Ramai la curent!

Cotidian

Nemulțumire la Hălchiu. Peste 600 de locuitori cer interzicerea traficului greu de tranzit pe drumul județean care trece prin localitate

Publicat

in

Proiectul „Ocolitoarei mari” a municipiului Brașov implementat de Consiliul Județean Brașov a stârnit nemulțumirea unor locuitori din Hălchiu. Prin acest proiect, Consiliul Județean Brașov va moderniza o rețea de drumuri județene care vor putea fi folosite pentru ocolirea municipiului Brașov. Însă, problema ridicată de locuitorii din Hălchiu este drumul trece prin localitate și, după ce va fi utilizat de mai multe vehicule grele decât în prezent, problemele existente deja se vor agrava.

De altfel, în timpul dezbaterii publice a bugetului județului Brașov, un locuitori din Hălchiu a anunțat că a depus la Registratura Consiliului Județean Brașov o petiție semnată de 603 persoane, prin care sunt solcitate mai multe măsuri.

Camioane grele la 1,2 metri de case

„Sunt case aflate la 1,2 – 1,5 metri de drum, iar programul de acordare a permiselor de liberă trecere (contra cost – n.red) nu rezolvă problema. Trebuie să ne gândim la oameni, nu doar la transportatori”, a declarat cetățeanul.

El a precizat că, prin această petiție, sunt propuse mai multe măsuri, inclusiv includerea în proiectul de modernizare a unor lucrări suplimentare, pentru realizarea cărora să fie prevăzute sume în bugetul Consiliului Județean pe anul 2026.

Ce au propus locuitorii:

– Interzicerea traficului greu, de tranzit;

– Permisele de Liberă Trecere să fe acordate doar pentru riverani (cu un număr limitat de permise gratuite) și pentru vehiculele care descarcă sau încarcă în Hălchiu;

– Amenajarea unor treceri de pietoni inteligente (cu semafoare care trec pe roșu când este depășită viteza legală) cu iluminare suplimentară;

– Realizarea unei variante ocolitoare, astfel încât vehiculele grele să nu mai treacă prin sat.

De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a a declarat că propunerile vor fi analizate.

Proiectul „Ocolitoarei mari” prevede modernizarea a cinci tronsoane din drumurile judeţene DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A, şi DJ 112B, a căror lungime totală este de 53,129 km. Această rețea de drumuri tranzitează 11 localități, respectiv Teliu, Budila, Tărlungeni, Săcele, Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, Râşnov Cristian.

Valoarea totală a proiectului est estimată la 268.562.183 lei, fără TVA, iar în acest an ar putea începe lucrările.

Cotidian

Salariile „la vedere” devin noua regulă pe piața muncii. Aproape jumătate dintre joburile din România afișează deja venitul oferit

Aproape 45% dintre joburile publicate în România afișează deja salariul oferit, cu o lună înainte ca transparența salarială să devină obligatorie prin legislația europeană. Cele mai transparente sunt joburile entry-level, în timp ce pozițiile de management rămân aproape complet opace.

Publicat

in

Cu doar o lună înainte ca obligația afișării salariului în anunțurile de angajare să intre în legislația românească, aproape jumătate dintre joburile publicate online includ deja informații despre venit.

Datele publicate de eJobs România arată că aproximativ 8.000 de locuri de muncă active pe platformă au salariul afișat, adică 45% din totalul anunțurilor disponibile. Procentul este cu aproape 10% mai mare față de ultimele luni și marchează cea mai mare creștere a nivelului de transparență salarială din ultimii ani. După o perioadă de stagnare la aproximativ 35%, angajatorii au început să publice tot mai des salariile oferite, pe fondul pregătirilor pentru transpunerea directivei europene privind transparența salarială, care va deveni obligatorie și în România din luna iunie.

Cele mai deschise domenii în privința salariilor sunt retailul, serviciile, turismul, industria alimentară, transporturile, logistica și call-center-ele. La polul opus se află industriile în care salariile continuă să fie negociate mai discret: energie, IT, telecom, automotive și sănătate.

