 Homorod Extindere rețea canalizare pe strada La Brazi, localitatea Homorod 558,219.08
38 Jibert Modernizare străzi în satele Grânari și Văleni în comuna Jibert, județul Brașov 5,207,391.57
39 Jibert Proiect integrat pentru înființarea rețelei de canalizare a apei menajere și racordarea gospodăriilor populației la rețeaua de apă în localitățilie Jibert, Dacia, Lovnic din comuna Jibert, Judetul Brașov 12,000,000.00
40 Lisa Reabilitare DC75B Breaza-Mânăstirea Breaza, comuna Lisa, județul Brașov (km0+950-km3+638) și reabilitare pod peste râul Breaza 7,040,380.80
41 Măieruș Înființare infrastructură rutieră și pietonală în zona Valea Măierușului, comuna Măieruș, județul Brașov 7,654,403.13
42 Măieruș Extindere rețea de apă și canalizare în satul Arini,
comuna Măieruș, județul Brașov
1,888,367.26
43 Mândra Rețele de apă și canalizare menajeră în sat Sona, comuna Mândra, jud.Brașov 9,774,236.37
44 Mândra Drumuri de interes local în comuna Mândra, județul Brașov 6,947,785.82
45 Moieciu Modernizare drumuri comunale și vicinale din comuna Moieciu, județul Brașov 10,000,000.00
46 Ormeniș Reabilitare și modernizare sistem de distribuție apă în comuna Ormeniș, jud. Brașov 11,000,000.00
47 Părău Înființare sistem de canalizare și stație de epurare sat Veneția de Sus și sat Veneția de Jos,comuna Părău, județul Brașov 11,000,000.00
48 Poiana Mărului Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Poiana Mărului, județul Brașov 10,000,000.00
49 Predeal Pod peste râul Prahova ce face legătura între DN1 și  strada Alexandru I.Cuza, oraș Predeal 1,229,888.00
50 Predeal Pod ce face  legătura între DN1 și strada Teleferic și traversează pârâul Polistoaca la Predeal 2,115,915.40
51 Predeal Asfaltare străzi cartierul Tineretului, oraș Predeal, jud.Brașov 7,524,170.01
52 Predeal Realizare canalizare, stație de epurare și renovare sursă de apă Lamba-Timișu de Jos, oraș Predeal, jud.Brașov 9,531,617.69
53 Prejmer Realizare infrastructură stradală pe străzile: Cenușii, Mihai Viteazul, Carpaților, Venus, Viilor, Prunilor, Uranus, Neptun și Saturn 8,947,317.42
54 Prejmer Realizare infrastructură stradală pe străzile: Primăverii, Dr.ing.Dionisie Hodârnău, Bisericii, Școlii, Col.Stelian Ioan Rechițean, Poienii, Rura Mică, Rura Mare, pistă cicliști Prejmer-Stupini-Stupinii Prejmerului 5,052,682.58
55 Racoș Modernizare DC25 Bogata Olteana-Dopca-Mateiaș, km 7+650-9+743.67 3,540,892.44
56 Râșnov Rețea canalizare menajeră și canalizare pluvială pe strada Crinului, orașul Râșnov,județul Brașov 736,357.50
57 Râșnov Modernizare strada Crizantemelor, orașul Râșnov, județul Brașov 2,207,571.01
58 Râșnov Extindere rețea apă-canalizare în orașul Râșnov, zona Glajerie 20,000,000.00
59 Recea Modernizare drum comunal DC69, comuna Recea, jud. Braşov 7,791,413.32
60 Recea Canalizare și stație de epurare în comuna Recea – extindere + racorduri, comuna Recea, județul Brașov 11,000,000.00
61 Rupea Modernizare parțial strada 15 noiembrie, de la nr. 13, până la strada Sergent Boieriu Nicolae, bl. 15A 929,938.52
62 Rupea Amenajare rețea de apă și extindere rețea canalizare Fișer, Rupea 7,359,950.93
63 Rupea Aducțiune apă potabila Rupea-Fișer, jud.Brașov  4,917,318.66
64 Săcele Rețea de apă cartier Cernatu 7,273,636.36
65 Săcele Rețea de canalizare menajeră cartier Cernatu 6,486,920.22
66 Sambata De Sus Înființare rețea de canalizare menajeră și stație de epurare  pe raza localităților Sâmbăta de Sus și Stațiunea Climaterică Sâmbăta, comuna Sâmbăta de Sus, județul Brașov  8,000,000.00
67 Sânpetru Modernizare drumuri de interes local în comuna Sânpetru, județul Brașov – lot 6  4,155,872.91
