
În urma descinderilor făcute miercuri dimineața la mai multe locații, procurorii au descoperit sume mari de bani, ascunse într-un seif amplasat sub podea, în casa lui Horaţiu Potra. În urma acestei descinderi, anchetatorii au mai descoperit arme şi echipament de luptă, potrivit news.ro.
Procurorii au găsit, în locuinţa lui Horaţiu Potra, un seif încastrat în podea şi mascat de parchet, în care se află o sumă mare de bani. În seif se aflau un milion și jumătate de dolari, au declarat pentru G4Media surse apropiate anchetei. Procurorii au găsit și documente contabile care indică faptul că Potra deține în total peste 6 milioane de dolari cash.
Sursa: Ministerul Public
La percheziţiile făcute miercuri în acest dosar au fost de asemenea descoperite arme, arme albe dar şi echipament de luptă – veste, căşti, raniţe.



Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Public, per total, în această dimineață au avut loc 47 de percheziții în același dosar, în Ilfov, Sibiu, Mureș, Cluj și Timiș, În cadrul acestor activități au fost vizate 27 de persoane fizice și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în legătură cu suspiciuni privind săvârșirea următoarelor infracțiuni:
• Acțiuni împotriva ordinii constituționale, prevăzută de art. 397 din Codul penal;
• Nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. 2 din Codul penal;
• Efectuarea, fără drept, a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice, prevăzute de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995, republicată;
• Instigare publică, prevăzută de art. 368 alin. 1 din Codul penal;
• Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prevăzută de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002;
• Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, prevăzută de art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002;
• Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 157/2018;
• Fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale, prevăzut de art. 326 alin. 1 din Codul penal;
• Comunicarea de informații false, prevăzută de art. 404 din Codul penal;
În acest dosar, Călin Georgescu, 62 de ani, candidat la alegerile prezidențiale anulate în decembrie, a fost ridicat din trafic miercuri, 26 februarie 2025.
Fii primul care comentează