Ramai la curent!

Sport

Semimaraton Brașov, start din Centrul vechi, sâmbătă

Publicat

in

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12, se va desfășura, în Piața Unirii din Brașov, cea de a XIII-a ediție a Semimaraton Brasov, concurs de alergare montană, organizat de Club Sportiv 21, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. 

La start, sunt așteptați peste 1400 de sportivi profesioniști și amatori, care vor concura la una dintre cele trei probe: Semimaraton 21 km, Cros 10 km și Crosul Liceenilor 10 km. Traseele au ca punct de start-sosire zona Piața Unirii, lângă Prima Școala Românească și continuă pe unele dintre cele mai spectaculoase poteci și drumuri forestiere din jurul centrului vechi al orașului. vechea cariera de piatră din Poiana Brașov, șaua Tîmpa, Poiana Stehil, sunt câteva din zonele unde concurenții vor ajunge în alergare. 

Premiera la Brasov Semimaraton: Cursă pentru persoanele cu dizabilități

Pentru prima dată, în cadrul evenimentului va fi organizată o cursă pentru persoane cu dizabilități, pe un traseu special creat: Cursa BIMA, care are ca scop promovarea incluziunii sociale, egalității de șanse și participării active a persoanelor cu dizabilități la activități sportive și comunitare. Inițiativa organizării acestei curse îi aparține lui Mihai Nistor, alergător nevăzător, participant la multe concursuri de alergare.

120 de voluntari la Semimaraton Brașov

La buna organizare a concursului vor contribui peste 120 de voluntari, majoritatea elevi si studenți ai liceelor si facultăților brașovene. Competiția se va încheia cu o festivitate de premiere, în care vor fi acordate mai multe categorii de premii în bani și produse. De asemenea, organizatorii au pregătit la finalul cursei un eveniment de tip pasta party, pentru a recompensa efortul tuturor participanților. Vă informăm că în ziua concursului, între orele 12-16, circulația va fi restricționată, parțial, în zona Piața Unirii și pe străzile adiacente. Organizatorii îi roagă pe cetățenii care se deplasează în zonă, sa o facă, pe cât posibil, cu mijloacele de transport în comun și îi așteaptă pe doritori in Piața Unirii, pentru a îi susține pe sportivi. 

Citește mai departe

Prima Pagina

Turneu de volei amator la Brașov: „Ciocănarii” a atras peste 50 de jucători la prima ediție

Brașovul a găzduit prima ediție a turneului de volei masculin amator „Ciocănarii”, competiție care a reunit peste 50 de jucători și echipe din Brașov, Cluj-Napoca și București.

Publicat

in

Brașovul a fost, în weekend, punctul de întâlnire al pasionaților de volei masculin amator, la prima ediție a turneului „Ciocănarii”, o competiție dedicată exclusiv echipelor masculine. Evenimentul a reunit peste 50 de jucători și 7 echipe din Brașov, Cluj-Napoca și București.

Competiția s-a desfășurat la Zeiden Arena, unde meciurile s-au jucat simultan pe două terenuri, într-un format „fiecare cu fiecare”. După două zile intense și 21 de partide disputate, echipa „No Problem” din Brașov a câștigat trofeul turneului, urmată de „Net Force 1” din Brașov și „Energetic” din Cluj-Napoca.

Turneul a fost organizat de comunitatea locală a iubitorilor de volei, împreună cu Asociația Brașovul Altfel, aceeași echipă care a organizat în luna martie competiția feminină „Reginele Fileului”.

Organizatorii spun că succesul primei ediții le oferă motive serioase să transforme „Ciocănarii” într-un eveniment tradițional pentru Brașov:

Voleiul este un sport iubit de brașoveni. Acesta a lipsit 20 de ani din Brașov, dar acum avem la Corona volei feminin și masculin. Avem echipe bune, care se luptă anual pentru primele locuri din campionat. În consecință s-a activat și comunitatea brașovenilor care iubesc acest sport, iar unii îl și joacă la nivel de amatori. Împreună cu câțiva din această comunitate ne-am gândit că ar fi fain să organizăm la Brașov un turneu de volei amatori destinat bărbaților. Mai sunt în țară turnee de amatori, dar sunt mixte, adică în aceeași echipă sunt și femei și bărbați. După două zile, în care s-au jucat 21 de meciuri, pot spune că am reușit să oferim voleibaliștilor participanți o experiență memorabilă”, a declarat Radu Paul, președintele asociației Brașovul Altfel.

La festivitatea de premiere au fost invitați speciali, care au oferit trofeele câștigătorilor. Acești invitați au fost Florin Bălhăceanu (antrenor secund la Corona), Ewoud Gommans (jucător și căpitanul Corona), Livan Osoria Rodrigues (jucător la Corona) și lotul de juniori U17 de la Corona.

Țin să le mulțumesc celor de Corona Brașov pentru că au fost alături de noi și pentru că au venit să ofere premiile câștigătorilor. O prezență deosebită a fost cea a tinerilor de la U17, care vor fi noua generație de seniori de la Corona. O să le întoarcem favoarea în perioada 27-31 mai, când participă la turneul final la Sala Spoturilor din Brașov!”, a declarat în încheiere Radu Paul.

Citește mai departe

Educație

Peste 400 de alergători, așteptați la Crosul Universității Transilvania

Peste 400 de participanți sunt așteptați joi la Crosul Universității Transilvania din Brașov, un eveniment care aduce împreună studenți și profesori pe un traseu de 1,5 kilometri prin ora

Publicat

in

Joi, 7 mai 2026, campusul Universității Transilvania din Brașov devine punctul de întâlnire pentru sute de studenți, profesori și angajați care vor lua startul într-un eveniment dedicat mișcării și spiritului de comunitate. Crosul Universității Transilvania, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, aduce laolaltă mediul academic într-o competiție sportivă cu miză simbolică: promovarea unui stil de viață activ.

Startul va fi dat la ora 10:30, în fața cantinei de pe strada Memorandului, într-o atmosferă animată de muzica difuzată de DJ-ii Radio Campus Transilvania. Traseul, de aproximativ 1,5 kilometri, va străbate strada Lungă și se va încheia în centrul orașului, în zona Rectoratului, pe Bulevardul Eroilor.

Interesul pentru competiție pare să fie unul ridicat, după cum au transmis organizatorii de la Universitatea Transilvania. Peste 400 de participanți s-au înscris deja la cros, ei fiind împărțiți în trei categorii – studenți, studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane și cadre didactice și personal administrativ.

Organizatorii au pregătit medalii, diplome și premii pentru primii trei clasați, atât la feminin, cât și la masculin, în fiecare categorie.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Trending