68 Sânpetru Modernizare drumuri de interes local în comuna Sânpetru, județul Brașov – lot 2  9,844,127.09
69 Șercaia Modernizare drumuri de interes local în comuna Șercaia, județul Brașov 10,000,000.00
70 Șinca Înființare rețea de canalizare ape uzate menajere și stație de epurare în comuna Șinca, satele Șinca Veche, Ohaba, Perșani, Bucium, Șercăița și Vâlcea  11,000,000.00
71 Șinca Nouă Modernizare drumuri în comuna Șinca Nouă, județul Brașov 9,985,974.92
72 Șoarș Realizare branșamente la rețeaua de alimentare cu apă în comuna Șoarș, satele Felmer, Șoarș și Bărcuț 2,834,232.33
73 Șoarș Rețele de canalizare și stații de epurare în satele Șoarș si Bărcuț, comuna Șoarș 11,000,000.00
74 Șoarș Modernizare străzi în localitățile Șoarș și Rodbav, comuna Șoarș 10,000,000.00
75 Tărlungeni Extindere sistem de canalizare pe teritoriul Comunei Tărlungeni, în localitățile Zizin și Purcăreni, cu deversarea apelor uzate în stația de epurare a localității Prejmer, Jud. Brașov 15,113,855.12
76 Tărlungeni Modernizare străzi în Comuna Tărlungeni, jud. Brașov – Str. Vasile Roaită, Str. Crișan, Str. 7 Noiembrie, Str. 8 Martie,  Str. Nicolae Bălcescu, Str. Bisericii Române (parțial) 5,474,386.06
77 Teliu Modernizarea  infrastructurii rutiere, în comunitatea marginalizată din comuna Teliu, județul Brașov 10,000,000.00
78 Teliu Realizare rețea de canalizare în comuna Teliu, județul Brașov (etapa a II a) 11,000,000.00
79 Ticușu Execuție  rețea  de  canalizare  în  comuna  Ticușu 8,000,000.00
80 Ucea Rețea de canalizare menajeră în localitatea Corbi, comuna Ucea, județul Brașov 3,473,796.92
81 Ucea Realizarea conductei de distribuție DN 630 între Stația de Tratare Sumerna și căminul Victoria Sud (intrare) 11,000,000.00
82 Ungra Canalizarea apelor menajere din localitatea Ungra, cu deversare în stația de epurare a localității Hoghiz 11,000,000.00
83 Vama Buzăului Modernizare și reabilitare drumuri comunale și străzi în comuna Vama Buzăului, județul Brașov 10,000,000.00
84 Victoria Reabilitare și modernizare stație de epurare Or. Victoria 14,100,000.00
85 Viștea Modernizare străzi și drumuri comuna Viștea 10,000,000.00
86 Voila Proiect integrat pentru înființarea rețelei de canalizare menajeră în localitatea Cincșor și localitatea Sâmbata de Jos și rețea de alimentare cu apă în localitatea Sâmbata de Jos, comuna Voila, jud. Brașov 12,000,000.00
87 Voila Modernizare drumuri  în satele Dridif și Voivodeni  –  modernizare  podețe și pod rutier în comuna Voila, județul Brașov 10,000,000.00
88 Vulcan Înființare sistem de alimentare cu apă și ape uzate în comuna Vulcan, jud. Brașov 14,000,000.00
89 Zărnești Alimentare cu apă și canalizare menajeră pe străzile Brebina, Brazilor, Pinului, Molidului și Stejarului, oraș Zărnești, etapa I: Instalații de alimentare cu apă și canalizare – străzile Molidului și Brebina 624,744.85
90 Zărnești Alimentare cu apă și canalizare menajeră pe stăzile  Brebina, Brazilor, Pinului, Molidului și Stejarului, oraș Zărnești, etapa a II-a: Instalații de alimentare cu apă și  canalizare – strada Brebina 808,786.13
91 Zărnești Alimentare cu apă și canalizare menajeră pe străzile Brebina, Brazilor, Pinului, Molidului și Stejarului, oraș Zărnești, etapa a III-a: Instalații de alimentare cu apă și canalizare- străzile Pinului și Stejarului 805,420.34
92 Zărnești Rețea de canalizare menajeră pe strada Floare de Colț, Orașul Zărnești, jud.Brașov 806,552.80
93 Zărnești Modernizare  rețea de apă, modernizare  aducțiune apă și extindere de canalizare menajeră  pe strada Celulozei în orașul Zărnești, județul Brașov 7,310,097.45

