Risc însemnat de avalanșe în Munții Făgăraș și Munții Bucegi. Salvatorii montani le recomandă turiștilor să își planifice cu mare atenție turele

Riscul declanșării avalanșelor este însemnat (grad de risc 3 din 5) în zona înaltă, de peste 1800 m, a Munților Făgăraș și Bucegi, iar în rest va fi moderat sau chiar redus, avertizează reprezentanții Salvamont Brașov, care le recomandă turiștilor să își planifice cu mare atenție turele.

Conform datelor disponibile pe site-ul Administrației Naționale de Meteorologie, în 22 decembrie, stratul de zăpadă măsura 56 de centimetri la Bâlea Lac, 37 de centimetri la Bâlea Lac.

Ce recomandări transmite Salvamont Brașov:

• Evitați zonele alpine și traseele expuse care traversează pante abrupte cu acumulări de zăpadă, mai ales după ninsori;

• Informați-vă înainte de a porni la drum, consultați buletinele nivometeorologice actualizate;

• Dacă planificați drumeții sau alte activități montane, echipați-vă corespunzător, având cu voi echipament de iarnă complet (colțari, pioleți, sonde de avalanșă, DVA, lopată etc.);

• Evitați deplasările individuale și optați pentru grupuri mici, cu persoane experimentate;

• Respectați semnalele și indicațiile salvamontiștilor, precum și panourile informative din teren;

• În caz de urgență, apelați cu încredere Dispeceratul Național Salvamont la 0-SALVAMONT (0725826668) sau numărul unic de urgență 112.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.