Un accident a avut loc în această dimineaţă pe drumul naţional DN73, între Râşnov şi Bran, în urma evenimentului rutier rezultând o victimă. UPDATE 10.40: DRDP...
Cinci persoane, bănuite că ar fi comercializat droguri unor persoane de pe raza judeţului Braşov, inclusiv unor minori, au fost arestate în baza unor mandate emise...
10 saci de gunoi au fost strânși miercuri din pădurea din zona străzii Molidului din cartierul Valea Cetății. Voluntarii care au făcut curat la baza Tâmpei...
Direcția Națională Anticorupție a anunțat că procurorii Serviciului teritorial Brașov a anunțat au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectele BOGHIU FLAVIA-RAMONA, viceprimar al municipiului Brașov...
Salvatorii montani din județul Brașov au avut 9 intervenții în ultimele 24 de ore. Potrivit datelor Dispeceratului Național Salvamont, din cele 9 intervenții, 5 au fost...
Domiciliile sau cabinetele a 17 medici de familie din județul Brașov au fost percheziționate azi de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, sub coordonarea...
Un activist civic, care pretinde că este fondatorul proiectului și asociației „Justițiarul de Berceni”, a fost reclamat de Inspectoratul Școlar al Județului (IȘJ) Brașov că a...
Dacă în nopțile cu temperaturi mai mari, la Adăpostul de noapte de pe strada Panselelor din Brașov se prezintă, în medie, 20 de beneficiari, în ultima...
Camerele de monitorizare a faunei instalate în Parcul Național Piatra Craiului au surprins imagini inedite zilele trecute. Astfel, într-un loc retras din pădure, a fost surprinsă...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române anunţă că traficul este blocat, în această dimineaţă pe Centura municipiului Brașov, spre Săcele din cauza unui un autocamion...