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Brașovul a primit banii pentru noul Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase. Contractul de finanțare a fost semnat în cursul nopții

Brașovul a obținut finanțarea pentru noul Spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, un proiect de peste 580 milioane lei care va include 279 de paturi și secții moderne pentru pacienți.

Publicat

in

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a anunțat astăzi, timpul șediței de plen a Consiliului Local Brașov, că municipiul Brașov a obținut finanțarea pentru proiectul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov.

„Azi noapte am semnat contractul de finanțare cu ministrul Dragoș Pîslaru , prin Prigramul de Investiții în Infrastructura de Sănătate. Banii erau prevăzuți în Legea bugetului de stat pe anul 2026. La rectificarea bugetului local din luna iunie vom face actualizările necesare”, a declarat primarul Brașovului.

El a ărecizat că valoarea totală a proiectului este de 584.089.096 de lei, din care valoarea eligibilă este de 577.766.476 lei, iar valoarea eligibilă este de 577.766.576 lei, iar contribuția proprie a municipiului Brașov este de 6.412.639 lei.

Noul spital va fi construit pe un teren de pe strada Institutului din Brașov, lângă terenul alocat viitorului Spital Clinic Regional de Urgență Brașov

Noul spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov va avea o capacitate de 279 de paturi, dintre care 242 de paturi pentru spitalizare continuă, 15 paturi de terapie intensivă și 22 de paturi pentru spitalizare de zi.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Codlea vrea să amenajeze peste 6 kilometri de piste pentru bicicliști. Lucrările vor începe după ce va fi aprobată finanțarea europeană

Publicat

in

Codlenii care aleg să se deplaseze în oraș cu bicicleta o vor putea face pe piste moderne. Pentru amenajarea acestora, Primăria Codlea a depus un dosar de finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Regiunea Centru și așteaptă aprobarea cererii. De asemenea, pentru a câștiga timp, municipalitatea codleană a lansat o licitație cu o clauză suspensivă (contractul de lucrări va fi semnat după aprobarea finanțării europene), pentru amenajarea infrastructurii pentru bicicliști.

Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu a declarat că noua rețea de piste pentru bicicliști va asigura continuitatea și funcționalitatea traseelor velo, sustinând atât deplasările zilnice, cât și fluxurile de tranzit.

„Totodată, investiția contribuie la creșterea nivelului de siguranță rutieră, prin separarea fluxurilor de trafic și integrarea elementelor de semnalizare și siguranță, precum și la optimizarea utilizării spațiului urban”, a continuat primarul.

Pistele pentru bicicliști, delimitate de benzile pentru mașini

Prin acest proiect se vor amenaja nouă trasee pe cinci străzi, respectiv Hălchiului, Laterală, Crizantemelor, Nouă, Vulcanului. Lungimea totală a traseelor va avea 6.020,40 m și o suprafață de aproximativ 36.122,40 mp.  

Conform proiectului, pe unele dintre străzi se vor amenaja piste cu dublu sens, iar pe altele cu un singur sens, iar lățimea unei benzi pentru vehiculele pe două roți va avea 1,5 m.

Noile piste vor fi asfaltate și delimitată de partea carosabilă cu bordură de beton. De asemenea, pe strada Laterală se vor monta piese de mobilier urban, respectiv coșuri de gunoi, bănci și stâlpisori de iluminat fotovoltaici.  

Valoarea totală estimată a proiectului este de 9.481.160 lei, fără TVA, iar lucrărie de amenajare vor dura 12 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Investitii

FOTO. Pietonalul din Valea Cetății, modernizat cu fonduri europene de 40 de milioane de lei

Primăria Brașov a semnat un contract de peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea pietonalului din Valea Cetății, proiect ce vizează transformarea zonei într-un spațiu verde și de relaxare.

Publicat

in

Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, un proiect estimat la peste 40 de milioane de lei, realizat în proporție de 98% din fonduri europene.

