Locuitorii comunei Cristian ies în stradă. Ei nu mai vor să se repete tragedia din 10 septembrie, când un copil a fost ucis de un camion

Un accident cumplit petrecut în 10 septembrie, când un copil de 11 ani a fost ucis de un camion, a fost picătura care a umplut paharul pentru părinții din comuna Cristian.

Ei spun că de mulți ani, au făcut demersuri pentru a se rezolva problemele din zona centrală a localității, unde s-a produs accidentul. Acolo nu sunt trotuare sau dacă există, ele sunt prea inguste, marcajele pe asfalt sunt șterse sau inexistente, iar copiii sunt în pericol fizic de fiecare dată când trec prin zonă.

Măsuri eficiente nu au fost însă luate. Așa s-a ajuns la tragedia de zilele trecute, când un copil și-a pierdut viața într-un accident.

Acum părinții au decis să iasă în stradă. Astfel, miercuri, 18 septembrie, Asociația „Sfântul Nicolae” Cristian va organiza un marș de protest pe traseul Parcul Sonia – Strada Preot Virgil – Strada Vulcanului – Strada Morii – Piața Libertății – Strada Lungă, până la corpul B al Școlii din Cristian – Strada Stoica Popovici – Piațeta Cristian, la care sunt așteptate în jur de 200 de persoane.

Protestul este organizat după ce în 12 septembrie părinții au lansat și o PETIȚIE ONLINE, prin solicită autorităților locale să ia, în cel mult 30 de zile, mai multe măsuri pentru creșterea siguranței în trafic.

Ce au solicitat părinții:

1. Demiterea și atragerea răspunderii persoanelor responsabile pentru neaplicarea unor măsuri minime menite să asigure siguranța circulației în proximitatea unităților de învățământ. 

2. Amenajarea mai multor treceri de pietoni (semaforizate și înălțate) și trotuare în proximitatea unităților de învățământ.

3. Introducerea unei limitări de viteză de 30 km pe oră în proximitatea unităților de învățământ inclusiv amplasarea de indicatoare de avertizare „Atenție copii” pe toate sectoarele de drum frecvent circulate de copii, benzi rezonatoare de avertizare.

4. Prezența fizică zilnică a 2 agenți de poliție atât la începerea cât și la terminarea cursurilor elevilor. Unul dintre agenți să fie prezent la trecerea de pietoni din fața Cristian Inn iar celălalt în curba dintre străzile Libertății și Morii.

5. Conform ROFUIP din august 2024, cap. II art. 157, alin (6) solicităm puncte de drop-on drop-off în zona unităților de învățământ pentru creșterea siguranței și eliminarea blocajelor din trafic din zona unităților de învățământ.

6. Montarea pe marginea trotuarelor din proximitatea școlii, spre carosabil, a unor balustrade de protecție, inclusiv în curba dintre străzile Libertății și Morii.

7. Reamenajarea trotuarelor înspre și dinspre unitățile de învățământ și eliminarea locurilor de parcare din fața Cristian Inn pentru creșterea siguranței trecerii de pietoni.

8. Interzicerea camioanelor de mare tonaj în zona centrală.

9. Introducerea unei limite de tonaj de 3.5 tone pentru autoturisme pe strada Libertății cu excepția transportului public în comun și serviciilor de salubritate. 

Mesajul primăriei: vrem, dar nu prea avem cum

Primarul comunei, Gicu Cojocaru, a declarat că a discutat cu părinții din comună de mai multe ori, chiar și marți, când protestul a fost autorizat.

„La această ședință au fost prezenți și reprezentanți ai Poliției, dar și ai organizatorului protestului. Pe lângă organizarea protestului, au fost discutate și o serie de măsuri ce ar putea fi luate pentru creșterea siguranței în trafic. Discuțiile pe această temă vor continua, astfel încât, împreună, să găsim cele mai bune soluții”, a declarat primarul.

El a menționat că zona în care s-a produs accidentul este una foarte dificilă:

„Este vorba de drumul județean care vine de la Vulcan (strada Libertății – n.red.). Aproape de centrul comunei sunt două curbe în ungi drept, vizibilitatea este redusă, iar strada este îngustă. De exemplu, pentru a amenaja treceri de pietoni trebuie respectate o serie de prevederi legale, iar noi sperăm să obținem niște derogări”.

De altfel, edilul a subliniat că primăria Cristian vrea să ia măsuri, dar nu prea are cum, având în vedere că prin legislația rutieră sunt stabilite condiții ce nu pot fi respectate în teren.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.