Ramai la curent!

Cotidian

Poiana Brașov prelungește ziua de schi: nocturnă pe Lupului inferior și Bradul

Publicat

in

Începând de vineri, 23 ianuarie, schiorii care vin la Poiana Brașov pot rămâne pe pârtie și după lăsarea întunericului, iar de sâmbătă se redeschide integral și Subteleferic, una dintre cele mai tehnice pârtii din România.

Nocturna se aprinde după ora 20.00

În fiecare vineri și sâmbătă, nocturna va fi disponibilă până la ora 20.00 pe două pârtii cu profil diferit: Bradul, destinată începătorilor, și Lupului inferior, pentru schiorii avansați. De altfel, aceasta este una dintre puținele zone din țară unde schiul de seară poate fi practicat pe pârtii cu grade diferite de dificultate, în același interval.

Tot din acest weekend, Subteleferic va fi deschisă integral. Pârtia este omologată de Federația Internațională de Schi (FIS) și este singura din Poiana Brașov utilizată constant pentru competiții naționale și internaționale. Anul viitor, aici vor avea loc și probele de schi alpin din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European.

„Începând de mâine, ne bucurăm de nocturnă în Poiana Brașov, iar de sâmbătă deschidem complet Subteleferic. Practic, Masivul Postăvaru este pus la dispoziția tuturor celor care iubesc sporturile de iarnă”, a declarat viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță.

Pârtii deschise și zone de schiat în Poiana Brașov

În această perioadă, în Poiana Brașov pe partea superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre telescaunul Ruia, precum și pe Kanzel și Doamnei, cu legătură spre Drumul Roșu. Sunt deschise, de asemenea, Sulinar, Lupului inferior, Drumul Roșu – integral, inclusiv variantele, precum și accesul spre Subteleferic. Pentru începători, rămân disponibile pârtiile Bradul și Stadion.

Important de precizat este că, pentru a asigura condiții bune de schi pe timp de seară, pârtiile Lupului inferior și Drumul Albastru vor fi reamenajate înainte de pornirea instalației de nocturnă. Astfel, în intervalul 16.00 – 17.00, accesul pe aceste pârtii va fi temporar închis, iar telescaunul Lupului nu va funcționa, a anunțat Primăria municipiului Brașov.

Facilități pentru sezonul 2025–2026, pentru brașoveni

Reamintim că brașovenii beneficiază, și în acest sezon, de reducerea de 50% la ski-pass în fiecare zi de miercuri, pentru abonamentele de o zi, 4 ore sau cele cu valabilitate începând de la orele 11.00, 13.00 și 14.00. De asemenea, cartelele neconsumate din sezonul trecut rămân valabile.

Ski-pass-urile pot fi cumpărate de la casieriile din Poiană sau încărcate online, pe platforma skibv.ro, unde sunt disponibile și opțiunile dedicate programului „Miercurea brașovenilor”.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Programul RABLA 2026. Buget mai mare și mai multe modificări

Programul Rabla va avea un buget mai mare în 2026, însă viitorii beneficiari ar putea descoperi că nu toate mașinile vor mai putea fi cumpărate cu sprijin de la stat. Ministerul Mediului pregătește criterii noi, care favorizează producția europeană și ar putea exclude unele dintre cele mai populare modele de pe piață.

Publicat

in

Programul Rabla va continua și în 2026, cu un buget mai mare decât cel prevăzut inițial. Potrivit informațiilor prezentate de ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, alocarea destinată persoanelor fizice va ajunge la 300 de milioane de lei, cu 100 de milioane peste varianta discutată anterior.

„Rabla” doar pentru mașini produse în Europa?

Dincolo de bani, schimbarea care atrage cea mai mare atenție vizează criteriile de eligibilitate. Mai exact, Ministerul Mediului analizează introducerea unei reguli prin care finanțarea să fie acordată doar pentru autoturisme produse sau asamblate în Europa.

Dacă această condiție va fi inclusă în forma finală a programului, așa cum este acum în discuție, efectele se vor vedea imediat în oferta de mașini disponibile prin Rabla. Modelele electrice fabricate în China, inclusiv unele dintre cele mai accesibile variante de pe piață, riscă să fie eliminate de pe lista vehiculelor finanțate. Asta în condițiile în care analiștii piețelor economice anunțat cu puțin timp în urmă că cererea mărcile auto din China a crescut de aproape cinci ori intr-un an, pe fondul unui interes tot mai mare pentru vehiculele electrice si al unui declin al preferintelor pentru motorizarile diesel.

Mașinile produse în Maroc sau Turcia, încă sub semnul întrebării

În același timp, rămân mai multe necunoscute. Autoritățile nu au precizat încă dacă vor fi eligibile mașinile produse în țări precum Maroc sau Turcia, unde sunt fabricate modele importante pentru piața românească. De răspunsul la această întrebare depinde inclusiv situația unor modele Dacia și Ford foarte căutate de clienți.

O altă temă aflată în discuție este tipul motorizărilor care vor putea beneficia de sprijin. Ministerul nu a clarificat dacă programul va include în continuare mașinile mild-hybrid sau cele cu motoare convenționale, ori dacă accentul va fi pus aproape exclusiv pe vehiculele cu emisii reduse.

Detaliile finale ar urma să fie cunoscute după aprobarea bugetului Administrației Fondului pentru Mediu și publicarea ghidului oficial al programului. Atunci vor fi anunțate valoarea ecotichetelor, criteriile tehnice și lista completă a modelelor care vor putea fi achiziționate prin Rabla 2026.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa Brașov curăță canalizarea pluvială din zona Gării. Intervențiile sunt programate în această săptămâna

Publicat

in

Compania Apa Brașov va curăța în această săptămână gurile de canalizare pluvială din mai multe zone ale orașului. Pe lista de intervenții este și una dintre „zonele inundabile”, mai exact intersecția Bulevardului Gării cu Bulevardul Victoriei.

Tot în această săptămână vor fi curățate canalizările pluviale de pe străzile Mihail Kogălniceanu, Traian, Săcelelor și Sfinții Arhangheli.

Intervențiile se vor face cu utilajul special achiziționat de operator la finalul anului trecut, care permite curățarea a 35 de guri de canalizare pe zi.

Citește mai departe

Cotidian

Una din cele mai mari instanțe din România denunță „încercarea susținută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică”. Noua salarizare, „inadmisibilă”

Peste 200 de judecători ai Curții de Apel București au transmis un mesaj ferm privind independența Justiției, acuzând o tentativă de subordonare a sistemului judiciar de către factorul politic. Magistrații contestă noua lege a salarizării și nu exclud suspendarea activității instanței.

Publicat

in

Tensiunile dintre sistemul judiciar și clasa politică se amplifică după ce majoritatea judecătorilor Curții de Apel București au adoptat o poziție publică fără precedent privind independența Justiției și noua lege a salarizării. În cadrul Adunării Generale desfășurate azi, 202 dintre cei 240 de judecători ai instanței au analizat situația creată de proiectele legislative aflate în dezbatere și au transmis un mesaj ferm către autorități. Magistrații susțin că statul de drept este afectat de încercări repetate de influențare și subordonare a puterii judecătorești de către factorul politic.

Magistrații denunță presiunile și campaniile care le afectează imaginea

Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii să intervină atât la nivel național, cât și internațional pentru apărarea independenței Justiției și pentru stoparea campaniilor care, în opinia lor, afectează imaginea sistemului judiciar.

Un alt punct sensibil îl reprezintă noua lege a salarizării. Magistrații Curții de Apel București resping prevederile care vizează remunerația judecătorilor și își exprimă susținerea față de observațiile formulate anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii.

„Judecătorii denunță degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susținută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică. Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiției, să efectueze toate demersurile instituționale la nivel intern şi internațional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătoreşti şi prin recunoaşterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică. 

Judecătorii resping, ca inacceptabile, dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susținând în integralitate observațiile înaintate de Înalta Curte de Casație şi justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect”, se arată într-un comunicat de presă. 

Judecătorii de la Curtea de Apel București au amânat o decizie privind suspendarea activității

Deși nu au decis deocamdată suspendarea activității instanței, judecătorii au amânat o hotărâre în acest sens pentru o viitoare ședință a Adunării Generale. Posibilitatea unei forme de protest rămâne astfel pe masa discuțiilor, spun ei.

Poziția Curții de Apel București vine în contextul în care adunări generale ale judecătorilor și procurorilor au fost convocate marți în instanțe și parchete din întreaga țară pentru a analiza impactul noii legi a salarizării asupra sistemului judiciar

Citește mai departe

Trending