Proiectul vizează transformarea actualei zone, considerată de autorități drept o „insulă de căldură”, într-un spațiu de recreere, cu mai multă vegetație, alei moderne și zone de relaxare. Printre intervențiile propuse se numără plantarea a aproximativ 80 de arbori, extinderea spațiilor verzi la aproape 6.000 de metri pătrați, amenajarea unor locuri de joacă și modernizarea infrastructurii pietonale.

După cum se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria municipiului Brașov, în proiect sunt incluse și „sistematizarea cotelor terenului; realizarea de palisade decorative cu rol de spații de odihnă; traseu de rampe pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități și pentru mobilitate alternativă (biciclete, role etc.); montarea de coșuri selective; iluminat cu stâlpi ornamentali și LED; realizarea de spații verzi cu gazon rola, arbori și arbuști adaptați zonei; fântână de pardoseală cu jocuri de lumini și sunet; sistem automatizat de irigații; modernizarea colectării apelor pluviale; marcaje tactile pentru nevăzători”

„Sistemul de iluminat va fi modernizat prin înlocuirea stâlpilor și cablurilor. Sistemul de drenaj va fi îmbunătățit prin rigole și cămine existente refolosite și noi. Se vor executa lucrări de decopertare și demolare a elementelor existente. Jardinierele și șezuturile vor fi realizate din beton finisat, iar cele păstrate vor fi placate cu lemn de Garapa. Pardoselile vor fi realizate din tartan (1290mp), plută (1620 mp) și piatră drenantă (11.155mp), pe placa de beton existentă, în culori neutre. Se vor asigura pante minime de 1% pentru evacuarea apelor. Se va implementa un sistem automatizat de irigații (panou comandă, electrovalve, aspersoare, senzor ploaie). Zona fântânii va avea pardoseală rezistentă la îngheț, antiderapantă și drenantă.

Amenajarea peisagistică prevede extinderea spațiilor verzi la 5.921 mp, realizarea de jardiniere mari și plantări suplimentare, fără tăieri de arbori existenți. Se va instala sistem de supraveghere video. Mobilierul urban va fi din lemn de Garapa (minim 19 mm). Vor fi amenajate 5 locuri de joacă tematice și unul central complex (bufniță)”, detaliază comunicatul de presă.

Imagini din proiect (sursa: PMBV)

„Este un proiect important pentru Brașov, atât din punct de vedere economic și financiar, cât și pentru comunitatea din cartierul Răcădău. Obiectivul principal este transformarea completă a pietonalului, care în prezent se află într-o stare cunoscută de toți locuitorii, într-un spațiu modern și atractiv”, a declarat George Scripcaru.

Lucrările vor dura aproximativ 9 luni

Potrivit administrației locale, lucrările ar urma să înceapă după finalizarea procedurilor de achiziție și să dureze aproximativ nouă luni. În prima etapă, vor fi realizate lucrări de demolare și pregătire a terenului, urmând apoi amenajările propriu-zise, inclusiv sisteme de drenaj pentru apa pluvială și iluminat modern.

Arhitectul proiectului, Lucian Păltânea, a subliniat că soluțiile propuse includ materiale naturale și sisteme care permit infiltrarea apei în sol, contribuind la reducerea presiunii asupra rețelelor pluviale și la creșterea confortului urban.

„Putem vedea chiar și astăzi ce se întâmplă cu apa și condițiile meteo care sunt din ce în ce mai vitrege. Prin acest proiect, pardoselile vor fi drenate, lăsând apa să se scurgă direct în sol, și nu vor pune o presiune suplimentară pe sistemul pluvial al orașului Brașov. De asemenea, este mult mai mult verde. Pardoselile sunt moi, față de pardoselile din granit, care erau foarte dure, lucru care ne aduce puncte în plus și în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, și pentru joaca copiilor, care vor fi mult mai în siguranță cu aceste pardoseli inovatoare. Chiar rampele propuse, care respectă normativele care au rămas din vechiul proiect, sunt legate între ele de o pardoseală din plută, care este negativă din punctul de vedere al emisiilor de carbon pentru fiecare metru pătrat pe care îl punem. Proiectul a suferit modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului și de asta mă bucur că acum am găsit o deschidere foarte mare la Primăria Brașov și am putut să continuăm îmbunătățirea. Zic eu că printr-o soluție tehnică simplă am îmbunătățit radical”, preciza arh. Lucian Păltânea, în momentul prezentării publice a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Centru 2021–2027 și face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative de regenerare urbană derulate la nivelul municipiului.

Citește mai departe

Trending