Ramai la curent!

Cotidian

Scena este goală. Actorii au alte lucruri de făcut: protestează și trimit comunicate

Publicat

in

Vineri, 7 octombrie, a fost termenul limită de depunere a contestațiilor pentru concursul pentru funcția de manager al Teatrului Sică Alexandrescu (TSA), câștigat de Dan Marius Zarafescu, care a obținut nota finală 9,41 (9,61 pentru planul de management și 9,21 la interviu). Chiar în ultima zi, unul dintre cei cinci candidați, Simsensohn Erwin, a trimis o contestație la Primăria Brașov. Candidatul contestă rezultatul concursului și solicită reluarea procedurii. Viceprimarul Brașovului, Costel Mihai a declarat că termenul de soluționare a contestației depuse de candidatul amintit este de trei zile lucrătoare, începând de luni.

Tot vineri, la Primăria Brașov a fost depusă și o adresă de înaintare de către actorii protestatari, prin care aceștia susțin că procedura de selecție a managerului teatrului nu s-a desfășurat cu respectarea reglementărilor legale. Protestatarii argumentează că în perioada de depunere a dosarelor de candidatură, s-au modificat condițiile de participare, iar în timpul interviului Dan Marius Zarafescu a fost „susținut” de mai mulți membri ai comisiei de evaluare. Totodată, la Primărie, protestatarii au depus și o scrisoare deschisă în care sunt reproduse mai multe mesaje de amenințare pe care si susțin că le-ar fi trimis Zarafescu membrilor comisiei de evaluare în luna mai, când a mai participat la un concurs pentru ocuparea funcției de manager al Teatrului Sică Alexandrescu dar nu a obținut nota de trecere, adică minim 7.00.

Atât contestația lui Simsensohn Erwin cât și adresa actorilor protestatari sunt semnate de același avocat.

Teatrul s-a mutat în stradă și pe internet

teatrul-in-strada

Actorii protestatari au reacționat chiar din 29 septembrie, când Dan Zarafescu a susținut interviul. De atunci, ei au renunțat să mai urce pe scenă, iar vineri și duminică au ieșit în stradă, în prima seară cu un plasture lipit pe gură. Spectacolele au fost suspendate, brașovenii care au apucat să cumpere bilete la teatru și-au luat banii înapoi, apoi nu s-au mai vândut bilete.

Pe fir a intrat și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului, care a anunțat că va amenda Teatrul Sică Alexandrescu.

De asemenea, între actorii protestatari și cei din Sindicatul  Independent al Salariaților din Teatrul Sică Alexandrescu a fost dus și un „război” al comunicatelor și postărilor pe site-urile de socializare.

„În orașul în care primarul este cercetat penal și Primăria o instituție aservită acestuia, actorii teatrului «Sică Alexandrescu»  au decis să nu mai urce pe scenă în semn de protest împotriva încercării Primăriei de a numi în funcția de manager al teatrului un candidat favorizat la concursul din septembrie”, se arată într-un comunicat al protestatarilor.

Potrivit comunicatului, actorii angajați protestatari sunt Mihai Bica, Marius Cordoș, Ada Galeș, Maria Gârbovan, Oana Hui, Vlad Jipa , Bogdan Nechifor, Virginia Itta Marcu, Claudiu Mihail, Vlad Pavel, Simona Pop, Iulia Popescu, Bianca Zurovski. „Acestora li se adaugă mulți colegi din colectivul tehnic și administrativ, precum și Mariana Hudișteanu, director interimar al teatrului, fost contabil-șef al instituției, Claudiu Goga, regizor angajat și Oana Borș, secretar literar”, au mai afirmat protestatarii.

