Ramai la curent!

Investitii

Peste şapte kilometri de piste pentru biciclști, în Poiana Braşov

Publicat

in

pista biciclete poiana_foto nikon 002
Autorităţile locale braşovene caută soluţii pentru finanţarea lucrărilor la reţeaua de piste pentru biciclişti din Poiana Braşov. Investiţia se ridică la 1.04 milioane de euro, iar lungimea totală a pistelor este de 7,05 kilometri.
 Obiectivul  de  investiţii  se  încadrează  în  Strategia  de dezvoltare  locală a Municipiului  Braşov.  Traseele  pistelor  pentru  biciclişti  propuse  sunt  amplasate  pe domeniul public, iar de implementarea proiectului se va ocupa municipalitatea braşoveană. Până acum a fost elaborat Studiul de Fezabilitate, iar în momentul de faţă se caută surse de finanţare. Reprezentanţii municipalităţii spun că sunt luate în calcul mai multe variante, respectiv accesarea fondurilor europene, finanţarea printr-un program guvernamental, asocierea cu hotelierii din staţiune sau atragerea unui investitor privat. Dacă se identifică sursele de finanţare lucrările ar putea începe anul viitor, iar termenul de execuţie este estimat la 22 de luni.
Vor conecta cele mai importante puncte turistice 
Prin Studiul de Fezabilitate sunt propuse două trasee pentru piste de biciclete în lungime totală de 7.050 m. Primul tronson are o lungime totală de 5.475 m, iar cel de-al doilea are o lungime de 1.475 de metri.  Traseele vor conecta între ele unele din cele mai importante puncte turistice din staţiune, ca un nou sistem urban, menit să creeze premizele unei regenerări urbane şi dezvoltarea unui sistem alternativ şi recreativ de circulaţie în staţiunea turistică Poiana Braşov.
 Pe toate traseele pistele de biciclete se vor proiecta cu lăţimea de 2,00 m (pentru două benzi de circulaţie pe ambele sensuri) paralele cu căile rutiere existente. Pentru adaptarea traseului pistelor de biciclete în plan şi în profil, acesta va urmări condiţiile locale ale terenului fără a modifica poziţia elementelor caracteristice ale mediului urban (stâlpi, pomi, reţele), cât şi elementele geometrice ale drumurilor în plan. Gabaritul pistei de biciclete va asigura o înălţime liberă de trecere de minim 2,40 m. Pantele transversale ale platformelor construite nu vor depăşi valoarea de 2,50%.
Încadrarea pistelor se va face cu borduri de beton aşezate pe o fundaţie din beton.
Foto: Nikon.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Investitii

Birocrația AFM, test de răbdare pentru autoritățile locale. Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani pentru a obține o finanțare

Publicat

in

Obținerea unei finanțări nerambursabile este departe de a fi o procedură simplă și de scurtă durată, iar una dintre instituțiile care finanțează diferite proiecte, Administrația Fondului de Mediu (AFM) este un exemplu elocvent în ceea ce privește birocrația stufoasă și enervantă.

Astfel, pentru a obține o finanțare de la AFM pentru reabilitarea și extinderea canalizarării orașului, Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani.

„După doi ani de muncă, documentații, clarificări și multă răbdare, am semnat, în sfârșit, contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare și extindere a rețelei de canalizare a orașului Victoria. Prin Administrația Fondului pentru Mediu am obținut o finanțare de 20 de milioane de lei pentru aproximativ 11 kilometri de rețea de canalizare”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.

Ea a precizat că orașul Victoria are în total aproximativ 22 de kilometri de rețea de canalizare, iar proiectul amintit  acoperă jumătate din necesarul orașului.

Primăria așteaptă noile apeluri de proiecte

„Ne pregătim deja pentru următoarele sesiuni de finanțare, astfel încât să depunem și proiectul pentru diferența de aproximativ 11 kilometri rămași, cu obiectivul clar ca întregul oraș să beneficieze de o infrastructură modernă și conformă cu standardele actuale”, a precizat Camelia Bertea.

Pentru modernizarea sistemului de canalizare a orașului, Primăria Victoria are în derulare un proiect ce vizează realizarea unei stații moderne de epurare, o investiție de aproximativ 3 milioane de euro.

Citește mai departe

Trending