Celebrul „drum al ruşinii” intră parţial în reparaţii capitale

Dj 104
Drumul judeţean 104, Şercaia-Hoghiz, intră în sfârşit în reparaţii. Consiliul Judeţean Braşov a lansat deja licitaţia referitoare la reabilitarea porţiunilor ce traversează localităţile aflate pe traseul acestei artere.
 
Potrivit documentaţiei postate de Consiliul Judeţean pe site-ul sistemului Electronic de Achiziţii Publice vor fi efectuate reparaţii capitale pe tronsoanele ce trec prin localităţile Şercaia, Comăna de Jos şi Părău, valoarea investiţiei fiind estimată la 9,6 milioane de lei. Totuşi, a precizat vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, „în localitatea Părău va fi reparată doar o porţiune a acestui drum. Pentru această primă etapă, avem nevoie de 9,6 milioane de lei, Guvernul României ne-a dat doar aproximativ 7 milioane de lei, iar din bugetul judeţului nu putem aloca fonduri pentru acest obiectiv”. Ofertele firmelor care vor să efectueze această lucrare vor fi deschise în 19 septembrie, iar reprezentantul administraţiei judeţene speră ca reparaţiile să înceapă în acest an.

Pe de altă parte, vicepreşedintele CJ a precizat că ministrul Energiei, Constantin Niţă va încerca să-i convingă pe colegii din Guvern să includă DJ 104 în categoria drumurilor naţionale, ceea ce ar permite finanţarea de la bugetul de stat a lucrărilor ulterioare. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.