Ion Popescu susţine proiectul RMGC: „SUA nu a descoperit alternativa pentru cianură ”

popescu

Prezent marți la Braşov, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Meridian, Ion Popescu, a criticat modul în care este mediatizat proiectul minier de la Roşia Montană. „Dacă s-ar amenda neadevărurile spuse despe acest de acest proiect, România ar avea cel mai mare buget din Uniunea Europeană”, a afirmat liderul sindical.

El susţine că „cianura s-a utilizat tot timpul în industria minieră, iar în momentul de faţă, la nivel mondial, 90% din aur este obţinut folosind această metodă”, a afirmat Popescu. Sindicalistul a mai afirmat că „SUA a investit sume enorme pentru a descoperi o alternativă pentru cianură, dar, după ce toate medodele testate s-au dovedit ineficiente s-a revenit la cianură”.

Cât despre acordul semnat între statul român şi Roşia Montană Gold Corporation, Ion Popescu, susţine că Guvernul ar trebui să reanalizeze participaţiunea statului şi redevenţele, în condiţiile în care, din 1999, preţul aurului a crescut constant. „Mineritul reprezintă singura soluţie viabilă pentru dezvoltarea zonei Roşia Montană”, a mai spus preşedintele Confederaţiei Meridian. De altfel, el a avut mai multe intervenţii televizate în care a susţinut că este nevoie de redeschiderea minei de la Roşia Montană.

1 Comentariu

  1. Da, sustine alternativa cu cianuri ca nu locuieste la Rosia sa-si bata goldu’ joc de el si familia lui.
    In plus ce face SUA e treaba ei, acesta nu este un reper. Daca SUA este referinta dupa care se ghideaza nea Ion Popescu atunci ar trebui sa se mute in SUA cu tot cu opiniile sale.

Dă-i un răspuns lui rotula Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.