Ramai la curent!

Politica

Confuzie în Consiliul Local Brașov. Un consilier local liberal a apăsat butonul greșit, iar un amendament PNL a picat

Publicat

in

Consilierii locali brașoveni au făcut, din nou, spectacol în ședința de plen. Ei s-au certat mai bine de o oră pe marginea unui amendament la rectificarea bugetului local, prin care liberalii au propus tăierea sumei de 2.665.330 lei pentru Agenția Metropolitană Brașov și transferul acestei sume în fondul de rezervă.

Propunerea liberalilor a fost întoarsă de consilierii locali pe toate fețele, au fost replici cu voce ridicată, afirmații tăioase.

Disputa a fost legată de calculul care a stat la baza sumei prevăzute pentru AMB, care reprezintă 1% din valoarea contractelor cu finanțare nerambursabilă pentru pentru care Agenția a pregătit documentații. În opinia liberalilor și social-democraților, cotizația de 1% din valoarea proiectelor se împarte între toate primăriile membre.

În schimb, în opinia primarului Brașovului și a consilierilor locali USR, cele 2,6 milioane trebuie plătite de municipiul Brașov. Același lucru a fost susținut și de directorul AMB, Dragoș David, care a spus că proiectele au fost accesate de Primăria Brașov.

AMB, satelit al Primăriei Brașov?

Apoi, discuția a alunecat către altă temă: beneficiază toate primăriile membre activitatea AMB?

Opinia consilierului local Marius Potea (PSD) a fost că „nu” și a spus despre AMB că este un „satelit al primăriei”.

În schimb, primarul Allen Coliban a spus că agenția implementează proiectele incluse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, de care beneficiază întreaga Zonă Metropolitană.

Pe de altă parte, directorul AMB a recunoscut faptul că aproximativ 80% dintre proiectele pregătite de instituția pe care a o conduce a pregătit proiecte pentru Primăria Brașov. El a amintit că, potrivit statutului agenției, cota de 1% este plătită de fiecare unitate administrativ teritorială la semnarea contractului.

Chiricheș s-a retras câteva minute din ședință

Dincolo punctele de vedere tehnice, ce țineau de interpretarea procentului, aleșii au avut grijă să lanseze săgeți către adversari. Printre altele, primarul le-a spus liberalilor că opoziția lor în cazul proiectelor ce țin de AMB este una pur politică și că au „primit ordin să taie tot ce ține de Agenția Metropolitană Brașov”.

În replică, Pamela Diaconu transmis primarului: „Sunteți penibil”.

Ba mai mult, la un moment dat, Ciprian Chiricheș (PNL) a anunțat că părăsește ședința dacă discuția merge în acest fel, însă, după câteva minute el s-a reconectat la platforma Zoom.

A fost nevoie de două voturi

Într-un final amendamentul a fost supus aprobării. La ședință au fost prezenți 26 din 27 de consilieri locali, absent fiind liberalul Werner Braun. Primul vot a fost anulat, pentru că Daniel Corolea (USR) a votat de două ori.

Apoi a fost reluat votul. Pentru ca amendamentul să fie aprobat era nevoie de 14 voturi, însă au fost obținute doar 13.

12 consilieri locali (cei din USR) au votat împotrivă, iar unul s-a abținut. Cel mai probabil, abținerea a fost a consilierului local liberal Sebastian Bădulescu, acesta afirmând după vot „la mine cred că nu s-a înregistrat votul. Eu nu m-am abținut”.

Cu toate acestea, erau înregistrate 26 de voturi, iar din faptul că Sebastian Bădulescu a spus că nu s-a abținut, cel mai probabil el a apăsat butonul greșit.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul câștigă din parcurile industriale. Consiliul Județean încasează dividende de aproape 870.000 de lei de la Carfil și Metrom

Carfil Industrial Parc și Metrom Industrial Parc, companii aflate în subordinea Consiliului Județean Brașov, au încheiat anul 2025 pe profit și vor aduce aproape 870.000 de lei la bugetul județean sub formă de dividende.