„Aceeaşi colegi (doi colaboratori, contabila-șefă, secretarul literar, fostul manager și 9 actori nu pot vorbi în numele a 83 de angajaţi) şi-au permis să posteze opinia lor  pe site-ul teatrului, deşi aceasta nu reprezintă opinia întregului colectiv. Actorii protestatari spun că ei nu primesc  în teatru alt director decât pe fostul manager demisionar, deşi ei nu au nici o calitate în acest sens, iar în fişa posturilor lor nu este specificată îndatorirea de a fi sau nu de acord cu directorul care a câştigat prin concurs acest post. Fostul manager nu poate ocupa aceasta funcție nu doar fiindcă nu s-a înscris la nici unul dintre concursuri, ci mai ales, fiindcă, nu mai este în măsura să valorifice potențialul acestui colectiv, aspect reflectat de toate disfuncțiile din ultima vreme, de neimplicarea teatrului nostru în festivaluri, în evenimente specifice, de nevalorificarea angajaților care nu au avut atitudine obedientă față de acesta”, au răspuns sindicaliștii printr-un comunicat.

Directorul interimar al TSA, între ciocan și nicovală

După ce anul trecut, Claudiu Goga a demisionat din funcția de manager al TSA, conducerea interimară a fost preluată de Mariana Hudișteanu. Aceasta, apare însă și pe lista „protestatarilor”. De asemenea, potrivit unor angajați ai teatrului ea este cea care ar fi dat dispoziție să nu se mai vândă biletele.

În aceste condiții, Primăria Brașov, în subordinea căreia este Teatrul Sică Alexandrescu, i-a cerut directorului interimar o notă explicativă privind situația instituției.

„În nota explicativă depusă de doamna Mariana Hudișteanu se regăseau multe dintre afirmațiile protestatarilor, nu răspunsurile la întrebările adresate de noi”, a declarat viceprimatul Brașovului, Costel Mihai.

El a mai spus că directorului interimar i s-a cerut o nouă notă explicativă, prin care să prezinte modalitatea în care, în calitatea ei de director al Teatrului Sică Alexandrescu, a încercat să soluționeze conflictul intern, așa cum prevede legislația în vigoare. Practic, din poziția de director, ea nu ar fi trebuit să se poziționeze într-o tabără sau alta ci să se asigure că protestul subordonaților se desfășoară în condiții legale.

Alte concursuri, alte probleme…

De aproximativ un an, la conducerea Teatrului Sică Alexandrescu este un manager interimar, după ce Claudiu Goga și-a dat demisia. Problemele au apărut în momentul în care Primăria a anunțat că va organiza concursuri pentru ocuparea funcției de manager pentru toate instituțiile de cultură din Brașov, iar în urma organizării primei proceduri, din șase candidați înscriși la concursul pentru funcția de manager al Teatrului Sică Alexandrescu, nici unul  nu a obținut notă de trecere. Goga nu a candidat, iar în luna noiembrie a anului trecut, chiar înaintea Festivalului de Dramaturgie Contemporană, și-a dat demisia din funcția de director al teatrului brașovean, cerând atunci demisia șefului de atunci a Direcţiei Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente, Cecilia Doiciu. Ulterior, în timpul Festivalului de Dramaturgie Contemporană, mai mulți actori ai TSA au urcat pe scenă cu o bulină pe piept, mesajul lor fiind „Stop abuzurilor”. După puțin timp, Cecilia Doiciu a fost „sacrificată”, în speranța că apele se vor liniști.

La finalul anului trecut, Primăria anunța că va organiza un nou concurs pentru funcția de manager al teatrului brașovean, iar, după mai multe amânări, procedura de selecție s-a desfășurat în luna mai a acestui an. Printre candidați a fost și Dan Zarafescu, care, pentru planul de management a obținut atunci  8,14, iar la interviu nota 5,45. Atunci, Sindicatul  Independent al Salariaților din Teatrul Sică Alexandrescu a depus la Primăria Brașov o petiție prin care reclamau tot modul în care s-a desfășurat interviul, susținând că Zarafescu, „în mod vădit neagreat de către comisie, a fost supus unui tir de întrebări vizibil malițioase  și  neancorate în concretețea proiectului”. 

