Chiar dacă este folosită din anul 1995, actuala stemă a municipiului Brașov nu este aprobată printr-o hotărâre de Guvern, așa cum prevede legislația intrată în vigoare în urmă cu 10 ani.
Demersurile pentru legalizarea emblemei orașului au început abia anul trecut, când modelul stemei a fost supus dezbaterii publice. În 28 februarie, stema va fi supusă aprobării Consiliului Local, apoi aceasta va fi transmisă spre avizare diferitelor instituții. Stema va intra în legalitate în momentul în care va aprobată Hotărârea de Guvern.
Stema municipiului Brașov se compune dintr-un scut azuriu, în care se află o coroană deschisă de aur, cu cinci vârfuri vizibile, din care se ridică, central și în laterale, câte un fleuron, din care coboară un trunchi rădăcinos de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu șapte turnuri crenelate.
Istoria și semnificația stemei Brașovului
Potrivit Metodologiei Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române, stema municipiului Brașov reia elementele heraldice tradiționale ale localității. Astfel, coroana are o tradiție datând din secolul al XIV-lea, fiind probabil o stemă conferită de un rege al Ungariei din Casa de Anjou, trunchiul cu rădăcini fiind adăugat mai târziu, după 1429, fiind răspândit în secolul al XVI-lea, datorită umanistului Johannes Honterus. Stema Brașovului este, deci, una vorbitoare, coroana din scut făcând referire la numele latin al localității, Corona, respectiv la cel german, Kronstadt. Folosirea acestor elemente a continuat și după Marea Unire, când stema municipiului Brașov a fost aprobată prin Decret Regal de către Regele Carol al II-lea, în anul 1930. Tot de atunci datează și coroana murală cu șapte turnuri crenelate, simbol al rangului de municipiu, care timbrează și astăzi stema Brașovului. Chiar dacă schimbarea de regim din iarna anului 1947 a produs mari modificări de ordin heraldic, stema municipiului Brașov aprobată prin Decret în anul 1972 reținea, totuși, elementele vechiului însemn heraldic. Revoluția Română din 1989 a marcat revenirea la vechile simboluri heraldice, astfel că autoritățile locale ale municipiului Brașov au adoptat în 1995, o nouă stemă a localității, bazată pe varianta din perioada interbelică.
Fii primul care comentează