Connect with us

Fapt divers

Nici o schimbare în Piața Sfatului. „Dormitorul” persoanelor fără adăpost este la fel de populat

Published

on

Deşi nu a trecut nici o săptămână de când o persoană fără adăpost a fost găsită fără suflare în Piața Sfatului din Brașov (detalii AICI), unde a stat mai multe ore fără ca nimeni să intervină, situaţia nu s-a schimbat cu nimic. Nu ne-am fi aşteptat ca problema persoanelor fără adăpost care dorm în centrul oraşului şi nu numai, să se schimbe de la o zi la alta, însă ne-am fi dorit, la fel ca toţi ceilalţi braşoveni, mai multă reacţie şi proactivitate din partea autorităţilor.

Dar acest lucru nu se întâmplă!

Lucrurile sunt exact la fel ca întotdeauna

Ieri, la deschiderea weekend-ului, am făcut o plimbare prin „punctul zero” al Braşovului, acolo unde şi Poliţia Locală are o gheretă (punct fix), tocmai pentru patrulări permanente şi intense.

Am vrut să vedem cum stau lucrurile „la firul ierbii”, într-unul dintre cele mai aglomerate locuri din Braşov – unul cu care ne mândrim de fiecare dată când putem şi pe care îl punem în prin-plan când avem de a face cu evenimente „fastuase”, precum Forumul Oraşelor Verzi, de exemplu.

Faţă de ceea ce ştiam până acum, vizavi de prezenţa oamenilor fără adăpost în plină stradă, lucrurile sunt exact la fel, chiar dacă în urmă cu două zile, Poliţia naţională „raporta” cum alături de Poliţia Naţională şi alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au făcut peste 200 de controale în zonele „sensibile” ale oraşului.

În urma evenimentelor nefericite din ultima perioadă, era de așteptat ca autoritățile să fie mai vigilente, astfel încât zona să nu mai fie un „dormitor” pentru oamenii străzii. Dar, după trei zile de la decesul persoanei fără adăpost – eveniment care a ajuns la urechile tuturor celor cu răspundere în aparatul administrativ local (fie că vorbim de aleşi sau de funcţionari publici), nu s-a schimbat nimic!

Locul unde pe 25 iulie zăcea trupul neînsufleţit al unui om al străzii era ocupat acum de altă persoană fără adăpost

Astfel, în locul în care au apărut imaginile din 25 iulie, cu trupul neînsuflețit, păzit de Poliție, vineri seara dormea o altă persoană. În plus, la câțiva metri mai încolo, mai era un „turist”, care se adăpostea de soare.

Zona nu este una „ascunsă”, ci este latura acoperită a fostului Restaurant Cerbul Carpatin (strada Apollonia Hirscher), pe unde trec sute de turiști şi localnici și, teoretic, ar trebui să fie monitorizată și de Poliția Locală Brașov sau de patrule ale Poliţiei Naţionale.

Deocamdată însă, reacţiile acestor structuri lasă de dorit…

Foto: Braşov Metropolitan

Reamintim că în 25 iulie, o persoană fără adăpost a stat ore bune fără viață în Piața Sfatului din Brașov până ca prezența acestuia să fie anunțată prin numărul unic de urgență 112.

https://brasovmetropolitan.ro/2023/07/persoana-fara-adapost-decedata-in-piata-sfatului-din-brasov-omul-si-a-pierdut-viata-cu-mai-multe-ore-inainte/

La câteva zile distranţă,după ce şi Braşov Metropolitan a scris despre zona Rapid, unde persoane dubioase „fac legea”, fără ca nimeni să intervină pentru a asigura 100% siguranţa trecătorilor, Poliţia naţională a transmis un comunicat de presă în care vorbea despre acţiuni susţinute timp de 24 de ore, în zonele „sensibile din oraş”, printre care  zona Gării Braşov, pe str. Mihail Kogălniceanu şi bd. Victoriei.

Cu toate acestea, zonele din oraş intens circulate de turişti şi de localnici rămân în continuare „dormitoare” pentru oamenii străzii… Asta în ciuda faptului că Direcţia de Asistenţă Socială Braşov are şi o structură (un adăpost), în care aceste persoane pot fi duse pentru perioade mai lungi sau mai scurte, în anumite condiţii.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fapt divers

A răspuns unei provocări pe rețelele de socializare, a intrat în colimatorul anchetatorilor. Un adolescent s-a ales cu dosar penal după ce a incendiat o mașină și a distrus alta

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a anunțat că în 15 februarie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un minor în vârstă de 15 de ani, care a dobândit calitatea de inculpat pentru săvârșirea a două infracțiuni de distrugere.

