Connect with us

Fapt divers

Fost şef de birou de la Brigada Operaţiuni Speciale – Braşov, trimis în judecată de DNA

Published

on

Fostul şef al Biroului surse umane de informaţii şi investigaţii din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, Dorin Rotaru, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că ar fi divulgat informaţii care nu erau destinate publicităţii.

Conform unui comunicat remis, vineri, de DNA Braşov, în sarcina lui Dorin Rotaru, care se află în stare de arest, s-a reţinut comiterea infracţiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (două fapte), compromiterea intereselor justiţiei, instigare la fals intelectual, favorizarea făptuitorului.

Totodată, a fost trimis în judecată şi un alt ofiţer de poliţie din cadrul structurii conduse de Rotaru, Elena Bianca Dîmbu, care se află în stare de libertate, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de fals intelectual. 

„În perioada aprilie – mai 2020, inculpatul Rotaru Dorin, în calitatea menţionată mai sus, ar fi divulgat unei persoane, direct sau prin intermediari, informaţii nedestinate publicităţii din două dosare penale (din care unul era al DNA, în care ofiţerul de poliţie a fost delegat să desfăşoare diverse activităţi). Concret, acesta i-ar fi transmis în două rânduri persoanei respective că este vizată de măsuri de supraveghere tehnică şi că va face obiectul unor mandate de percheziţie domiciliară. În perioada 18 martie – 09 aprilie 2022, inculpatul Rotaru Dorin, în aceeaşi calitate, l-ar fi anunţat pe un om de afaceri despre faptul că procurorii continuă cercetările într-o cauză penală care ar avea ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite de un agent din cadrul Poliţiei Rutiere Braşov şi că în viitor este posibil ca cercetările să fie extinse şi asupra omului de afaceri, pentru săvârşirea unei presupuse infracţiuni de dare de mită. În acelaşi context, inculpatul ar fi determinat-o pe subalterna sa, Dîmbu Bianca Elena, să nu menţioneze într-un document care urma să fie ataşat la dosarul de urmărire penală aspecte relevante în administrarea probatoriului”, a precizat DNA Braşov. 

Iniţial, Dorin Rotaru a fost reţinut pentru 30 de zile, în luna mai. DETALII AICI

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii, a menţionat sursa citată.

Dorin Rotaru a fost arestat la începutul lunii mai, la numai o lună după ce fostul şef al structurii, Emanoil Mirică, a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru fapte similare.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fapt divers

Brașovul, cu multe sesizări de urs în zonele locuite: intervenții, relocări și decizii-limită în 2025

Published

on

În 2025, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a fost sesizat de 400 de ori, prin 112, cu privire la prezența urșilor în intravilanul municipiului. Datele apar în raportul de activitate transmis Consiliului Local Brașov și confirmă presiunea constantă a acestei probleme, asupra autorităților.

În mai bine de jumătate dintre cazuri – 208 mai exact – echipajele ajunse la fața locului nu au mai găsit animalul semnalat. Asta nu a însemnat însă că nu s-a luat nicio decizie. În 53 de situații a fost convocată echipa specială, iar în 66 de cazuri s-a dispus alungarea urșilor din zonele locuite.

Bilanțul anului trecut consemnează și 11 capturări în vederea relocării, dar și 3 exemplare eutanasiate, după capturare.

Toate intervențiile au fost realizate în baza Ordonanței de Urgență nr. 81/2021, act normativ care permite autorităților locale să dispună măsuri graduale – de la alungare și relocare până la eutanasiere sau împușcare – în funcție de evaluarea din teren.

Citește mai departe

Fapt divers

Conflict violent într-o locuință din județul Brașov: o tânără de 18 ani, acuzată de tentativă de omor după ce și-ar fi înjunghiat partenerul

Published

on

Un scandal izbucnit pe neașteptate într-o locuință din localitatea Budila s-a transformat într-un episod dramatic, care a ajuns pe masa procurorilor. O tânără de 18 ani este acuzată că și-ar fi înjunghiat iubitul, în vârstă de 23 de ani, în urma unui conflict spontan.

Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, incidentul a avut loc pe 21 februarie, în imobilul în care cei doi locuiau împreună. Ancheta arată că, pe fondul unei dispute izbucnite brusc, fata l-ar fi lovit pe partener cu un cuțit în zona toracică. Lovitura i-a provocat tânărului leziuni grave, medicii legiști stabilind că viața acestuia a fost pusă în pericol. Victima a suferit pneumotorax masiv și hemopericard, au anunțat procurorii, complicații care necesită intervenție medicală de urgență.

Tânăra este cercetată pentru violență în familie, în forma tentativei de omor, și a fost reținută. Instanța urmează să decidă dacă va admite solicitarea procurorilor de arestare preventivă. Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Citește mai departe

Fapt divers

Accident pe pârtie închisă din Predeal. Jandarmii montani au intervenit de urgență

Published

on

Intervenție de urgență pe o pârtie închisă din județul Brașov, după ce un schior a fost rănit în timp ce se afla pe traseu. Alarma a fost dată de un alt bărbat aflat în zonă, care a observat victima și a solicitat sprijinul autorităților.

Un echipaj de jandarmi montani a ajuns rapid la fața locului, a evaluat starea persoanei accidentate și a menținut legătura permanentă cu salvatorii montani. Forțele de intervenție au acordat sprijin atât în timpul operațiunii de prim ajutor, cât și la transportul victimei către echipajul SMURD sosit în zonă.

Incidentul a avut loc pe pârtia Subteleferic din Predeal, o pârtie închisă în această perioadă, aspect subliniat și de reprezentanții IJJ, care atrag atenția asupra riscurilor majore la care se expun turiștii ce ignoră restricțiile.

Având în vedere faptul că pârtia pe care schiorul se afla era închisă pentru practicarea sporturilor de iarnă, pentru evitarea producerii unor noi accidentări, recomandăm turiștilor următoarele: să nu se aventureze pe pârtiile de schi închise, să nu se aventureze pe pârtiile de schi care nu sunt conform nivelului lor de pregătire, să folosească pe lângă echipamentul de schi adecvat, echipament de protecție suplimentar, inclusiv pentru protecția coloanei vertebrale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, maior Luiza Dănilă.

Citește mai departe

Trending