Ramai la curent!

Cotidian

Concluzia Gărzii de Mediu Brașov: Îngrășămintele agricole au împuțit Brașovul. Dacă este o problemă cu mirosurile, trebuie rezolvată de Primărie

Publicat

in

După ce zilele trecute, în Brașov și mai multe localități limitrofe (Sânpetru, Hărman, Tărlungeni) au reapărut mirosurile, cetățenii au început să depună sesizări la Garda de Mediu Brașov, iar conform reprezentanților instituției, disconfortul olfactiv a fost degerat de îngrășămintele agricole ce sunt folosite pentru fertilizarea terenurilor agricole. Pe de altă parte, potrivit Gărzii de Mediu, în această perioadă este permisă fertilizarea naturală a terenurilor agricole, iar zilele trecute, comisarii Gărzii de Mediu au descoperit o grămadă de îngrășământ natural pe terenul comunei Prejmer. 

„Conform Codului de Bune Practice Agricole administrarea lor este permisă în această perioadă în ciuda disconfortului olfactiv temporar; fertilizarea organică este o practica recunoscută şi recomandată la nivelul Uniunii Europene”, au explicat reprezentanții Gărzii de Mediu Brașov. 

Pe de altă parte, conducerea Gărzii de Mediu Brașov susține în problema mirosurilor se poate implica numai în cazul în care este vorba de poluare, iar în cazul de față nu a fost demonstrat acest lucru: 

„Garda de mediu nu deține echipamente pentru determinarea nivelului de emisii atmosferice, iar pentru miros, nu există echipamente.  În ultima perioadă, comisarii din cadrul CJ Brașov (Comisariatul Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu Brașov – n.red.) lucrează 24 de ore din 24 de ore, se deplasează imediat la sesizările populației, indiferent de oră și -în limitele unui efectiv restrâns ca număr- în zonele unde se semnalează mirosuri sau deșeuri al căror management este în afara legislației de mediu specifice”. 

De asemenea, Garda de Mediu Brașov a amintit că în cazul în care se consideră că mirosurile reclamate de brașoveni reprezintă o problemă, această trebuie rezolvată de autoritățile locale (adică de primării). 

Cine trebuie să preia o sesizare privind mirosurile 

Practic, au menționat reprezentanții Gărzii de Mediu Brașov au menționat că procedura pentru rezolvarea unei eventuale crize a mirosurilor este următoarea: 

  •  În cazul existenţei unor plângeri din partea publicului care reclamă existenţa unui disconfort olfactiv, autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate (direcțiile de sănătate publică), formulează răspunsurile la respectivele plângeri.
  • În situaţia în care în urma investigaţiilor autoritatea publică centrală pentru sănătate, prin structurile subordonate, constată existenţa unei legături de cauzalitate între disconfortul olfactiv şi starea de sănătate a populaţiei, notifică autoritatea competentă pentru protecţia mediului responsabilă cu emiterea actelor de reglementare în domeniul protecţiei mediului pentru reexaminarea şi actualizarea respectivelor acte.

Altfel, spus, în cazul unei reclamații privind mirosurile, prima instituție care ar trebui să se implice este Direcția de Sănătate Publică Brașov. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending