Ramai la curent!

Investitii

Planul Urbanistic General al Brașovului, scos temporar din dezbatere publică. Primăria Brașov spune că sunt „neconcordanțe”, dar nu a oferit mai multe detalii

Publicat

in

Planul Urbanistic General al Brașovului a fost retras temporar din dezbatere publică Planul Urbanistic General. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă în care reprezentanții au spus doar au fost depuse numeroase reclamații de către cetățeni. De asemenea, Primăria Brașov a menționat că au fost constatate numeroase „neconcordanțe”, fără, însă, a mai prezenta mai multe detalii.

„S-a luat decizia de a solicita elaboratorului PUG-ului clarificarea neconcordanțelor, precum și analizarea și integrarea principiilor și direcțiilor strategice  ce derivă din observațiile primite până în prezent, dacă acestea sunt corect fundamentate. În această perioadă, până la finalizarea introducerii modificărilor necesare, etapa de informare și consultare a cetățenilor se suspendă. De asemenea, și întâlnirea propusă pentru data de 31 octombrie va fi reprogramată”, a anunțat Primăria Brașov.

În schimb, vor continua consultările asupra Propunerilor Preliminare la nivel instituțional, atât cu unitățile administrativ teritoriale din aria metropolitană, cât și cu instituțiile avizatoare, pentru armonizarea cerințelor, condiționărilor și proiectelor de infrastructură.

Mai multe probleme au fost ridicate într-o dezbatere publică cu specialiștii, ce s-a desfășurat în 14 octombrie. Printre altele, directorul Regionalei Brașov a CFR, Ioan Pintea, s-a arătat nemulțumit de faptul că nu a fost consultat când s-a elaborat acest Plan Urbanistic General, astfel că în documentația urbanistică nu sunt tratate investiții majore privind extinderea sau modernizarea infrastructurii feroviare. Printre altele, el a menționat că nu a fost inclus traseul căii ferate ce va asigura legătura cu Aeroportul Internațional Brașov.

De asemenea, în timpul întâlnirii cu specialiștii din 14 octombrie, unul dintre ei a spus că terenul pe care va fi realizat drumul spre aeroport a fost scos din intravilan, iar traseul final al arterei de circulație nu se regăsește în PUG.

Forma preliminară a Planului Urbanistic General a fost lansată în dezbatere publică la începutul lunii octombrie, iar documentația poate fi consultată pe site-ul Primăriei Brașov.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

FOTO. Pietonalul din Valea Cetății, modernizat cu fonduri europene de 40 de milioane de lei

Primăria Brașov a semnat un contract de peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea pietonalului din Valea Cetății, proiect ce vizează transformarea zonei într-un spațiu verde și de relaxare.

Publicat

in

Primăria Brașov a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea pietonalului din cartierul Valea Cetății, un proiect estimat la peste 40 de milioane de lei, realizat în proporție de 98% din fonduri europene.

Proiectul vizează transformarea actualei zone, considerată de autorități drept o „insulă de căldură”, într-un spațiu de recreere, cu mai multă vegetație, alei moderne și zone de relaxare. Printre intervențiile propuse se numără plantarea a aproximativ 80 de arbori, extinderea spațiilor verzi la aproape 6.000 de metri pătrați, amenajarea unor locuri de joacă și modernizarea infrastructurii pietonale.

După cum se arată în comunicatul de presă transmis de Primăria municipiului Brașov, în proiect sunt incluse și „sistematizarea cotelor terenului; realizarea de palisade decorative cu rol de spații de odihnă; traseu de rampe pentru accesibilizarea persoanelor cu dizabilități și pentru mobilitate alternativă (biciclete, role etc.); montarea de coșuri selective; iluminat cu stâlpi ornamentali și LED; realizarea de spații verzi cu gazon rola, arbori și arbuști adaptați zonei; fântână de pardoseală cu jocuri de lumini și sunet; sistem automatizat de irigații; modernizarea colectării apelor pluviale; marcaje tactile pentru nevăzători”

„Sistemul de iluminat va fi modernizat prin înlocuirea stâlpilor și cablurilor. Sistemul de drenaj va fi îmbunătățit prin rigole și cămine existente refolosite și noi. Se vor executa lucrări de decopertare și demolare a elementelor existente. Jardinierele și șezuturile vor fi realizate din beton finisat, iar cele păstrate vor fi placate cu lemn de Garapa. Pardoselile vor fi realizate din tartan (1290mp), plută (1620 mp) și piatră drenantă (11.155mp), pe placa de beton existentă, în culori neutre. Se vor asigura pante minime de 1% pentru evacuarea apelor. Se va implementa un sistem automatizat de irigații (panou comandă, electrovalve, aspersoare, senzor ploaie). Zona fântânii va avea pardoseală rezistentă la îngheț, antiderapantă și drenantă.

Amenajarea peisagistică prevede extinderea spațiilor verzi la 5.921 mp, realizarea de jardiniere mari și plantări suplimentare, fără tăieri de arbori existenți. Se va instala sistem de supraveghere video. Mobilierul urban va fi din lemn de Garapa (minim 19 mm). Vor fi amenajate 5 locuri de joacă tematice și unul central complex (bufniță)”, detaliază comunicatul de presă.

Imagini din proiect (sursa: PMBV)

„Este un proiect important pentru Brașov, atât din punct de vedere economic și financiar, cât și pentru comunitatea din cartierul Răcădău. Obiectivul principal este transformarea completă a pietonalului, care în prezent se află într-o stare cunoscută de toți locuitorii, într-un spațiu modern și atractiv”, a declarat George Scripcaru.

Lucrările vor dura aproximativ 9 luni

Potrivit administrației locale, lucrările ar urma să înceapă după finalizarea procedurilor de achiziție și să dureze aproximativ nouă luni. În prima etapă, vor fi realizate lucrări de demolare și pregătire a terenului, urmând apoi amenajările propriu-zise, inclusiv sisteme de drenaj pentru apa pluvială și iluminat modern.

Arhitectul proiectului, Lucian Păltânea, a subliniat că soluțiile propuse includ materiale naturale și sisteme care permit infiltrarea apei în sol, contribuind la reducerea presiunii asupra rețelelor pluviale și la creșterea confortului urban.

„Putem vedea chiar și astăzi ce se întâmplă cu apa și condițiile meteo care sunt din ce în ce mai vitrege. Prin acest proiect, pardoselile vor fi drenate, lăsând apa să se scurgă direct în sol, și nu vor pune o presiune suplimentară pe sistemul pluvial al orașului Brașov. De asemenea, este mult mai mult verde. Pardoselile sunt moi, față de pardoselile din granit, care erau foarte dure, lucru care ne aduce puncte în plus și în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, și pentru joaca copiilor, care vor fi mult mai în siguranță cu aceste pardoseli inovatoare. Chiar rampele propuse, care respectă normativele care au rămas din vechiul proiect, sunt legate între ele de o pardoseală din plută, care este negativă din punctul de vedere al emisiilor de carbon pentru fiecare metru pătrat pe care îl punem. Proiectul a suferit modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului și de asta mă bucur că acum am găsit o deschidere foarte mare la Primăria Brașov și am putut să continuăm îmbunătățirea. Zic eu că printr-o soluție tehnică simplă am îmbunătățit radical”, preciza arh. Lucian Păltânea, în momentul prezentării publice a proiectului.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Centru 2021–2027 și face parte dintr-o serie mai amplă de inițiative de regenerare urbană derulate la nivelul municipiului.

Citește mai departe

Investitii

Investiție europeană de aproape 3,8 milioane lei pentru pacienții cardiaci critici din Brașov: echipamente moderne la Spitalul Județean

Consiliul Județean Brașov investește aproape 3,8 milioane de lei, majoritar din fonduri europene, pentru dotarea secției de cardiologie critică a Spitalului Județean.

Publicat

in

Consiliul Județean din Brașov a semnat un nou contract de finanțare europeană pentru modernizarea serviciilor medicale dedicate pacienților în stare critică. Proiectul, numit „Șansă pentru inimile pacienților cardiaci critici”, vizează dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Contractul, semnat la începutul acestei săptămâni de președintele CJ Brașov, Adrian-Ioan Veștea, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, are o valoare totală de aproape 3,8 milioane de lei. Finanțarea este asigurată în proporție de 98% din fonduri nerambursabile, diferența fiind acoperită din bugetul județean.

Proiectul, care se va derula pe o perioadă de 20 de luni, presupune achiziția unor echipamente medicale esențiale, printre care un sistem ECMO pentru oxigenare extracorporală, un ecocardiograf de înaltă performanță și unul portabil. Aceste dotări vor permite intervenții rapide și tratamente avansate pentru pacienții cu afecțiuni cardiace severe.

Inițiativa face parte dintr-o serie mai amplă de investiții în sistemul sanitar brașovean, după alte proiecte dedicate pacienților oncologici și celor cu accident vascular cerebral. Autoritățile județene mizează pe aceste fonduri europene pentru a crește calitatea actului medical și șansele de supraviețuire ale pacienților critici.

Citește mai departe

Investitii

Trei constructori își dispută contractul pentru noul pod de la Podu Oltului. Investiție de peste 22 milioane de lei, gestionată de Consiliul Județean Brașov

Trei oferte au fost depuse pentru construcția noului pod de la Podu Oltului, o investiție de peste 22 milioane de lei, necesară pentru înlocuirea unei structuri vechi și periculoase.

Publicat

in

Consiliul Județean din Brașov a făcut un nou pas pentru înlocuirea podului de pe DJ 112, din localitatea Podu Oltului, după ce trei oferte au fost depuse în cadrul licitației pentru execuția lucrărilor.

Potrivit autorităților, două firme și o asociere de companii s-au înscris în procedura derulată prin SEAP, documentațiile fiind deja în etapa de evaluare tehnică. Contractul are o valoare estimată de peste 22,4 milioane de lei (cu TVA), iar oficialii județeni speră ca lucrările să înceapă cât mai curând.

Investiția este considerată una urgentă, în condițiile în care vechiul pod, construit la începutul secolului trecut, se află într-o stare avansată de degradare și prezintă risc de prăbușire. Acesta asigură legătura locuitorilor din zonă cu DN 11, una dintre principalele artere rutiere din județ.

„Siguranța cetățenilor din Podu Oltului și a tuturor celor care tranzitează zona este prioritară pentru noi, având în vedere că gestionarea rețelei rutiere de interes județean este atributul nostru. Vechiul pod și-a depășit de mult durata de viață, iar gradul de uzură nu ne mai permitea nicio amânare. Suntem pregătiți să investim peste 22 de milioane de lei pentru a construi de la zero o structură modernă, capabilă să preia traficul greu și să asigure o conexiune rapidă cu DN 11. Ne dorim un constructor serios, care să ridice rapid varianta provizorie și să înceapă lucrările la noul pod”, a declarat Adrian-Ioan Veștea.

Planul autorităților prevede realizarea, într-o primă etapă, a unui pod provizoriu pentru menținerea circulației, urmând ca ulterior vechea structură să fie demolată și înlocuită cu una modernă.

Citește mai departe

Trending