Nici la acest concurs nu s-a înscris Claudiu Goga.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

ATENȚIE! Mai multe străzi din Brașov vor fi închise în timpul Paradei Junilor. RATBV va modifica traseele și graficele de circulație pentru mai multe linii de transport în comun

Publicat

in

Având în vedere că mâine, în Duminica Tomii, în centrul vechi al Brașovului se desfășoară  tradiționala Paradă a Junilor, Primăria Brașov a anunțat că vor fi instituite o serie de restricții de circulație. De asemenea, RATBV va modifica traseele și orarele de circulație pentru mai multe linii, astfel încât să asigure transportul brașovenilor și turiștilor în zonele de desfășurare a evenimentelor.

Coborârea Junilor în cetate va începe duminică, la ora 11.00, în Piața Unirii și vor parcurge traseul Piața Unirii – str. Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Prefectură – str. Republicii – Poarta Șchei – Piața Unirii – Pietrele lui Solomon (unde va avea loc o petrecere câmpenească).  

Restricții de circulație – duminică, 19 aprilie:  

– Începând cu ora 7:30, pe tot parcursul zilei va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piața Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piața Unirii și str. Podul Crețului până la ora 10.00 și după ora 14.00;

– Ora 9:30 – va fi blocat accesul auto spre Piața Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie (Maternitate); Șirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu, str. Prundului și str. C-tin Lacea vor fi închise;

– Ora 10:30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureșenilor;

– Ora 11:00 – va fi blocat accesul auto b-dul Eroilor;

– Ora 11:00 – va începe coborârea Junilor din Piața Unirii;

– Va fi restricționat traficul auto pe strada Constantin Lacea, de la intersecția cu strada Luca Arbore și până spre Piața Unirii, în intervalul 9:45 – 11:00, accesul fiind permis doar pentru riverani;

– Până la trecerea grupurilor de juni, pentru a evita producerea de accidente, va fi interzisă parcarea autoturismelor pe bulevardul Eroilor, pe str. C. Brâncoveanu, pe str. Poarta Șchei și la Pietrele lui Solomon;

– Majoritatea parcărilor din zona Primărie – Parcul Eroilor – Livada Poștei – Casa Armatei (inclusiv de pe str. Vlad Țepeș) vor fi blocate, indisponibile publicului. În zona poștă – primărie vor fi depozitate mașinile ridicate din celelalte parcări.

Modificări ale traseelor și orarelor mijloacelor de transport în comun:

duminică, 19 aprilie, va fi mărită capacitatea de transport pentru 13 linii RATBV, respectiv 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 24, 28, 31, 34, 36, 41;

– autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Pietrele lui Solomon, vor întoarce în capătul de linie Pe Tocile, între orele 06.30 – 09.30;

– de la orele 09.30 și până la orele 10.30, autobuzele de pe liniile 4, 50 și 52, pe sensul de deplasare spre Tocile, vor întoarce la Poarta Schei;

– începând cu orele 10.30, circulația autobuzelor pe linia 50 este suspendată până la reluarea circulației rutiere în zona Pe Tocile;

– de la finalul paradei, aproximativ 13:30, până la ora 15:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor circula până în  Piața Unirii, apoi Pe Tocile, în funcție de ora de degajare a traseului;

– în intervalul orar 15:00-17:00, autobuzele liniei 50 vor circula Camera de Comerț – Pe Tocile, în funcție de degajarea traseului;

– în intervalul orar 17:00 – 19:00, autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Piața Unirii;

– după ora 19:00 (coborârea junilor de la Pietrele lui Solomon) autobuzele liniilor 4, 50 și 52 vor întoarce în Tocile.

– între orele 10:45 și, aproximativ, 13:00, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36, 41 și 52 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.

– între orele 10:30 și 13:00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit;

– liniile 14, 24 și 28, între orele 10:30 și aproximativ 13:00, vor fi deviate pe sensul spre Livada Poștei pe străzile Avram Iancu – Al. I. Cuza, circulând doar până la stația „Astra” de pe strada Lungă, continuând apoi traseul obișnuit.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending