GALERIE FOTO Cursa Trăsniţilor/ „Contribuabilul 001” a câştigat ediţia din acest an

cursa trasnitilor 2013 (102)_mic

Şase echipaje s-au înscris la Cursa Trasniţilor, ediţia de vară. Câştigători au fost, ca şi în anii precedenţi, fraţii Deneş, care au coborât pe Şirul Livezii, cu o căruţă trasă de un măgar, de care erau agăţate patru remorci de chitanţe şi facturi. „Sunt taxele şi impozitele pe care trebuie să le plătim an de an şi, pentru a fi «Contribuabilul 001», avem mult de tras… aşa cum o face măgarul «AURică»”, a spus Samuel  Deneş. El a povestit înaintea cursei că familia Deneş a lucrat la vehicul aproximativ o săptămână :



„Mai complicat este cu remorcile, pentru că nu au fost testate. Sperăm să nu avem surprize. De asemenea, măgăruşul este adus de la o stână şi nu este obişnuit cu gălăgia”. Din fericire pentru ei, coborârea nu le-a creat probleme.

La cursă, s-a înscris şi „1 GURU”, un ataş cu motor, tot din „recuzita” familiei Deneş, condus de Cătălin Băsescu. A câştigat premiul pentru cel mai trăsnit vehicul.

[scrollGallery id=80]

 

  • Premiul pentru cel mai bun show a fost primit de echipajul Eurocopter, care a coborât pe Drumul Poienii cu un elicopter cu… „propulsie feminină”.
  • Şcoala profesională Kronstadt a participat la cursă cu o sală de clasă şi a primit premiul pentru cel mai bună costumaţie, iar vehiculul Clubului Rotary a fost condus de cel mai tânăr concurent.
  • cursa trasnitilor 2013 (56)

A mai participat şi un echipaj care prezentat… turismul românesc.

Marele premiu, primit de fraţii Deneş, constă în multe intrări la Paradisul Acvatic.

cursa trasnitilor 2013 (113)

Cursa din acest an a venit cu două noutăţi: nu s-a mai plătit taxa de participare şi nu s-a mai impus condiţia ca vehiculele să aibă minim trei roţi.
Banii încasaţi în urma organizării acestui eveniment vor fi direcţionaţi către proiectul social „Rotary Citadel – pentru o educaţie mai bună”, iniţiat de organizatori, în urmă cu mai mulţi ani. „Inspectoratul Şcolar alege o clasă de copii pe care noi ori o vom trimite în Germania, într-o tabără unde se organizează cursuri de prim ajutor”, a declarat Costin Ştefan, preşedinte Rotary Braşov Citadel 2013-2014.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.