David Popovici a obținut calificarea în finala probei de 400 m liber din cadrul CE de Natație de la Roma la chiar prima participare din carieră. Înotătorul momentului nu va participa însă la marea finală, el alegând să se retragă.
Calificat cu al patrulea timp în finala de la 400 m liber, David a ales să se retragă, motivul invocat fiind acela al oboselii acumulate, conform gsp.ro. Popovici a concurat mult în această perioadă, iar proba la care tocmai a obținut calificarea în finală este oricum una epuizantă.
Decizia de retragere a fost explicată de Adrian Rădulescu, antrenorul dublului campion european și mondial
„Obiectivul a fost să ne verificăm la un Campionat European de seniori în proba de 400 de metri liber, o probă importantă în primul rând pentru pregătirea celorlalte două, unde rezultatele au fost cu adevărat strălucitoare, dar care a venit şi cu oboseală. Pentru noi e la fel de importantă şi competiţia din Peru (n.r. CM de juniori), unde ne dorim rezultate bune”, a explicat Adrian Rădulescu, conform Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.
„Nu s-a accidentat, este bine din punct de vedere fizic, probabil ar fi înotat OK în finala de diseară, dar s-au adunat foarte multe şi vrem să mai facem lucruri bune în continuare.
A fost multă emoţie la acest European. Am decis că este mai bine să-l protejăm, mai ales că stăm la Bucureşti numai două zile. Pe 21 august plecăm la Lima, pentru participarea la Campionatul Mondial de juniori, unde avem din nou obiective frumoase”, a spus Adrian Rădulescu, conform CS Dinamo.
David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, luni, la Campionatul European de Natație de la Roma, după ce a reușit să își îmbunătățească recordul mondial de juniori.
Sportivul nostru a repetat astfel performanța de la Budapesta (la Campionatul Mondial de Natație seniori), când a reușit dubla 100-200 m liber.
Fii primul care comentează