Ramai la curent!

Cotidian

Dr. Dan Grigorescu a preluat oficial funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. El și-a asumat un mandat de 4 ani

Publicat

in

Dr. Dan Grigorescu a preluat, de azi, oficial funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, pe care a câștigat-o în urma concursului organizat de Consiliul Județean și instituția medicală. Președintele CJ, Adrian Veștea, a semnat azi actul care îl așează în funcție pe dr. Grigorescu.

Contractul de management, cu o durată de patru ani, a fost încheiat pe baza unor indicatori de performanță conveniți de comun acord. Potrivit prevederilor contractuale, dr. Dan Ovidiu Grigorescu își asumă realizarea pe o perioadă de patru ani a optimizării și eficientizării indicatorilor de management al resurselor umane, a indicatorilor de utilizare a serviciilor medicale, a celor economico-financiari (inclusiv asumarea eșalonării obligațiilor de plată neachitate la data semnării contractului de management), precum și a indicatorilor de calitate și de integritate.

Cu acest prilej, președintele CJ Adrian-Ioan Veștea a transmis echipei de conducere a Spitalului Clinic Județean de Urgență un mesaj de coeziune, unitate și de necesitate a canalizării tuturor energiilor în direcția îmbunătățirii activității instituției:

„În condițiile în care se pregătește o reformă a sistemului sanitar și ținând cont de situația economico-financiară nu tocmai bună a spitalului, responsabilitatea domnului manager și a echipei de conducere este una foarte mare. De aceea vă îndemn să vă armonizați eforturile, să faceți echipă și împreună să depășiți anumite stări de tensiune care pot apărea în activitate. Vă asigur că la nivelul Consiliului Județean veți avea tot sprijinul necesar și ușa mereu deschisă”, a afirmat Adrian-Ioan Veștea. 

Adrian Veștea atrage atenția asupra excedentului la sfârșit de an

În opinia sa, este prioritar ca toate fondurile aprobate la începutul anului pentru spital să fie implementate, astfel încât la încheierea exercițiului bugetar să nu se ajungă la un excedent care ar determina alocări financiare mai mici în anul următor.

O altă necesitate este continuarea accesării fondurilor europene:

„Traversăm o perioadă dificilă pentru toți, dar propice atragerii de fonduri europene. Aveți sprijinul nostru și în acest domeniu. Se vor mai deschide axe de finanțare și important este să aveți o strategie clară și documentații mature pe baza cărora să puteți aplica pentru diverse oportunități de finanțare. Exemplele de bună practică de până acum sunt elocvente, având în vedere că prin intermediul proiectelor europene, în baza parteneriatului dintre administrația județeană și unitatea medicală am dotat cu echipamente medicale unitatea de primiri urgențe, ambulatoriul și alte secții din Pavilionul Central al spitalului. În prezent, corpul B al spitalului este modernizat grație proiectului implementat de CNI și finanțărilor alocate din bugetul județului și vă asigur că avem în vedere dezvoltarea unor proiecte investiționale similare pentru staționarele Astra, Tractorul și Mârzescu”, a spus președintele CJ. El a dat asigurări că domeniul sanitar brașovean rămâne o prioritate la nivelul Consiliului Județean Brașov.    

Dr. Dan Grigorescu a anunțat principiile mandatului său

În intervenția sa, dr. Dan Ovidiu Grigorescu a anunțat obiectivele mandatului său de manager:

„Vreau ca de acum înainte să construim împreună și să ne facem treaba cât mai bine. Vom funcționa pe principii clare – responsabilitate, echitate și legalitate, acestea urmând să se regăsească în activitatea tuturor secțiilor, compartimentelor și serviciilor din spital. Voi implica toți șefii de secții în managementul primar, pe baza unor indicatori pe care îi vom stabili împreună. Vă voi sprijini să vă recuperați prerogativele medicale, prin intermediul Consiliului Medical, în cadrul căruia vom lua decizii împreună, în beneficiul instituției noastre. Vă rog să-mi acordați încrederea și vă asigur că tot ceea ce voi face va fi pentru spitalul nostru, nu pentru mine sau pentru o persoană anume”, a susținut noul manager al SCJU Brașov. În încheiere, dr. Grigorescu a mărturisit că „se împlinesc 35 de ani de când sunt în Spitalul Județean și îmi declar dragostea pentru această instituție”. 

Cine este dr. Dan Grigorescu

Dublu licențiat – al Facultății de Medicină din cadrul Universității „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și al Facultății de Drept din cadrul Universității Transilvania Brașov, și deținător al diplomei de Doctor în Științe Medicale, dr. Dan Ovidiu Grigorescu face parte din colectivul celui mai mare și mai important spital public al județului din anul 1990. Este medic primar chirurgie plastică, microchirurgie reconstructivă și arsuri, iar din anul 2009 și până în prezent a ocupat funcția de șef al acestei secții clinice. Specializările sale depășesc sfera activității medicale, având în vedere că este deținătorul unor diplome de Master în Managementul sistemelor de asigurări de sănătate la Universitatea București, Master în Drept Comunitar și Internațional la Universitatea Transilvania și evaluator în cadrul Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, având competențe certificate și în domeniul managementului spitalicesc.

Începând cu anul 2024, dr. Dan Ovidiu Grigorescu este profesor universitar la Facultatea de Medicină din Brașov, unde predă disciplina Chirurgie plastică și Reconstructivă – Departamentul de specialități medicale și chirurgicale.

