Ramai la curent!

Prima Pagina

Programul detaliat pentru Zilele Braşovului, 9-12 mai 2013

Publicat

in

Zilele Braşovului vin în acest an cu un program de patru zile, faţă de 3 cât durau în anii anteriori. Organizatorii au vrut să marcheze astfel şi Ziua Europei. „Am încercat să atragem cât mai multe instituţii în acest proiect, astfel încât să le oferim braşovenilor şi turiştilor un program cât mai variat, de la concerte sau spectacole de teatru, la expoziţii sau târguri de flori sau meşteşugari. Printre alţii, parteneri în în acest proiect sunt şi Consiliul Judeţean Braşov care, prin Centrul Cultural Reduta, organizează prima ediţie  a Festivalului «Săptămâna Comediei» sau Asociaţia Cavalerilor Ţării Bârsei, care va organiza un festival medieval, pe Cetăţuie. De altfel, ne propunem ca în cursul acestei veri să avem o agendă culturală bogată şi îi aşteptăm pe cei care pot pregăti astfel de evenimente să colaboreze cu noi”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru. 
Bugetul pentru organizarea evenimentelor din acest an este de 200.000 de lei. 

 

PROGRAM 

JOI, 9 MAI 2013

Piaţa Sfatului  Târg de flori
Concursuri organizate cu prilejul sărbătoririi „Zilei Europei”
18h00 – Recital Corul Unison
Concert: Sore şi Alina Eremia (La La Band)

Parcul N. Titulescu– Târg de meşteşugari
Galeria „Europe”10h00 – 19h00 – Expoziţia internaţională  organizată de Primăria Braşov în colaborare cu  Studio 35 – Art Connections (participă artişti din Braşov, si orasele infrăţite Tours – Franţa, Györ – Ungaria, Nürnberg – Germania)

17h00– Vernisajul expoziţiei Art Connections

Strada Republicii– Săptămâna comediei 2013
12h00 – 18h00 – Spectacole de mimi, clovni, bufoni
17h00 – Săptămâna comediei 2013
Strada Republicii, intersectie cu M. Weiss/  Str. Teatrul Strada – Pinocchio
Cu: Cecilia Negru, Silvian Duica şi Iulian Ene
Regia: Silvian Duică
Intrarea Libera – Spectacol pentru copii
Centrul Cultural Reduta– Săptămâna comediei 2013
19h00 Teatrul Nottara  Bucureşti / SCANDAL LA OPERA! – Comedie de Ken LUDWIG
Distribuţia: Mircea Diaconu, Alexandru Jitea, Ion Grosu, Victoria Cocias
Un spectacol de: Petre Bokor

 

VINERI, 10 MAI 2013

Piaţa Sfatului – Târg de flori
11h15 – 13h15– Program prezentat de şcolile braşovene
17h00– Recital – Ansamblul de percuţie Versus (Liceul de muzică Tudor Ciortea)
18h30– Concert: Antonia si Direcţia 5

Parcul N. Titulescu – Târg de meşteşugari

Strada Republicii – Săptămâna comediei 2013
12h00 – 18h00– Spectacole de mimi, clovni, bufoni
17h00 – Săptămâna comediei 2013
Str. Republicii intersectie cu M. Weiss- Teatrul Strada – Animaţie Jack Sparrow
Cu: Silvian Duică
Intrarea Liberă – Spectacol pentru copii

Galeria „Europe” – Expoziţia internaţională Art Connections (participă artişti din Braşov, Tours – Franţa, Györ – Ungaria, Nürnberg – Germania)

Centrul Cultural Reduta– Săptămâna comediei 2013
19h00– Teatrul Naţional Bucureşti- Sânziana şi Pepelea, după Vasile Alecsandri
Distribuţia: Mircea Albulescu, Magda Catone, Marius Bodochi…
Regia: Dan Tudor

Cetatea Braşov 12h00 – 22h30– Turnirul Cavalerilor organizat  în colaborare cu Asociaţia Cavalerii Cetăţilor Bârsei:

Ora 17,00– Paradă, asediul cetăţii, demonstraţii, spectacole, jonglerie cu foc, expoziţie armură şi arme, meşteşuguri, conferinţe pe teme istorice

 

SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2013

Piaţa Sfatului – Târg de flori
11h00 – 12h20– Program prezentat de şcolile braşovene
12h20 – 13h30 – Teatrul Arlechino – Capra cu trei iezi
13h30 – 14h30– Program prezentat de şcolile braşovene
18h30 –  Concert:  Dalma si Connect – R

Promenada parcului N. Titulescu– Târg de meşteşugari
Strada Republicii intersectie cu M. Weiss– Săptămâna comediei 2013
12h00– Teatrul Strada – Jack si Vrejul de Fasole
Cu: Silvian Duică, Iulian Ene
Intrarea Libera – Spectacol pentru copii
12h00 – 18h00 – Spectacole de mimi, clovni, bufoni

Galeria „Europe-   Expoziţia internaţională Art Connections (participă artişti din 10h00 – 19h00 Braşov, Tours – Franţa, Györ – Ungaria, Nürnberg – Germania)

Centrul Cultural Reduta– Săptămâna comediei 2013
17h00 – Teatrul Naţional Iaşi – Zeul Măcelului
Distribuţia: Haruna Condurache, Oana Sandu, Călin Chirilă, Constantin Puşcaşu.
20h00  –  Ada Milea: Concert cu bucăţi din concerte
Cu: Ada Milea, Anca Hanu, Bobo Burlacianu, Cristi Rigman.

