S-a reluat circulaţia pe RAT. Ce i-a înduplecat pe şoferi să iasă la lucru?

În această după-amiază, în jurul orelor 16.00, a fost reluată circulația mijloacelor de transport în comun pe raza municipiului, anunţă conducerea RAT, într-un comunicat de presă. În urma unor noi discuții purtate în ultimele ore între conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Brașov și reprezentanții salariaților aflați în grevă, o parte dintre conducătorii auto au renunțat la forma de protest adoptată în ultimele două zile și au decis reluarea lucrului. Conducerea și salariații RAT Brașov depun toate eforturile pentru ca în cel mai scurt timp posibil să se reia circulația pe toate traseele, conform orarelor afișate în stații și pe site-ul instituției, se mai arată în comunicatul de presă.

Reprezentanţii greviştilor de la RAT Braşov au anunţat că au reluat lucrul după ce s-au convins că solicitările lor pot fi rezolvate doar printr-o modificare legislativă. Un alt argument care i-a înmuiat pe şoferi este faptul că elevii braşoveni de clasa a XII încep săptămâna viitoare probele Bacalaureatului, după cum a spus Ioan Drăgici, unul dintre sindicalişti . „Vom continua demersurile pe linie sindicală pentru a obţine majorările salariale cerute de angajaţi”, a mai declarat liderul sindical Ioan Drăghici.

1 Trackback / Pingback

  1. S-a reluat circulatia autobuzelor in Brasov! :Regiunea Centru:brasov capitala regiunii,sibiu capitala regiunii,mures capitala regiunii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.