Joburile entry-level sunt cele mai transparente

Diferențele sunt și mai evidente atunci când vine vorba despre experiența candidaților. Joburile entry-level sunt cele mai transparente, 35,5% dintre anunțuri afișând salariul oferit. Pentru pozițiile care nu cer experiență, procentul este de 23%.

În schimb, pe măsură ce crește nivelul de senioritate, transparența scade drastic. Doar 18,6% dintre joburile mid-level afișează salariul, în timp ce la pozițiile senior procentul coboară la 6,4%. În cazul managerilor, doar 0,5% dintre anunțuri includ venitul oferit.

Reprezentanții platformei explică diferențele prin faptul că joburile entry-level au grile salariale mai apropiate între companii, în timp ce pentru specialiști și manageri apar variații importante în funcție de industrie, experiență și strategia fiecărui angajator.

Anunțurile cu salariul „la vedere” atrag mai multe aplicații

Potrivit eJobs, anunțurile care includ salariul generează cu până la 40% mai multe aplicări decât cele fără informații despre venit, semn că transparența salarială devine un criteriu decisiv pentru candidați.

Fenomenul este vizibil și în cazul joburilor externe. Aproape 10% dintre anunțurile publicate în prezent sunt pentru locuri de muncă din afara țării, iar tot mai mulți angajatori aleg să afișeze direct salariul pentru a atrage rapid candidați.

În acest moment, peste 18.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro, iar alte aproximativ 5.000 pe platforma iajob.ro, destinată candidaților care vor să se angajeze rapid, fără CV și fără proceduri complicate de recrutare.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul câștigă din parcurile industriale. Consiliul Județean încasează dividende de aproape 870.000 de lei de la Carfil și Metrom

Carfil Industrial Parc și Metrom Industrial Parc, companii aflate în subordinea Consiliului Județean Brașov, au încheiat anul 2025 pe profit și vor aduce aproape 870.000 de lei la bugetul județean sub formă de dividende.

Publicat

in

Cele două societăți comerciale aflate în subordinea Consiliul Județean Brașov, care administrează platforme industriale în județ, au încheiat anul 2025 pe profit, iar administrația județeană urmează să încaseze dividende de aproape 870.000 de lei.

Este vorba despre Metrom Industrial Parc SA și Carfil Industrial Parc SA, două companii care gestionează infrastructura industrială a județului și care au raportat rezultate financiare pozitive pentru anul trecut.

Potrivit documentelor supuse aprobării în ședința de plen a Consiliului Județean din 7 mai, Metrom Industrial Parc SA a înregistrat în 2025 un profit net de 779.730 de lei. Din această sumă, administrației județene îi revine un dividend de 379.869 de lei, reprezentând jumătate din profitul distribuibil.

La rândul său, Carfil Industrial Parc SA a raportat un profit net de peste un milion de lei, respectiv 1.039.987 de lei. Consiliul Județean Brașov va încasa de aici dividende în valoare de 490.086 de lei.

În total, cele două societăți vor aduce la bugetul județean suma de 869.955 de lei, bani care pot fi utilizați pentru investiții sau proiecte administrative.

În paralel, administrația județeană continuă procesul de reorganizare a celor două entități economice. Oficialii CJ Brașov au anunțat deja intenția de fuziune între Carfil și Metrom, măsură care ar urma să reducă cheltuielile administrative și să eficientizeze activitatea economică a celor două parcuri industriale.

Citește mai departe

Cotidian

„Fii Stejar, Nu Broccoli”: Conferința cu Andy Szekely care te scoate din blocaj și te obligă să alegi – Brașov, 17 mai, 2026

Evenimentul „Fii Stejar, Nu Broccoli” aduce la K2 Alpin Resort Brașov o zi intensivă de dezvoltare personală, networking și sesiuni inspiraționale dedicate direcției, deciziilor și clarității în viață și business.