Cetatea Braşov
12h – 22h30 – Turnirul Cavalerilor organizat de asociaţia Cavalerii Cetăţilor Bârsei: demonstraţii, spectacole, jonglerie cu foc, expoziţie armură şi arme, meşteşuguri, conferinţe pe teme istorice

 

DUMINICĂ, 12 MAI 2013

Piaţa Sfatului – Târg de flori
Promenada parcului N. Titulescu– Târg de meşteşugari

Parada Junilor – 11h00
Traseu: Piaţa Unirii, str. Brâncoveanu, Str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, Str. Republicii, Piaţa Sfatului, Str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon

Piaţa Sfatului
12h30 – Spectacol de muzică populară: Ansamblul Ţara Bârsei, Ansamblul de dansuri Eftimos – Comunitatea elenă din Braşov, Ansamblul german Korona – Asociaţia culturală Korona Braşov
17h30  – Concert: Filarmonica Braşov şi Opera Braşov

Cetatea Braşov -12h – 22h30 – Turnirul Cavalerilor organizat de asociaţia Cavalerii Cetăţilor Bârsei demonstraţii, spectacole, jonglerie cu foc, expoziţie armură şi arme, meşteşuguri, conferinţe pe teme istorice

 

 

ALTE EVENIMENTE

 

JOI, 9 MAI 2013

  • Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov (sala Studio)

19h00 – Cel de lângă tine, de David Lindsay Abaire
regia: Vlad Zamfirescu, scenografia: Bogdan Spătaru

  • Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov- 17h30 – Film L’Affaire Farewell (2009)

 

VINERI, 10 MAI 2013

  • Librăria „Şt.O.Iosif” Braşov – 17h00 Lansarea volumului Scrisorile Contesei de Chou-Fleur (La Fée Blanche), Contesă de Chou-Fleur (Editura Pastel, 2013), moderator: Ana Oniţă
  • Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov- 18h00 – Seara filmului românesc

 

  • Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov (sala Studio)- 19h00 – Trei femei înalte, de Edward Albee

Regia: Sânziana Stoican, scenografia: Valentin Vârlan

 

SÂMBĂTĂ, 11 MAI 2013

  • Biserica reformată „Casa Speranţei” – 10h00- Zilele meşteşugurilor tradiţionale „Sokadalom” (serbare etno-culturală tip maial) organizată de Asociaţia „Apáczai Csere János”
  • Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov 19.00- Cu inima în pungă, de John Cariani, regia: Adrian Iclenzan, scenografia: Bogdan Spătaru
  •   Opera Braşov- 
  • 18h30  – Silvia, operetă de E. Kalman, dirijor: Dorel Munteanu, regia: Anda Tăbăcaru-Hogea

 

DUMINICĂ, 12 MAI 2013

  • Biserica Evanghelică-Lutherană din România, Parohia Braşov, 10h00- Zilele diasporei evanghelice maghiare din Ţara Bârsei
  •  Teatrul Arlechino Braşov- 10h30 şi 12h00- Capra cu trei iezi, de Ion Agachi, Regia artistică: Liviu Steciuc, scenografia: Manuela Zaharie
  • Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov, 19h00- Fazanul, de Georges Feydeau, regia: Cristian Hadji – Culea, decorul: Ştefan Caragiu, costumele: Liliana Cenean, coregrafia: prof. Doina Enache şi Csongor Kicsi

 

 

EXPOZIŢII

1 – 31 MAI 2013

  • Muzeul Casa Mureşenilor Braşov-  Alături de expoziţiile permanente, expoziţia temporară „Auziţi, Vedeţi, Miraţi-vă!” – expoziţie de publicitate

7 – 26 MAI 2013

  • Muzeul de Artă Braşov – Expoziţia „Theodor Pallady. Colecţia Muzeului de Artă Craiova (marţi – duminică, 10h00 – 18h00)

 

10 – 15 MAI 2013

  • Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului – „Expoziţie de fotografie, autor Ştefan Drubea”- Organizată de Muzeul de Etnografie Braşov (marţi – duminică, 10h00 – 18h00)

 

1 MAI – 30 IUNIE 2013

  • Muzeul de Etnografie Braşov- Expoziţia „Dârstele Braşovului. Tradiţii evocate de Dumitru Voina”  (marţi – duminică, 10h00 – 18h00)

 

 

Investitii

Proiectul de buget al Municipiului Brașov pentru anul 2026

Publicat

in


În conformitate cu prevederile art.8 lit. a şi art.76^1 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Primarul Municipiului Braşov, în calitate de ordonator principal de credite, prezintă proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al UAT Municipiul Braşov pe anul 2026.