Trebuie amintit că noul manager a mai condus timp de cinci ani Spitalul Județean Brașov, la începutul anilor 2000, în perioada în care unitatea spitalicească a îndeplinit condițiile necesare pentru a obține titlurile de „spital județean de urgență” (2003) și „spital clinic județean” (2004), iar pentru un an a îndeplinit funcția de director medical. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Consiliul Județean Brașov își „subțiază” aparatul administrativ: 181 de posturi dispar din schemă, dar bugetul nu se modifică. Ce instituții scapă de reducere

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov intră în etapa de reorganizare administrativă, după ce Prefectura a transmis oficial noul plafon maxim de posturi acceptat pentru aparatul propriu și instituțiile din subordine. Proiectul va fi discutat și supus votului în ședința de plen de miercuri, 8 aprilie, însă așa cum arată acum, reducerea este mai degrabă una teoretică, fiindcă în practică, posturile care dispar oricum nu sunt acoperite nici în prezent.

O organigramă mai „suplă” dar fără concedieri

Potrivit noilor calcule, numărul maxim de posturi pentru structurile aflate în coordonarea CJ Brașov va fi de 421, față de 602 cât era până acum. Asta înseamnă o reducere de 181 de posturi, adică aproximativ 30%. Deși cifrele pot părea spectaculoase, administrația județeană subliniază că nu este vorba despre disponibilizări efective.

Mai exact, conform documentației care însoțește proiectul de hotărâre, posturile eliminate din organigramă nu erau ocupate și nici bugetate, fiind oricum neutilizate în prezent, în urma unor măsuri anterioare de eficientizare.

Cu alte cuvinte, pentru brașoveni, schimbarea este mai degrabă una de „curățare” administrativă a schemelor de personal, decât una care să producă modificări vizibile în cheltuielile de personale din Consiliul Județean și în instituțiile publice din subordine.

Aparatul propriu al CJ Brașov rămâne la fel

Din documentația aferentă proiectului de hotărâre reiese că aparatul de specialitate al Consiliului Județean Brașov nu va avea nevoie de restructurări suplimentare, întrucât structura actuală, de 246 de posturi, se încadrează deja în noul plafon impus de Instituția Prefectului.

În plus, în acest an sunt prevăzute și 10 posturi temporare pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, precum și un post dedicat activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Tot la același nivel ca anul trecut rămâne și Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor (DJCEP), cu o schemă de personal, cu 43 de posturi.

Direcția de Pază și Ordine, printre cele mai afectate

Una dintre cele mai vizibile schimbări apare, în schimb, la Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov, unde organigrama va fi redusă de la 126 la 99 de posturi. Cele 27 de posturi vor dispărea până la 1 iulie, conform documentației aferente proiectului de hotărâre.

Instituții protejate de reorganizare

O serie de servicii din subordinea Consiliului Județean sunt însă protejate de această reorganizare a personalului, dictată de reducerea cheltuielilor cu resursa umană.

Ele sunt exceptate prin legislația națională, astfel că nu vor fi afectate de această tăiere administrativă:

  • instituțiile de cultură din subordinea CJ Brașov (muzeele, Centrul Cultural Reduta, Biblioteca Județeană „George Barițiu”, Școala Populară de Arte și Meserii)
  • Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov;
  • unitățile de învățământ special;
  • spitalele din subordinea județului;
  • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

În administrația județeană, doar instituțiile de cultură și Salvamontul însumează 328 de posturi – 307 posturi în zona culturală și 21 de posturi la Salvamont.

Citește mai departe

Cotidian

Gratuit pentru călători, dar nu și pentru bugetul local. Cât costă „Vinerea Verde” în municipiul Brașov

Publicat

in

Programul „Vinerea Verde”, prin care transportul cu autobuzele RATBV este gratuit în zilele de vineri în municipiul Brașov nu este gratuit pentru bugetul local. Astfel, viceprimarul Brașovului Lucian Patrașcu a anunțat că pentru acest an de la bugetul local al municipiului Brșaov ar urma să se aloce 1,6 milioane de lei, sumă ce urmează a fi virată în conturile operatorului local de transport.

De altfel, presiunea financiară este unul dintre motivele pentru care nu au aderat la program toate localitățile deservite de RATBV. Cu toate acestea, viceprimarul a spus că speră ca în perioada următare autoritățile locale să găsească resursele financiare pentru susținerea programului.

„Fiecare primărie trebuie să îşi calculeze acest efort bugetar, astfel încât să vină în sprijinul cetăţenilor, cărora să le ofere posibilitatea de a beneficia de gratuitate în zilele de vineri”, a declarat Patrașcu.

Citește mai departe

Cotidian

Avertizare meteorologică pentru județul Brașov: Vânt de aproape 100 km/h pe crestele montane. De mâine, vremea se răcește

Publicat

in

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare „Cod Galben” pentru mai multe zone ale României, inclusiv județul Brașov, valabilă din 6 aprilie, ora 10.00 până în 09 aprilie, ora 10.00. Fenomenele vizate sunt: intensificări ale vântului. Conform meteorologilor, în intervalul amintit, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m de 90…100 km/h.

Totodată, meteorologii anunțat că începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și mai ales la altitudini mari.

În Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local 10…15 cm) și va fi viscol. Până în 9 aprilie, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.

De marți (07 aprilie), vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la începutul săptămânii viitoare se va menține rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

Citește mai departe

Trending