Primăria municipiului Braşov vrea să construiască un centru pentru persoanele cu dizabilităţi în Stupini. Pentru această investiţie, estimată la peste 25 de milioane de lei, municipalitatea pune la dispoziţie un teren de 1.889 de metri pătraţi, unde urmează să fie ridicată o clădire cu regim de înălţime parter, etaj și mansardă parțială, cu sistem de rampe și lifturi pentru accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii.
Proiectul se află într-o fază incipientă, deocamdată fiind aprobat, în Consiliul Local doar Studiul de Fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici. Construierea propriu-zisă a centrului ar urma să dureze 24 de luni din momentul pornirii şantierului, însă deocamdată Primăria caută să identifice o sursă de finanţare pentru investiţie.
În prezent, municipalitatea încearcă să atragă fonduri nerambursabile prin Planul național de redresare și reziliență.
Clădirea, care va fi ridicată pe strada Bârsei nr. 2, va fi una verde, asigurându-și energia printr-un sistem de pompe de căldură, montarea de panouri fotovoltaice și a unui sistem automatizat de umbrire pentru protejarea clădirii de temperaturile extreme din timpul de vară și de iarnă. De asemenea, o parte din acoperișul-terasă va fi înverzită, după cum reiese din documentaţia proiectului aprobat în Consiliul Local.
Centrul pentru persoane cu dizabilități din Stupini va oferi următoarele servicii:
- evaluare a nevoilor individuale şi a situaţiei beneficiarilor;
- informare și consiliere socială/psihologică;
- sprijin pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă;
- logopedie sau psihoterapie;
- recuperare/reabilitare funcțională;
- terapii speciale, artterapie (modelaj, sculptură, pictură sau desen, decoraţiuni pe diverse materiale, artizanat, dans, muzică, teatru) sau terapie prin muzică;
- stimulare psiho-senzorio-motorie;
- terapie ocupaţională;
- activităţi de tip vocaţional/ocupaţional.
Fii primul care comentează