„Ca urmare a unei provocări primite pe o rețea de socializare, în noaptea de 13.02.2026, în jurul orei 03:05, un minor în vârstă de 15 ani a lovit, cu o cărămidă, luneta, geamul stânga față, precum și parbrizul unui autoturism parcat în mun. Brașov, str. Constantin Lacea nr.3, provocând spargerea lunetei și fisurarea geamului și a parbrizului. În continuare, în aceeaşi noapte, intervalul orar aproximativ 03:14-03:18, minorul s-a deplasat pe Aleea Tiberiu Brediceanu nr.3 unde, tot ca urmare a provocării anterior amintite, a spart cu o piatră luneta unui alt autoturism, apoi a incendiat mașina, distrugând-o în totalitate.   Incendiul astfel produs s-a propagat la un alt autoturism, ce se afla parcat lângă cel dintâi, degradând mai multe elemente ale caroseriei de pe partea dreaptă. În timp ce autoturismele erau mistuite de flăcări, minorul a distribuit în timp real, pe rețelele de socializare, filmări cu mașinile, pentru a dovedi că a îndeplinit provocarea”, au transmis a precizat  Anca Loredana Gheorghiu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Ea a precizat că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brașov, iar apoi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a întocmit referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive. În urma aprecierii probatoriului, necesității și proporționalității, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a admis propunerea Parchetului și a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 30 zile.

Actele de urmărire penală au fost realizate de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

„Dorim să atragem atenția asupra pericolelor la care pot fi expuși minorii în mediul online și subliniem necesitatea unei supravegheri atente din partea părinților ori altor persoane în grija cărora se află. În plus, recomandăm monitorizarea activităților digitale ale minorilor, pentru a evita interacțiunile cu persoane necunoscute sau potențial periculoase”, a mai spus reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Continue Reading

Fapt divers

Asociația Milioane de Prieteni a preluat 10 câini din „padocul groazei” de la Suraia. Activitatea adăpostului a fost suspendată

Published

on

Asociația Asociația Milioane de Prieteni, a anunțat că a intervenit în localitatea Suraia (județul Vrancea), de unde a preluat 10 câini (6 masculi și 4 femele) ținuți în condiții greu de imaginat, într-un adăpost privat a cărui activitate a fost suspendată de autorități. Reprezentanții asociației susțin că pentru cățeii preluați nu existau  carnete de sănătate, fișe medicale sau dovezi că ar fi fost vreodată vaccinați, deparazitați sau consultați de un medic veterinar.

„Acest lucru înseamnă un singur lucru: nimeni nu s-a îngrijit vreodată de starea lor medicală. Nu ne putem imagina cum un astfel de loc a putut fi vreodată autorizat pentru funcționare, în condițiile barbare descoperite și în lipsa unor minime dotări – apă, lumină, asistență medicală, evidențe sanitar-veterinare”, au precizat reprezentanții Asociației Milioane de Prieteni.

Cățeii au boli grave

Câinii au fost plasați imediat într-o carantină improvizată de urgență.

„Până la primirea rezultatelor analizelor, nu îi putem ține nici măcar în aceeași încăpere cu alți câini din adăpost. Riscul epidemiologic este major, iar responsabilitatea noastră este să protejăm atât animalele nou salvate, cât și pe cele deja aflate în grija noastră”, au mai spus reprezentanții asociației.

În urma primelor evaluări, veterinarii asociației au constatat o infestare masivă cu purici și căpușe, stare generală de slăbiciune, tuse persistentă la o parte dintre ei, simptom care indică posibilă tuse de canisă (boală extrem de contagioasă), suspiciune de jigodie, o afecțiune gravă, adesea fatală.

În urma testelor rapide efectuate până în acest moment, au fost confirmate cazuri de jigodie (distemper canin), Coronavirus canin, micoze și demodex, care sunt afecțiuni dermatologice cauzate de infecții fungice și paraziți ai pielii.    

Continue Reading

Fapt divers

Accident grav în sensul giratoriu de la Gară! Intervenție a echipajului de descarcerare al ISU Brașov

Published

on

Un accident grav a avut loc în această dimineață, în sensul giratoriu de la Gara CFR Brașov, unul dintre cele mai circulate noduri rutiere din oraș. Mai multe echipaje de intervenție au fost mobilizate de urgență, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate mai multe autovehicule, impactul fiind suficient de puternic încât să fie nevoie de intervenția echipajului de descarcerare al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. O autospecială a fost trimisă la fața locului pentru a sprijini operațiunile de salvare.

În paralel, polițiștii rutieri au intervenit pentru dirijarea circulației și efectuarea cercetărilor. Traficul este îngreunat, la primele ore ale dimineții, în special pe direcțiile spre Bulevardul Victoriei și Bulevardul Gării, unde se circulă alternativ, sub supravegherea agenților.

Oamenii legii au demarat deja verificările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Având în vedere că zona Gării CFR reprezintă un punct strategic pentru circulația din Brașov, șoferii sunt sfătuiți să evite perimetrul în următoarea oră și să folosească rute alternative, precum strada 13 Decembrie sau strada Hărmanului.

Continue Reading

Trending