Sistem cu play-off şi play-out în Liga Naţională de Handbal. Ce şanse la titlu are Corona Braşov?

DSC_0795

Începând din sezonul competiţional 2013/2014, Liga Naţională de handbal feminin se va desfăşura în sistem play-off şi play-out,devenind mult mai atractivă pentru spectatori, care vor vedea mai multe meciuri tari.
În noul sistem, campioana va fi stabilită numai în urma meciurilor de play-off, unde toate echipele clasate pelocurile 1-6 vor porni de la zero. În acest fel, pot apărea multe surprize pentru stabilirea clasamentului final şi accederea în cupele europene.

Sistemul competiţional 2013-2014 va arăta astfel:

  • Sezon regulat: 12 echipe, 22 de etape (tur-retur)
  • Play-off: trei dueluri eliminatorii prin împerecherea locurilor 1-4, 2-5, 3-6 din sezonul regulat (sistem două din trei); cîştigătoarele vor juca în turneul pentru locurile 1-3, fiecare cu fiecare (tur – retur), pentru titlu; învinsele vor evolua în turneul pentru locurile 4-6, fiecare cu fiecare (tur – retur), pentru calificarea în cupele europene.
  • Play-out: trei dueluri eliminatorii prin împerecherea locurilor 7-10, 8-11, 9-12 din sezonul regulat; cîştigătoarele vor evolua în turneul pentru locurile 7-9, fiecare cu fiecare (tur – retur); învinsele vor evolua în turneul 10-12, fiecare cu fiecare (tur – retur), pentru ultimul loc care asigură prezenţa în Liga Naţională.

Orice echipă are şanse mai mari la titlu sau la cupele europene. În cazul în care ai pierdut nişte meciuri în campionat, le poţi recupera în play-off, pentru că, în ceea ce ne priveşte, despre asta discutăm. Noi avem ca şi obiectiv clasarea pe podium, şi pentru asta ne vom bate meci de meci“, adeclarat Bogdan Munteanu, director sportiv al echipei de handbal Corona.

„Prin acest sistem nu mai poţi să abordezi mai relaxat un meci, pentru că este important locul pe care te clasezi. Vor fi eliminate, astfel total meciurile suspecte. Nu mai poate nimeni acuza pe nimeni, pentru că nimeni nu îşi riscă pielea. Este o idee bună să se joace în acest fel. În plus, cu cât sunt mai multe meciuri disputate, cu atât este mai bine pentru handbalul nostru, pentru că va creşte şi valoarea“, a mai spus oficialul braşovean. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.