Publicat

in

Brașovul devine locul în care deciziile amânate capătă formă și direcție. Pe 17 mai 2026, la K2 Alpin Resort din Poiana Brașov (foto jos), Andy Szekely va susține conferința „Fii Stejar, Nu Broccoli”, un eveniment care își propune să mobilizeze participanții într-un proces real de lucru cu sine, construit pe claritate, asumare și acțiune concretă.

Timp de șase ore, cei 500 de participanți nu vor sta în sală ca spectatori, ci vor lucra efectiv pe propriile decizii, cu pixul în mână, într-un cadru care îi obligă să se oprească din ritmul zilnic și să privească lucid ceea ce nu mai funcționează.

Miza nu este creșterea motivației, ci confruntarea directă cu propriile alegeri amânate. Evenimentul își propune ca oamenii din sală să nu mai caute răspunsuri în exterior, ci să înceapă să construiască răspunsurile, structurat, pentru ei înșiși.

Conceptul care stă la baza conferinței este simplu, dar profund.

„Conferința te învață cum să gândești și să acționezi ca un stejar, chiar dacă până acum ai mers pe ritm de broccoli”, spune Andy Szekely.

Într-o lume în care viteza este confundată cu progresul, evenimentul vrea să aducă o schimbare de perspectivă, una în care direcția devine mai importantă decât ritmul.

Această întâlnire se adresează celor care simt că fac multe, dar nu avansează cu adevărat, fie că sunt antreprenori, manageri sau profesioniști activi, oameni care au bifat obiective, dar au pierdut sensul, oameni care funcționează bine în exterior, dar simt că ceva s-a dezechilibrat în interior.

„Oamenii nu vin la această conferință pentru că sunt motivați. Vin pentru că știu că ceva nu mai funcționează în ritmul lor actual și vor să ia acele decizii pe care le-au amânat prea mult timp”, explică Bianca Stan, co-organizator al platformei TakeIT.

Pe parcursul zilei, participanții trec printr-un proces în care învață să distingă între a fi ocupați și a fi eficienți, între a funcționa și a trăii cu adevărat. Cei din sală vor învața să aleagă conștient și fără vinovăție, și să își construiască un plan aplicabil imediat.

Experiența este exclusiv fizică – Evenimentul nu va avea și transmisie online. Decizia a fost luată tocmai pentru a nu exista posibilitatea de a amâna din nou.

În spatele acestui eveniment stă experiența de aproape trei decenii a lui Andy Szekely în educație și programe transformaționale

Cu 28 de cărți publicate, dintre care patru bestselleruri naționale, și apariții pe scene din 23 de țări alături de nume precum John Maxwell, Robin Sharma sau Brian Tracy, el aduce la Brașov nu doar conținut, ci un sistem de lucru validat în timp, în peste 100 de ediții de bootcamp și în programe implementate în sute de companii.

„Fii Stejar, Nu Broccoli”  este un eveniment organizat de platforma de educație și evenimente transformaționale TakeIT, iar comunicarea media este realizată cu sprijinul atelierului de reputație SAV Smart Start.

Într-un context în care totul pare urgent, această conferință devine un spațiu rar în care lucrurile importante primesc, în sfârșit, timpul și claritatea de care au nevoie.

DETALII EVENIMENT

Data: Duminică, 17 mai 2026
Ora: 09:00 – 15:00 (uși deschise de la 08:30, extindere până la 18:00 pentru cei cu bilete VIP)
Locație: K2 Alpin Resort Brașov
Capacitate: 500 locuri

AGENDA

🕘 08:30 – 09:00 · Welcome & Acomodare 🕘 09:00 – 09:15 · Deschidere
🕘 09:15 – 11:30 · PART 1 — Oprirea & Așezarea 🥐 11:30 – 12:15 · Brunch & Networking
🕘 12:15 – 14:15 · PART 2 — Direcția & Deciziile 🕘 14:15 – 14:30 · Planul Stejar
🕘 14:30 – 15:00 · Autografe & Poze
🍷 15:00 – 17:30 · Late Lunch & Panel exclusiv VIP

Website: takeit.ro/eveniment-fii-stejar-nu-broccoli

Citește mai departe

Trending