Proiectul de buget poate fi consultat AICI: https://www.brasovcity.ro/ro/financiar#PROIECTBUGET

Ordonator principal de credite

PRIMAR,
George SCRIPCARU

09.04.2026

Citește mai departe

Educație

Tinerii de 18 ani pot călători gratis prin Europa. Trenul DiscoverEU marchează 40 de ani de Spațiu Schengen cu 40.000 de permise de călătorie pentru tineri

Publicat

in

Tinerii europeni care au 18 ani sunt invitați să prindă trenul DiscoverEU, o acțiune a programului Erasmus+. Programul este organizat cu ocazia împlinitii a 40 de existență a Spațiului Schengen, iar noua rundă de înscrieri a început în 8 aprilie și se încheie pe 22 aprilie 2026.

Prin acest program, 40.000 de tineri primesc un permis de călătorie pentru a se deplasa cu mijloacele de transport cele mai ecologice, cum ar fi trenurile. În cazul persoanelor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate pot fi acceptate și alte mijloace de transport. De asemenea, ei vor primi un card de reducere DiscoverEU pentru a beneficia de numeroase reduceri la cazare, activități culturale și sportive, transport local sau alte servicii. 

Tinerii selectați pot călători până la 7 zile într-un interval de maximum o lună, în perioada autorizată de călătorie: 1 iulie 2026 – 30 septembrie 2027. Aplicanții pot merge singuri sau împreună cu până la 4 prieteni, dacă și aceștia îndeplinesc condițiile de participare. 

Programul oferă și sprijin suplimentar pentru participanții cu dizabilități.

Programul include:

– transport gratuit, în principal cu trenul;

– reduceri la cazare, transport local, activități culturale și sportive;

– oportunitatea de a descoperi cultura și istoria Europei și de a întâlni tineri din alte țări.

Care sunt regulile de participare:

– Solicitanții trebuie să fie născuți între 1 iulie 2007 și 30 iunie 2008;

– Solicitanții trebuie să aibă act de identitate, pașaport sau permis de ședere valabil;

– Solicitanții trebuie să fie cetățeni sau rezidenți într-o țară eligibilă;

– Solicitanții trebuie să completeze formularul online și quiz-ul de selecție.

Citește mai departe

Investitii

Cetatea Râșnov, din nou în șantier. Autoritățile locale sunt optimiste în ceea ce privește redeschiderea monumentului

Publicat

in

După aproape patru ani de la sistarea șantierului, în luna iulie a anului 2022, Primăria Râșnov a reușit să termine caietul de sarcini și să lanseze licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Cetatea Râșnov (Incinta de Vest), care este monument istoric de importanță națională.

Pentru acest contract, cu o valoare estimatră de 35.024.575 lei, fără TVA, Primăria așteaptă ofertele până în 11 mai. Vor urma câteva luni de evaluare a dosarelor depuse de constructorii interesați. Practic, dacă procedura de atribuire se derulează fără probleme, în vară ar putea fi semnat contractul cu firma desemnată câștigătoare. Apoi, constructorul va avea la dispoziție șase luni pentru a realiza proiectul tehnic și alte 30 de luni pentru execuția lucrărilor, ceea ce înseamnă că Cetatea ar putea fi redeschisă în vara anului 2029.

Totuși, primarul orașului, Horia Motrescu, speră că unele lucrări vor fi terminate mai repede.

„Administrația locală își propune ca, odată finalizate lucrările, Cetatea Râșnov să fie redeschisă publicului, etapizat, începând cu anul 2028”, a declarat primarul Râșnovului, Horia Motrescu.

Nu au fost luate măsuri de conservare

De la momentul sistării lucrărilor, unele clădiri la care s-a lucrat au început să se degradeze, iar experții au stabilit că „este oportună şi de maximă urgenţă continuarea lucrărilor de execuţie pentru stoparea degradării obiectivului şi scoaterea din pericol iminent a unor părţi ale obiectivului monument istoric de importanţă naţională”.  

Prin acest proiect urmează a fi realizate lucrări de remediere a deficienţelor datorate execuţiei defectuoase (de către primul constructor) şi neluării măsurilor de conservare pe perioada sistării lucrărilor. De asemenea, vor continua lucrările de restaurare și conservare a construcțiilor din incintă, iar la final se vor face amenajări exterioare.

După terminarea lucrărilor, finanțate din fonduri europene prin Programul Regiunea Centru, Incinta de Vest va reintra în circuitul turistic.

Ȋn perioada 2020-2022 s-au realizat lucrări de execuţie la obiectivul, printr-un proiect finanţat ȋn cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, constructor fiind Asocierea Romconstruct Group SRL –  Concas SA – Crindesign Proiect SRL. În luna iulie a anului 2022, când lucrările erau finalizate în proporție de 45,61%, contractul de lucrări a fost reziliat, după ce constructorul a solicitat o majorare mai mare a valorii proiectului decât cea permisă de legislație.

Citește mai departe

Trending