Publicat

in

Cele două societăți comerciale aflate în subordinea Consiliul Județean Brașov, care administrează platforme industriale în județ, au încheiat anul 2025 pe profit, iar administrația județeană urmează să încaseze dividende de aproape 870.000 de lei.

Este vorba despre Metrom Industrial Parc SA și Carfil Industrial Parc SA, două companii care gestionează infrastructura industrială a județului și care au raportat rezultate financiare pozitive pentru anul trecut.

Potrivit documentelor supuse aprobării în ședința de plen a Consiliului Județean din 7 mai, Metrom Industrial Parc SA a înregistrat în 2025 un profit net de 779.730 de lei. Din această sumă, administrației județene îi revine un dividend de 379.869 de lei, reprezentând jumătate din profitul distribuibil.

La rândul său, Carfil Industrial Parc SA a raportat un profit net de peste un milion de lei, respectiv 1.039.987 de lei. Consiliul Județean Brașov va încasa de aici dividende în valoare de 490.086 de lei.

În total, cele două societăți vor aduce la bugetul județean suma de 869.955 de lei, bani care pot fi utilizați pentru investiții sau proiecte administrative.

În paralel, administrația județeană continuă procesul de reorganizare a celor două entități economice. Oficialii CJ Brașov au anunțat deja intenția de fuziune între Carfil și Metrom, măsură care ar urma să reducă cheltuielile administrative și să eficientizeze activitatea economică a celor două parcuri industriale.

Citește mai departe

Politica

Soluția pentru „Guvernul Bolojan 2” vine de la Brașov. Deputatul Gabriel Andronache a găsit argumentele constituționale

Deputatul PNL Brașov Gabriel Andronache susține că Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou premier, invocând decizia CCR din 2020 și argumentând că sunt îndeplinite toate condițiile constituționale pentru formarea unui „Guvern Bolojan 2”.

Publicat

in

Ilie Bolojan poate fi desemnat din nou Prim-Ministru, susține deputatul de Brașov, Gabriel Andronache. Îl susținerea afirmației sale, parlamentarul liberal vine cu o decizie din 2020 a Curții Constituționale, conform căreia, un premier demis prin moțiune de cenzură poate fi din nou desemnat să formeze guvernul, în anumite condiții.

Deputatul PNL de Brașov, Gabriel Andronache, susține că nu există niciun impediment constituțional pentru ca Ilie Bolojan să fie desemnat din nou pentru funcția de prim-ministru, chiar și după o eventuală demitere prin moțiune de cenzură.

Într-o analiză publicată pe rețelele sociale, parlamentarul brașovean invocă decizia Curtea Constituțională a României din anul 2020, care stabilește clar condițiile în care un premier demis poate reveni în fruntea Executivului.

Potrivit lui Gabriel Andronache, primul criteriu este ca președintele României să nu urmărească provocarea alegerilor anticipate prin nominalizarea aceluiași candidat. Deputatul afirmă că actualul context politic nu indică o asemenea intenție. Al doilea argument invocat ține de formarea unei noi majorități parlamentare. Andronache subliniază că această condiție poate fi îndeplinită deoarece PNL a decis excluderea unei noi coaliții cu PSD, ceea ce ar genera o formulă politică diferită față de cea anterioară moțiunii de cenzură.

În plus, liberalul brașovean amintește și de necesitatea existenței unei „perioade rezonabile de timp” între căderea Guvernului și o nouă desemnare a aceluiași premier, astfel încât Parlamentul să își poată reconsidera poziția politică. Această condiție este pe cale să fie îndeplinită, susține Gabriel Andronache.

Reamintim că Biroul Politic național al PNL a votat ca partidul să nu mai negocieze o nouă alianță cu PSD. În aceste condiții, scenariul unui Guvern Bolojan 2 este una dintre posibilitățile discutate în interiorul PNL.

Citește mai departe

Trending